Tuesday, February 25, 2025
-6.1 C
Bucharest

Oamenii de afaceri critica dur impozitul pe gospodarie

Populația nu o să meargă la consultanții fiscali ca la medicul de familie ca să dea banii pe care trebuie să îi datoreze statului, pentru că este posibil ca aceștia să fie deja cheltuiți, a declarat Angela Roșca, membru în Consiliul director al Romanian Business Leaders (RBL) și managing partner TaxHouse, într-o conferință de presă, scrie agentia guvernamentala de presa Agerpres.

“Ne preocupă ce se va întâmpla cu întreaga populație care va primi acești bani (salariile n.r.) de la noi, angajatori, lună de lună, și îi vor cheltui. În mai — septembrie 2019 când vor trebui să dea bani se vor duce la acești perceptori, pentru că e mult spus consultanți fiscali, de bunăvoie ca la medicul de familie să le dea acești bani. Noi nu credem în această ipoteză. Nu se vor duce ca la medicul de familie. Acești consultanți fiscali nu vor fi ca medicii de familie. La medicul de familie mă duc pentru că eu chiar sunt bolnav și am nevoie ba de medicamente, ba de adeverință. Perceptorul o să alerge el după mine să îi dau banii aceia pe care eventual nu o să-i mai am. Chestia asta va creea o întreagă problemă socială. Noi va trebui să îi educăm pe acești angajați. Noi va trebui poate să le punem banii deoparte să fim siguri că la sfârșitul anului 2018 mai au bani ca să dea după ce se depune declarația din mai”, a spus Roșca.

Ea a precizat că RBL susține cota unică, iar prin proiectul privind impozitarea gospodăriilor nu sunt două cote, ci patru.

“RBL susține cota unică. Spunem că susținem un sistem care și-a dovedit eficiența, că a contribuit la creșterea economică, a scos din economia gri și neagră venituri. Nu susținem acest impozit pe venit al gospodăriilor publicat recent în spațiul public. Presupune o modificare a întregii paradigme fiscale. Acest sistem propus face o trecere netransparentă la un sistem progresiv de impozitare. Este ceea ce ne preocupă de fapt cel mai tare. Dacă cineva ar fi propus în campania electorală un sistem progresiv de impozitare foarte transparent lucrurile ar fi stat, poate, altfel. Propunându-se un sistem de două cote 0% și 10%, dar în realitate pe baza proiectului sunt 4 cote, vorbim de 0%, 3%, 10% și 16%. Avem 4 cote pe diverse tipuri de venituri în proiectul de modificare a Codului fiscal”, a spus oficialul TaxHouse.

Ea a precizat că din evaluarea Fondului Monetar Internațional este vorba de un impact bugetar de circa 12,2 miliarde lei, adică 1,4% din PIB, “strict ca efect al reducerii cotei de la 16% cât plătim toți acum, la zero pentru cei care vor fi sub plafonul de 1000 lei/persoană, respectiv la 10% pentru cei care sunt peste plafonul neimpozabil”.

“Se mai adaugă o sumă de 3,48 miliarde lei, zice FMI, din reducerea TVA propusă pentru anul viitor și încă 8 miliarde lei din reducerea contribuțiilor sociale care vor a scădea la 35%. În total vorbim 23 miliarde de lei. Ne întrebăm din ce se va finanța bugetul de stat în 2018 pentru că se renunță complet la conceptul de reținere la sursă”, a precizat Roșca.

“Nu e vorba de nicio taxa pe gospodarie sau de impozit pe venitul global. Este o taxare progresiva, sa fie clar. Pe treptele Finantelor si ale BNR se stie ca 2018 nu poate duce cresterea salariala a bigetarilor. Anul asta o s-o duca cumva, dar in 2018 nu are cum. Banii astia trebuie scosi de undeva si ii vor scoate de la antreprenorii romani, ca astia platesc”, a spus miercuri Mihai Marcu, la o conferinta a Romanian Business Leaders. Potrivit fondatorului MedLife, actualii guvernanti ipotecheaza vitorul Romaniei pe termen mediu.

“In loc sa bagam banii in infrastructura si sa legam intre ele zonele Romaniei, se scot ochii cu aceste cresteri salariale. Cred ca asemenea masuri ar fi trebuit bine gandite alaturi de alte autoritati, cum sunt cei de la Consiliul Fiscal”, mai crede Marcu.

Antreprenorul roman a mai abordat miercuri si subiectul birocratiei romanesti. “Mai nou, avem o noua lege care spune ca acele cladiri care se afla in zona monumentelor istorice trebuie sa aiba aprobare de la Primaria Generala . Pe noi ne plimba de la Primaria Generala la primarii de sector pentru ca nimeni nu are autoritatea sa dea aprobarea necesara. Pentru fiecare autorizatie noi am platit sute de mii de euro, ca sa va faceti o idee. Si avem numai in Bucuresti trei asemenea situatii la 3 primarii diferite. Oamenii care isi dau votul trebuie sa aiba in vedere faptul ca Primariile nu trebuie doar sa curete gunoiul sau sa dea zapada la o parte, ci si sa creeze loc antreprenorilor sa se dezvolte. Pentru ca si locuitorii din acea zona sau copiii acestora vor avea locuri de munca din asemenea dezvoltari ale businessului.”, a mai precizat Marcu.

 

Hot this week

24 februarie : 3 ani de genocid rusesc în Ucraina

Lideri europeni și ai lumii ajung la Kiev, luni,...

De ce are nevoie Europa să se apere, fără SUA, în faţa Rusiei

Apărarea Europei fără SUA: primele estimări a ceea ce...

Macron : Rusia e un uriaș pericol pentru Europa. Manipulează alegerile, cum e cazul României

Președintele francez Emmanuel Macron a avut un schimb de...

SUA cumpără masiv aur

SUA CUMPĂRĂ MASIV AUR Exporturile de aur ale Elveției au...

Ciolacu : Greblă să plece din fruntea AEP

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că cel mai...

Topics

24 februarie : 3 ani de genocid rusesc în Ucraina

Lideri europeni și ai lumii ajung la Kiev, luni,...

De ce are nevoie Europa să se apere, fără SUA, în faţa Rusiei

Apărarea Europei fără SUA: primele estimări a ceea ce...

SUA cumpără masiv aur

SUA CUMPĂRĂ MASIV AUR Exporturile de aur ale Elveției au...

Ciolacu : Greblă să plece din fruntea AEP

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă că cel mai...

Catastrofa PNRR în România : 87% din apeluri, neimplementate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află, vineri, la Bruxelles, pentru...

Musk pune drujba pe democrația SUA

Miliardarul Elon Musk a fluturat o drujbă și a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img