Saturday, September 13, 2025
18.9 C
Bucharest

Mircea Diaconu : “Relaţia între cetăţean şi statul român este defectă”

Relaţia între cetăţean şi statul român este ‘defectă’, deoarece oamenii au sentimentul că sunt vânaţi şi nu protejaţi de instituţii, a afirmat vineri europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Parlamentului European.

‘Relaţia între cetăţean şi statul român este defectă. Cetăţeanul are sentimentul că e vânat, că nu e iubit şi că nu e protejat. De aceea, relaţia asta este duşmănoasă. Un stat trăieşte bine când cetăţenii săi sunt mulţumiţi, participă, îşi plătesc taxele, se bucură de tot ce se întâmplă şi aşa mai departe, adică e o comuniune, e o relaţie constructivă. Nu, la noi e invers. Statul te pândeşte şi cum poate, cum te rade. Acesta este sentimentul cetăţeanului. Şi din pricina asta, naţiunea română stă strânsă, aşteptând vremuri mai bune’, a declarat Mircea Diaconu la Câmpulung Muscel, la o conferinţă de presă.

În opinia sa, lipsa de încredere în stat i-a determinat pe români să adopte o atitudine defensivă, similară celei de dinainte de 1989.

‘Din păcate, am ajuns din ce în ce mai mulţi în acelaşi punct neplăcut şi nefericit în care eram înainte de 1989. Ne-am strâns în familii, în grupuri şi aşteptam să treacă furtuna, într-un fel. Mă tem că suntem la fel. Ne strângem să ne ascundem, să vorbim încet, să punem perna peste telefon’, a explicat europarlamentarul.

El a adăugat că este totuşi optimist în ceea ce priveşte viitorul, având în vedere că există semne ale unei implicări din ce în ce mai active a cetăţenilor în diferite domenii.

‘Mă uit şi văd muguri, văd muguri în cultură, în iniţiative, în asocieri, în spaţiul civil al naţiunii. Văd iniţiative impecabile (…) şi muguri sunt, mugurii unui viitor pe care îl doresc. (…) Va fi bine în clipa în care, indiferent cine o să vină să câştige alegerile, viaţa mea nu se schimbă, viaţa mea de cetăţean, a noastră, nu se schimbă esenţial sau se schimbă în bine. Nu suntem acolo din păcate, dar (…) am mare speranţă’, a mai spus Mircea Diaconu

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img