Thursday, March 19, 2026
5.1 C
Bucharest

Opozitia unita PSD-Pro Romania-ALDE pune la cale rastunarea guvernului PNL-Orban

PSD, Pro România și ALDE vor semna un acord de formare a unei Alianțe politice de tipul celei care a fost Uniunea Social-Liberală (PSD-PNL), potrivit unor informaţii citate de stiripesurse.ro.

Detaliile acestei alianțe politice se negociază în aceste zile: obiective, pondere, denumire, siglă, organisme comune, iar obiectivul declarat va fi acela al câștigării alegerilor locale și parlamentare.

Este posibil ca în componența noii alianțe să intre și alte forțe politice, dar pe moment ea va fi formată din cele tei formațiuni politice enunțate deja.

În ciuda obiectivului declarat, este foarte posibil, ca în interesul alianței, în anumite locuri la alegerile locale să nu fie liste comune și asta doar pentru un câștig electoral cât mai bun.

Planul pe scurt ar fi următorul: pentru că lucrurile au intrat în linie dreaptă și timpul nu prea mai are răbdare, Alianța urmează a fi anunțată potrivit informațiilor noastre înaintea Congresului PSD.

Cel mai probabil alegerile locale vor avea loc pe 20 sau 27 septembrie, iar soarta alegerilor parlamentare va depinde foarte mult de decizia Curții Constituționale (judecătorii vor trebui să decidă dacă data alegerilor parlamentare e de apanajul Guvernului sau al Parlamentului).

Cel mai devreme organizarea parlamentarelor va fi posibilă în decembrie, în caz contrar ele urmând ar fi organizate în primăvare lui 2021.

Alegerile parlamentare nu pot fi devansate și să fie organizate cu localele, pentru că asta ar însemna că am avea alegeri anticipate, ori așa ce este imposibil de vreme ce mandatul actualului Parlament se încheie la sfârșitul acestui an.

Înainte de alegerile locale, undeva la începutul lui septembrie Guvernul Orban II va fi doborât de o Moțiune de cenzură la care vor adera pe lângă membrii noii Alianțe (PSD, Pro România, ALDE) și UDMR și o parte din Grupul Minorităților Naționale.

La acea oră nu ar mira pe nimeni poate ca și PMP-ul să calculeze că poate e mai bine să nu mai fie calculat lângă PNL, iar USR să încerce să își joace cărțile pe cont propriu.

Rareş Bogdan (PNL): De la dorinţă la putinţă e cale lungă

Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, PNL-istul Rareş Bogdan a spus că nu îl miră planul, dar a acuzat PSD că vrea la putere pentru bani europeni.

“De la dorinţă la putinţă e cale lungă. E normal să vrea PSD să răstoarne puterea. Eu vă spun că în următorii patru ani şi jumătate, PNL va da premier”, a replicat prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.

De asemenea, europarlamentarul a mai spus că nu le e teamă de moţiunea de cenzură, iar PSD ar vrea la putere pentru banii europeni.

https://www.antena3.ro/politica/surse-psd-pro-romania-alde-vor-alianta-572878.html

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img