Monday, March 16, 2026
3.4 C
Bucharest

Ponta : “Senatorii nu sunt angajatii unui procuror DNA”

“De fiecare dată reținerea a fost că dacă vorbește ministrul Justiției înseamnă că vorbește primul ministru, înseamnă că guvernul vrea să controleze justiția, lucru pe care nu mi-l doresc. Există situații în care chiar eu i-am spus domnului ministru Cazanciuc, când a fost chestia aia cu un procuror de la DNA care s-a dus să îi ancheteze pe senatori cum au votat, i-am spus eu, guvernul, voi, miniștrii, nu vă adresați Parlamentului direct. Eu când răspund la o interpelare trimit sub semnătura mea către președinții camerelor, președintele țării dacă se adresează Parlamentului o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar, vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură care de fapt înseamnă respect între instituții. Mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general, că o să le spună că aici e vorba de respect, senatorii nu sunt angajații unui procuror de la DNA cum evident nici procurorii nu sunt angajații Senatului, tocmai asta înseamnă respectul între instituții”, a spus premierul Victor Ponta duminică la Antena 3, la emisiunea “Punctul de intalnire”.

Referindu-se la cazul senatorului Dan Șova, premierul a adăugat că nu înțelege de ce procurorul de caz nu îl trimite în judecată, ci vrea să îl aresteze.

“Evident că mă întreb și eu ca orice om mai ales că am văzut o cerere a domnului Șova la Curtea supremă să fie trimis în judecată. Omul a zis, trimiteți-mă în judecată și procurorul a zis nu vreau să te trimit în judecată, eu vreau să te arestez. Nu înțeleg chestia asta. Mă enervează în continuare persistența cu care propaganda îi prostește pe oameni, că s-a împiedicat justiția în cazul lui Șova sau în cazul nu știu care. Nu s-a împiedicat, că toți parlamentarii pot fi trimiși în judecată fără să ceară aprobarea Parlamentului”, a menționat premierul.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img