Saturday, September 13, 2025
18.9 C
Bucharest

Noutati spectaculoase in dosarele Dragnea si Tariceanu de la Inalta Curte

Liviu Dragnea poate scăpa de condamnarea din dosarul Referendumului. Și asta pentru că hotărârea judecătorească prin care liderul PSD a fost condamnat este nulă de drept.

Legea obligă ca magistratul care a pronunțat hotărârea și a judecat să o și redacteze, iar în acest caz, hotărârea nu poate fi redactată și semnată de toți judecătorii, așa cum prevede legea, scrie jurnalul.ro

Livia Stanciu nu avea cum să o semneze, decât prin abuz în serviciu, pentru că acum este la Curtea Constituțională, iar în oricare dintre cazuri, fie că a fost semnată de altcineva în locul ei, fie că au semnat doar ceilalți membri ai completului de judecată, această motivare este nelegală, deci nulă, trăgând după sine și hotărârea judecătorească.

„Motivarea hotărârii și hotărârea sunt nule, pentru că motivarea face parte din hotărâre, deci nu produce efecte juridice. Nu-i poate lua locul nimeni unui judecător care a făcut parte din completul care a judecat. Greșeala este că Livia Stanciu, înainte de a pleca, trebuia să-și redacteze toate hotărârile”, spune avocatul Bogdan Bărbuceanu, pentru jurnalul.ro


Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins, vineri, contestația depusă de Călin Popescu-Tăriceanu și au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele Senatului este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Judecătorii au menținut o decizie a unui alt complet, care a respins, în noiembrie 2016, toate cererile și excepțiile formulate de Călin Popescu-Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA.

Urmează ca ÎCCJ să fixeze un termen pentru începerea judecării pe fond a dosarului.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

“În același context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/ introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România”, spun procurorii.

Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiași cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein. Dorin Marian a afirmat în mod nereal, spun procurorii, că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept “omul lui Tal”.

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img