Tuesday, November 25, 2025
3 C
Bucharest

Noutate medicala aproape de miracol, in Australia

Treisprezece pacienţi diagnosticaţi cu paralizie totală sunt capabili să efectueze în prezent sarcini obişnuite după ce fost supuşi unei intervenţii chirurgicale de pionierat care le-a redat capacitatea de mişcare la nivelul coatelor şi mâinilor, relatează joi Press Association.

O echipă de chirurgi din Australia a reuşit să conecteze nervi ataşaţi de muşchi funcţionali situaţi deasupra locului în care coloana vertebrală a fost vătămată la alţi nervi ataşaţi de muşchiul paralizat, situat sub locul leziunii.

Ulterior, nervii funcţionali au “reanimat” muşchiul incapabil de mişcare al pacienţilor cu tetraplegie, un tip de paralizie ce afectează toate cele patru membre.

După doi ani de fizioterapie, adulţii tineri au reuşit să întindă braţele, să închidă şi să deschidă pumnul şi să apuce obiecte. În prezent ei se pot hrăni singuri, se pot spăla pe dinţi şi pe cap, se pot machia, pot scrie şi pot folosi unelte şi alte obiecte.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet, este cel mai amplu de acest gen şi este caracterizat de oamenii de ştiinţă drept “un progres major” în restabilirea funcţiei mâinii şi braţului.

Aproximativ 59 de transferuri de nervi au fost realizate în cazul a 16 pacienţi cu vârsta medie de 27 de ani, care au suferit leziuni ale coloanei vertebrale în zona gâtului cu mai puţin de 18 luni înainte de intervenţie, majoritatea în urma unor accidente rutiere şi sportive.

În cazul a zece dintre aceşti pacienţi specialiştii au îmbinat această metodă chirurgicală inovatoare cu cea tradiţională de transfer de tendon.

Transferul de nerv permite efectuarea unor mişcări mai precise, apropiate de cele naturale, iar transferul de tendon ajută la restabilirea forţei şi a abilităţii de a ridica obiecte grele.

“În cazul persoanelor tetraplegice, îmbunătăţirea funcţiei mâinii este singurul şi cel mai important obiectiv. Considerăm că intervenţia chirurgicală de transfer de nerv reprezintă o nouă opţiune interesantă cu ajutorul căreia persoanele paralizate îşi pot recăpăta funcţiile braţului şi mâinii astfel încât să efectueze sarcini zilnice obişnuite şi, de asemenea, le oferă un plus de independenţă şi capacitatea de a participa mai uşor la viaţa de familie şi de a munci”, a declarat doctor Natasha van Zyl de la spitalul Austin Health din Melbourne, cea care a condus studiul.

“În plus, am demonstrat că transferul de nervi poate fi combinat cu succes cu tehnica de transfer de tendon pentru a potenţa beneficiile”, a adăugat ea.

Intervenţia chirurgicală “trebuie efectuată în primele 6-12 luni de paralizie şi poate dura câteva luni până când nervul să se regenereze în muşchiul paralizat.

În cazul a trei pacienţi incluşi în studiu această intervenţie chirurgicală nu a dat roade.

Echipa de cercetători a subliniat necesitatea continuării studiilor în acest domeniu pentru a identifica pacienţii cu cea mai mare şansă de reuşită în urma efectuării intervenţiei chirurgicale, scrie Agerpres.

Hot this week

Decizii de ultimă oră ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Luni, 24 noiembrie 2025, a avut loc, la Palatul...

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

Topics

Decizii de ultimă oră ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Luni, 24 noiembrie 2025, a avut loc, la Palatul...

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img