Tuesday, April 14, 2026
6.7 C
Bucharest

Nesimtirea, efecte grave…

gunoi-pe-apa

Poluarea apei furnizate de Administraţia Naţională “Apele Române” pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, atrag atenţia reprezentanţii Hidroelectrica, care precizează că, din cauza gunoaielor, Hidrocentrala Porţile de Fier I s-a confruntat cu “probleme de o gravitate deosebită”
“Hidrocentrala Porţile de Fier I, care produce 48% din energia electrică furnizată de Hidroelectrica şi circa 65% din servicile tehnologice de sistem, s-a confruntat cu probleme de o gravitate deosebită din cauza pătrunderii în turbine a diferitelor corpuri plutitoare aduse de Dunăre. În luna aprilie 2014, prin grătarele hidroagregatului nr.1 de la Hidrocentrala Porţile de Fier I a pătruns o anvelopă uzată care a blocat funcţionarea turbinei hidraulice. Efortul depus de Hidroelectrica pentru remedierea avariei a însemnat peste 48 ore de muncă continua, pierderi de energie ţi implicit de venituri. O lună mai târziu (…) un bustean a distrus barele grătarului blocând palele aparatului director cu consecinta indisponibilizarii  hidroagregatului pentru 30 de ore”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.
Reprezentanţii producătorului de energie spun că lacurile de acumulare administrate de Hidroelectrica sunt invadate de resturi din gospodăriile populaţiei, deşeuri de la exploatările forestiere, buşteni, PET-uri, anvelope uzate, animale care sunt colectate în perioada de viitura ( martie-iunie) din zonele amonte şi sunt aduse de afluenţi în zona camerelor de încarcare şi a prizelor de apă ale hidrocentralelor pe care, în cel mai bun caz, le înfundă.
“Pentru a evita înfundările de grătare la prize şi la camerele de încărcare, Hidroelectrica alocă milioane de euro în fiecare an pentru achiziţia şi exploatarea maşinilor şi graifărelor de curăţat grătare şi pentru igienizarea frontului de retenţie (colectarea şi transportul plutitorilor de la suprafaţa apei). Hidroelectrica mai plăteşte şi peste 80 milioane de euro anual către Administraţia Naţională Apele Române, sumă care reprezintă contravaloarea apei uzinate în fiecare hidrocentrală, apă, care aşa cum rezultă din cele de mai sus, ar trebui să fie livrată la nivelul calitativ prevăzut de lege, fără copaci, PET-uri, anvelope şi alţi plutitori”, se menţionează în comunicat.
Hidroelectrica cere Administraţiei Naţionale “Apele Române” şi  Gărzii Naţionale de Mediu să-şi “exercite prerogativele legale”, pentru a determina “adevăraţii poluatori”, să se conformeze legislaţiei de mediu în vigoare şi să-i oblige, să limiteze sau după caz, să repare efectele poluării produse.
“Toate lacurile de acumulare sunt invadate de sute de tone de plutitori anual. Hidroelectrica încearcă să responsabilizeze prin acest demers decidenţii politici  şi populaţia lansând o campanie pe termen lung de conştientizare cu privire la riscurile şi efectele poluării apei”, mai spune sursa citată.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img