Thursday, July 3, 2025
26.7 C
Bucharest

Premierul britanic : “Istoria arată că pacea nu trebuie considerată ca fiind de la sine înţeleasă. NATO e raspunsul”

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că Alianţa Nord-Atlantică este fermă în angajamentul său de a-şi proteja membrii, dar că pacea nu ar trebui considerată ca fiind de la sine înţeleasă, şi prin urmare NATO are datoria să discute ameninţările emergente, relatează Reuters.

“Suntem extrem de fermi în angajamentul nostru faţă de NATO”, a declarat Johnson la deschiderea unui summit NATO la Londra pentru celebrarea a 70 de ani de existenţă a Alianţei Nord-Atlantice.

“Istoria arată că pacea nu trebuie considerată ca fiind de la sine înţeleasă. Şi chiar dacă suntem într-un moment aniversar, trebuie să ne asigurăm că facem ce spunem”, a mai afirmat el.

“Nu trebuie să ne ferim niciodată să discutăm noile realităţi, în special răspunsul NATO la ameninţările emergente precum războiul hibrid şi tehnologiile disruptive din domeniile spaţial şi cibernetic”, a adăugat premierul britanic, citat de Agerpres.

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img