Sunday, January 4, 2026
3.1 C
Bucharest

“Nu avem niciun motiv să stăm cu capul plecat sau să ne fie ruşine”

De acord cu declaratiile premierului Grindeanu : afirmarea verticalitatii noastre in plan politic dar si ca natiune e unul din lucrurile care ne lipseste in atitudinea noastra europeana. 

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, luni, că vrea să demonstreze că actualul Guvern este preocupat de situaţia românilor din afară nu doar în campaniile electorale, ci zi de zi.

“Avem milioane de români care muncesc din greu pe pământ italian, spaniol, englez sau francez. Sunt români cinstiţi, care-şi plătesc taxele şi impozitele în ţările în care muncesc şi care ajută economiile acestor state şi care, în acelaşi timp, prin miliardele de euro pe care le trimit familiilor din ţară, aduc o contribuţie importantă la dezvoltarea României. Aşadar, nu avem niciun motiv să lăsăm capul plecat. Din contră, trebuie să luăm atitudine fermă atunci când conaţionali de-ai noştri sunt umiliţi sau abuzaţi. Este adevărat însă că mulţi dintre românii din afara graniţelor au simţit de multe ori că statul român fie îi ascultă prea puţin, fie nu-i ajută deloc. Îmi doresc ca aceste lucruri să se schimbe şi să demonstrez că actualul Guvern este preocupat de situaţia românilor din afară nu doar în campaniile electorale, ci zi de zi”, a declarat Grindeanu, la un eveniment organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, scrie Agerpres.

Potrivit premierului, dincolo de programele guvernamentale, este important ca românii să fie uniţi şi solidari.

“Am auzit de multe ori conaţionali de-ai mei spunând că, atunci când sunt peste hotare şi aud vorbindu-se româneşte prin preajmă, preferă să tacă sau să vorbească în şoaptă ca să nu fie recunoscuţi. Vă asigur că aceasta este o atitudine greşită şi că nu avem niciun motiv să stăm cu capul plecat sau să ne fie ruşine”, a spus Grindeanu.

Prim-ministrul a vorbit şi despre măsurile necesare pentru ajutarea românilor din străinătate.

“Eliminarea taxelor consulare şi de cetăţenie prin legea celor 102 taxe a fost un prim pas. Înfiinţarea de noi consulate acolo unde există comunităţi importante de români este o altă soluţie, pe care o avem în vedere pentru facilitarea accesului cetăţenilor români la diverse servicii. Dar, cel mai mult îmi doresc să avem succes şi să reuşim să implementăm măsuri care să conducă la creşterea economiei, pentru că atunci, cu siguranţă, mulţi dintre românii care trăiesc astăzi în afara graniţelor vor dori să se întoarcă acasă, pentru că vor avea toate condiţiile pentru a duce o viaţă decentă aici, alături de prieteni şi de familie”, a susţinut Sorin Grindeanu.

Premierul Grindeanu a participat, luni, la evenimentul “Program de tabere ARC 2017 pentru românii de pretutindeni”, organizat de către Ministerul Tineretului şi Sportului împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img