Premierul Victor Ponta a afirmat că îşi poate “face un doctorat” pe tema construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, el dorind astfel să arate că ştie în amănunt detaliile financiare şi tehncie ale acestui proiect, amânat de mai multe ori de către autorităţi.
Prezent la Ministerul Transporturilor pentru prezentarea prioritătilor de infrastructură rutieră aferente perioadei 2015-2016, lui Ponta i s-au cerut de către jurnalişti detalii legate de proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov, acesta răspunzând că le cunoaşte în amănunt, deoarece s-a ocupat de proiect.
“Sper că nu mai suntem în direct (ca transmisii TV-n.r.), ca să vă spun că pe Comarnic-Braşov pot să îmi fac un doctorat deja”, a spus, zâmbind, Ponta.
El a precizat că, până pe 15 februarie, trebuie decisă semnarea contractului de construcţie sau rezilierea procedurii dacă nu există un acord politic pe termen lung pentru derularea proiectului.
În luna decembrie, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003, iar Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea educaţiei, pentru a permite oricărui deţinător de titlul ştinţific să renunţe la acesta.
Ponta a declarat pe 18 februarie 2013 că “nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016 dacă până la acea dată autostrada Comarnic-Braşov nu va fi terminată.”
Suntem in 2015 si ea nici macar nu a inceput.
Victor Ponta ar trebui sa isi dea doctoratul in mascare, specialitate in care are el expertiza de exceptie! Basescu in sticle, si Iohannis bineinteles, in trafic de minori!
293 km de autostrada construiti in perioada 2012-2014 sunt insuficienti infrastructura rutiera dezastruoasa a Romaniei, dar trebuie sa recunoastem ca e mai bine decat 308 km de autostrada construiti in 11 ani (2000-2011).
Cat despre “un posibil nou doctorat”, nu-i recomand. Mai bine se apuca sa dea meditatii, ca se castiga mai bine si poate sa-si mai cumpere niste case.
dupa declaratia lui ponta din 2013 a primit “ajutor” de la basescu. interventia lui a dus la nefinalizarea contracului pentru autostrada comarnic-brasov. amanunt “uitat” de radu tudor. ce sa faci daca e asta politica de dat in capul lui ponta cu orice pret.
iar declaratia de azi data de celebra anca boagiu arata iar un viitor de aur pentru infrastructura rutiera. libearala si asta din nascare cand se juca si ea prin nisipul partidului istoric supravegheata de baselu,nu? membra a marelui partid liberala, alta tampenie spusa cu emfaza de idiotii din pnl pe toate posturile si cu toate ocaziile. noroc cu pdl-istii blaga, predoiu, anastase, mru, videanu etc care au facut din micul partid liberal, dar istoric nu, un mare partid liberal de tot rasul.
Prietene, manipulezi??? Unde sunt cei 290 de km construiti intre 2012-2013?? Nu esti din romania? Poate locuiesti in alta tara si ai vazut prin locurile alea kilometrii! Treziti-va!
Prietene, traiesc in Romania, dar asta nu-mi ocupa tot timpul 🙂 Iubesc tara asta si merg cat pot de des in “drumetii”. Am mers pe cei 290 km. Poate ai mers si tu, dar intercalati cu alte sute de km de drumuri nationale si judetene pline de hartoape, cred si eu ca nu i-ai simtit. Nici eu nu i-am simtit. De aia am si spus ca sunt insuficienti 😉
Las-o incolo cu basmele, acolo ai vazut 293 km autostrada construiti intre 2012-2013, pai daca era asa ieseam cu ei peste granita, ajungem la unguri. Fi serios ca nici fiimea nu crede asta.
Pai acum cand scriem noi, Romania are peste 400 km de autostrada dispusi astfel:
http://enjoymaps.ro/autostrazile-din-romania-harta-interactiva/
Sa te vad cum ajungi tu la granita cu astia. Succesuri 🙂
Ar fi foarte bine daca de autostrada s-ar ocupa ponta. Fiind un expert in plagiat, poate plagiaza o super-autostrada din occident.
ti-o fi frica pentru doctoratul laurei codrutei? vad ca doctoratul lui ponta iti sta in gat, daca oi avea asa ceva si nu poti sa dormi de grija lui.
☀ ☀ ☀
Copacul unde viețuieşte Şarpele Trădării de Popor are multe scorburi .
Şi-n fiecare zace câte o dihanie urâcioasă , plină de venin . Ce ne pândeşte-ascuns cu ura sa ce-i izvorăşte din inima-i “intelectuală” , detrakată şi vicleană . Iar ochii ei sunt ațintiți în zări îndepărtate , peste mări . Spre țara “democrațiilor” şi-a libertății calpe , mincinoase .
Spre locul “sfânt” de unde îşi primesc dihăniile tainul . Spre locul care le transmite ce au de făcut înspre a prigoni poporul . Spre locul de unde înfrigurați de-acum , aşteaptă marea , izbăvitoarea minune . “Minunea” cea clocită de străini şi de spionii lor ce şi-au făcut cotețe şi sălaş prin Țara Românească .
Minunea nu e metafizică , nu e cu îngeri , cu mănăstiri de rai şi cu biserici .
Minunea are chip şi apucături sinistre şi drăceşti .
Adică potăile din scorburi aşteaptă o “minune” mare : un alt Traian Băsescu , sub forma “nouă” , “mai europeană” . Sub formă hitleristă şi cu zvastici . Minune care să-i salveze de furia poporului pe care l-au batjocorit .
“Minune” care să ajute şobolanii şi dihăniile să zacă-n continuare-n scorburile lor . Care acum au devenit nesigure . Acum e ceas de vânzoleală-n vizuini .
E tulburare mare .
Sunt zgrepțănări de gheare şi foşgăieli de solzi .
Se-aud bolboroseli şi vorbe ne-nțelese . Şi clănțănit de dinți de lighioană . Se-aud scrâşneli lugubre şi drăceşti .
… E frică multă .
Pentru că de data asta poporul s-a trezit . Şi se adună peste tot , cu mic , cu mare .
Se-adună ca să scoață znameniile din scorburi .
Se-adună ca să scoață afară LIICENII , TĂPĂLĂGII , TIZMĂNENII de prin scorburi .
Se-adună ca să-i prinză vii şi să-i aducă la vedere , să nu mai stea în ascunzişuri de unde să conspire . Se-adună să-i aducă pe bucheri şi “înțelepți” în piața-mare , în lumină .
Se adună ca să-i scoață din pitelnițele lor .
Să scoață afară potăile şi boții . Şi cristoii .
Să scoață lichelele şi pleşii , să scoață mihăieşii şi alte arătări ce-au stat în patru labe în față la străini . Şi au trădat la ei şi s-au mândrit cu asta .
Să scoață cărtărăştii cei ciochisti şi pornografi , vestiți denigratori de neam şi trădători de când se ştiu pe lume .
Să scoață toată liota de îmbuibați ai lui traian băsescu , avizii de pomeni neruşinate şi de huzmeturi multe , moşiereşti .
Să scoață afară patapievicii trădari şi homosexuali , să scoată iceriştii lacomi şi ghedesiştii detracați . Dedimpreună cu restul înhăitaților pe la căruța sekurității hitleriste şi băsiste .
Să-i scoață la vedere pe prokurorii crimei şi prigoanei băseskare . Laolaltă cu toți judekătorii care au băgat români în puşkării , deşi ştiau că sunt nevinovați .
Dihăniile pocite să vie la lumină !!! Să nu mai stea în borte de copaci .
Pentru ca poporul vrea ca să-i priveasca-n fețele dugoase , de şobolani şi de hârciogi .
… pentru că de data asta poporul se adună , aşa cum s-a mai spus .
Se-adună pentru Marea Judecată ce le-o datorăm .
|| ||| ||
Addénda : forma lexicală “scoață” nu e o greşeală sau un agramatism aşa cum “unii” ar fi tentați să creadă prosteşte şi cu rea-voință .
E un arhaism specific Bucureştilor . E folosit de oameni , nu de pleşi ! E vorbă de popor şi nu de tizmăneni şi alți transfugi .
Are haz , sună bine , e vorbă românească !!! …. de aceea mi-a făcut plăcere şi am folosit-o aici .
…
Post scriptum : acei “unii” despre care am făcut vorbire sunt “cititorii” agramați , nemernici şi traian-băsişti .
care sfidează şi nu înțeleg poporul şi îl batjocoresc . şi complotează împotriva lui .
bună idee . e chiar măreață .
dar … conducător de doctorat să-i fie ciochistul Cărtărăscu . Ala cu nobelul , cu literaturile .
şi ăla era cinstit , deoarece se lepăda de băsescu . Asta din-când-în-când , nu pentru totdeauna . Zicea că nu-l mai slugăreşte , că nu îl mai divinizează , că i s-a parut , că nu tovarăşe , că da tovarăşe .
… după care se arunca-n genunchi în fața lui . ca broasca , ca un vierme fără ochi . ca un intelectual trădar de rasă lumpenă , borfaşe , mincinoasă .
Dl. Radu Tudor,
Cititi cu atentie d-le, uitati care este cauza si care e solutia! Sa traiti si multa, f multa bafta!
http://adevarul.ro/international/europa/lectia-islandei-scoti-tara-criza-economica-platesti-datoriile-altora-1_54b40491448e03c0fd895f40/index.html
Sânt președintele României . Şi asta pentru totdeauna .
De mine nu veți scăpa niciodată . Nici de v-ați buluci în gropi de morți . Sânt cel mai mare şi cel mai deştept dintre români . Vorbesc întotdeauna numai adevărul .
Vă spun :
eu vă vând pe voi .
.
.
.
vă vând . vă vând . . . VĂ VÂND . vă omor ……..VĂ OMOR .
.
.
.
.
.
.
.
vă vând . vă vând . . . VĂ VÂND . vă omor……………….VĂ OMOR .
Post scriptum :
vino ghiutănştain ….. vino ghiutănştain ……. VINO HIUTĂNŞTAIN !!! …… vino ,vino ……..VINO !!!
… te că vad că ții cu noi şi neamul nostru de stăpâni , de împărați ai lumii !!!
precum se vede , îți urăşti poporul şi îl batjocoreşti . ți-l ponegreşti şi scuipi pe el , cu poftă criminala-n tine de a omorî români .
îi “omeneşti” cum se cuvine , că asta merită românii troglodiți , analfabeți , murdari ca porcii !!!
… drept pentru care ai binemeritat , iar noi o să te răsplătim cu aur , cu grămezi de bani şi cu scumpeturi multe !
Post scriptum : ține-o pe calea asta , care-i cea cinstită . Dă în români cu pietre , dă cu cuțitu-n ei . Trădează-i , vinde-i pe nimic . Ca la tarăbi . Ca la talcioc .
… iar NOI o să te ridicăm din nou la demnitați înalte , de unde o să ne slujeşti cinstit .
Nu ca acest Iohannis , care nu ne e pe plac . Smuceşte-n lanț şi asta nu e bine pentru noi . Îi pregătim “surprize” mari şi multe . Iar tu o să ai rolul tău în prăbuşirea lui !!!
… şi dacă meriți şi te ții de treabă , te-nscăunăm la loc , peste Români . Ca să îi storci de tot ce au . Ca să ne mulțumeşti , să ne îmbuibi pe noi .
de ce nu? cat dureaza sa-l vezi pe basau primministru?
odata se misca ostile in parlamentul carnatarilor,tagadam-tagadam in partea ailalta la basire cu totii si vezi pe competentul cum isi face guvern de furaciune cum numai el stie,deaia unu’ si unu’
nu e musai sa-l puna inalta poarta inapoi(vorbim degeaba ca basirea e oricum infipta pana la cotor in sistemul statal)
il pun inapoi chiar boii astia de carnatari,burtosii astia ,gusatii,scaunarii,lacomi de nu se poate frate,cu matzu gros ca pe maneca,
astia aduc bashire inapoi si-l ung rege pe basau,
nu aia de “afara”,
aia profita de tradatorii locali ,le da margele colorate ca la maimute,ca la indigenii salbateci,
si jupoaie fara mila pamantul.
alora nu le trebuie bani de hartie nici virtuali in banci sa cumpere ce?zorzoane de nimic ce incanta pe udrula si basauc?
nu frate, aia vor datoria ce facu basau la ei platita in natura.vor pamantul de sub noi,asta tradare facu basau,cea mai grava din istorie,
vor
paduri,petrol,pamant,mancare adevarata nu de plastic cum au ei in pamantul lor stricat de chimicale,
aia vor ca noi sa murim ca sa secatuiasca tot ce e aici,ce mai e adica.
revenind la boii nostri..asaa..
carnatarii scaunari se orienteaza dupa mirosul banului in functie de ce gasca
vine la putere sau are perspective de a pune laba pe ciolan,
banu’ hotia zorzoanele si lacomia ii indeamna in lupta , ii uneste,ii motiveaza
deci nu e de mirare sa vedem un basau cocotat pe scaunul de premier inconjurat de ingasi si funerii
performanta datorata exclusiv jigodiilor noastre migratoare ,nu neaparat stapanilor externi
De ca nu chiar în magistratură!!! Ce, băsescu şi alţii au dreptul şi Ponta nu??? Cred că îşi poate da Doctoratul în orice domeniu,atîta timp cît poate coordona, cred, orice domeniu de activitate. Succes!!! Ia să văd, poţi ??? vrei???
Domnului Ponta, al carui efort de a pune tara pe linia corecta este evident, imi permit sa-i recomand un doctorat in istoria nestiuta a Romanilor. Sa se documenteze si sa nu fie partas la prigoana Romanilor ce continua sub forme moderne si azi!
Am trait 60 de ani in minciuna si alte generatii dupa mine, deasemenea?!
Fratilor, am gasit pe YouTube aceste filme si m-am cutremurat. “History of Romania”in 16 parti extrem de documentata, se pare ca nu de catre cercetatori-istorici Romani. Vedeti-le pana nu dispar!
Part 1,- https://www.youtube.com/watch?v=mdj3se52b6Y
Part 2,- https://www.youtube.com/watch?v=_ReAcq6hog4
Part 3,- https://www.youtube.com/watch?v=i0OOxovcpS8
Part 4,- https://www.youtube.com/watch?v=2TJTlvM_XtM
Part 5,- https://www.youtube.com/watch?v=BvbmJQFF92k
Part 6,- https://www.youtube.com/watch?v=vuH-4psAwTM
Part 7,- https://www.youtube.com/watch?v=ItGZaTJlJ8M
Part 8,- https://www.youtube.com/watch?v=pJRVEcDFrnU
Part 9,- https://www.youtube.com/watch?v=Chgh_zwNsX0
Part 10-https://www.youtube.com/watch?v=LEt93PLSyt8
Part 11-https://www.youtube.com/watch?v=cGc-xcvLeDM
Part 12-https://www.youtube.com/watch?v=XV8NR_dZaDE
Part 13-https://www.youtube.com/watch?v=DzTx4vinCzA
Part 14-https://www.youtube.com/watch?v=EH4_CR51JAo
Part 15-https://www.youtube.com/watch?v=eoi6GKoncEs
Part 16-https://www.youtube.com/watch?v=GqsQz9VOzT0
Ponta nu este capabil nici sa conduca masina. Are nevoie de un pilot.