Tuesday, July 1, 2025
20 C
Bucharest

Primele 100 de zile ale guvernului : somajul la minim istoric

Premierul Sorin Grindeanu a fost invitat luni, la emisiunea ”Punctul de Întâlnire la Antena 3, acolo unde a făcut un bilanț al primelor 100 de zile de guvernare.

Primul-ministru a arătat care au fost progresele făcute pe plan economic de România în această perioadă și a sublinia că tema deficitului bugetar este una nereală, în acest moment existând un excedent de 0,2% din PIB.

”După primul trimestru avem un excedent de 1,52 de miliarde. Se spunea nu numai în Parlament de deficit, iată că avem acest excedent de 0,2% din PIB. Veniturile bugetare din luna martie au fost cu 22% mai mari decât în luna martie a anului trecut. Creșterea economică este cea prognozată, de peste 5%. Veniturile la bugetul consolidat, în primul trimestru, sunt cu aproape 4 miliarde de lei mai mari. Colectarea TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5, față de 2016, iar în martie cu aproape 9%. Cred că este extrem de important să spunem că aceste lucruri au însemnat și alte efecte: peste 60.000 de locuri de muncă au fost create în aceste trei luni, România a ajuns la un minim istoric a ratei șomajului” a spus Sorin Grindeanu.

Întrebat cum ar defini într-un cuvânt primele 100 de zile ale guvernării sale, Grindeanu a răspus: “Originale”.

Pe de altă parte, șeful Executivului a afirmat că în această perioadă au fost luate foarte multe măsuri, iar unele dintre acestea ar fi putut fi comunicate “mult, mult mai bine”.

“Sunt lucruri care, poate, puteau fi comunicate mult, mult mai bine. Sunt măsuri pe care noi le-am luat și, poate, comunicarea și modul în care au fost explicate n-a fost cea mai fericită. Dar acele măsuri s-au luat. S-au crescut pensii, s-au redus taxe, a crescut salariul minim pe economie, s-au făcut toate acele lucruri legate de studenți (…), programe naționale lansate”, a spus Grindeanu.

Șeful Executivului a dat ca exemplu și bunul management de la nivelul Ministerului Agriculturii.

“Luna martie a fost o lună extraordinară din punctul de vedere al gestiunii, al managementului la nivel de Ministerul Agriculturii, de fonduri europene, de subvenții care au fost date către fermierii români. Aproape un milion de oameni și-au primit la timp subvențiile, nu cu întârziere, nu în lunile iulie sau august, așa cum erau obișnuiți”, a spus Grindeanu.

El a precizat că toate măsurile luate au fost foarte bine analizate, astfel încât efectele să fie cele anticipate de Executiv.

“În favoarea a ceea ce spun (…) este și revizuirea făcută de Fondul Monetar Internațional în urmă cu câteva zile, privind creșterea economică, pe care a mărit-o de la 3,8 la 4,2%. Într-un final, o să ajungă, sunt convins și dânșii, la ceea ce noi am spus și anume 5,2%”, a spus Grindeanu.

Șeful Guvernului a reiterat faptul că, după primul trimestru, a fost înregistrat un excedent de 1,52 miliarde lei, reprezentând aproximativ 0,2% din PIB.

“Veniturile bugetare din luna martie au fost cu 22% mai mari decât în martie anul trecut (…) Ritmul de creștere pe primul trimestru al anului 2017 este exact cum l-am prognozat, de peste 5%. Veniturile totale la bugetul consolidat de stat sunt cu aproape 4 miliarde de lei mai mari decât în trimestrul întâi al anului 2016 (…) Colectarea taxei pe valoarea adăugată a crescut în februarie 2017 cu 2,5, față de februarie 2016, iar în martie 2017, față de martie 2016, cu aproape 9%”, a spus Grindeanu, el amintind și faptul că peste 60.000 de noi locuri de muncă au fost create, în România, în primele trei luni ale anului.

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img