Wednesday, May 13, 2026
12.8 C
Bucharest

Ponta, Kovesi, Ghita si crama Tohani

‘Prima dată în viața mea când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă, (…) nu știu dacă mai are, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi, în 2011, în mod informal. Sunt lucruri pe care le-am trăit, dar care nu cred, după ce ai avut o funcție importantă, să le mai spui, pentru că sunt lucruri personale. Categoric confirm. Cred că, în 2011, domnul Ghiță era mai prieten cu doamna Kovesi decât era cu mine, fiind acolo, la podgorie’, a spus Victor Ponta la Antena 3, într-o emisiune difuzată sâmbătă seara.

Laura Codruța Kovesi a declarat, vineri, într-o emisiune la Europa FM, că ‘nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță’.

Reacția procurorului șef al DNA a venit după ce deputatul Sebastian Ghiță a depus un autodenunț la Parchetul General în care susține că a participat la falsificarea unui raport prin care se arăta că teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi nu este un plagiat. Sebastian Ghiță a susținut că avea o relație foarte apropiată cu Kovesi, ‘fiind practic prieteni’, scrie Agerpres.

http://www.antena3.ro/actualitate/ponta-dezvaluiri-despre-prietenia-sefei-dna-codruta-kovesi-cu-sebastian-ghita-i-am-gasit-pe-cei-doi-379312.html

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img