Genul de initiativa care te scarbeste de politica si o posibila explicatie pentru absenteismul din alegeri.

===========

Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.

Proiectul a întrunit 101 voturi ‘pentru’, 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’.

Potrivit celor adoptate, aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de CJ. Nu se pot cumula pensia de ales local și cea de parlamentar. Această lege va intra în vigoare din ianuarie 2017, iar banii pentru pensiile aleșilor locali vor fi acordați de la bugetele locale.

Senatorul PNL Octavian Motoc a susținut, la dezbateri, că inițiativa legislativă are “o tentă populistă”.

“E clar că primarii din România lucrează pentru comunitățile pe care le reprezintă și pentru munca lor nu sunt încă plătiți la nivelul muncii lor. Salariul lor este mic în comparație cu munca pe care o prestează. Orice Guvern ar trebui să aibă ca prioritate creșterea salariilor primarilor, însă, pentru fi consecvenți, noi milităm ca pensiile speciale să nu existe. Pensiile trebuie să se bazeze pe o contributivitate. În aceste condiții, grupul parlamentar liberal se opune acordării de pensii speciale oricăror categorii sociale”, a arătat Motoc.

La rândul său, senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a spus că proiectul încalcă decizia Curții Constituționale și pentru acest lucru răspunde majoritatea, adică grupul PSD.

Comisia pentru constituționalitate a analizat în două rânduri și a pus în acord fiecare motivație de neconstituționalitate, ajungându-se la un text constituțional, a susținut senatorul PSD Ovidiu Donțu, citat de Agerpres.

 

35 COMMENTS

  1. Bai nene, ce dreac mai da reclama aia la bere fiarta, aia in care Zamfir fluiera in nai a paguba exact ceea ce s-a si intamplat, ca ne-a curentat Albania! Reclama ar trebui scoasa, ca nationala Romaniei s-a intors acasa la 3 noaptea ca sa nu isi ia injuraturi, oua si rosii in cap la coborarea din aeronava (primire calduroasa)! La ce dreac sa mai bagi “Hai Romania!”? Poate cel mult la capre sau la vaci, ca la fotbal deja ne-am spoit cu cacau (pamant galben), ce dreac!

  2. Ăsta e rezultatul fidelităţii politicienilor faţă de alegători!
    Degeaba se ciorovăiesc în faţa camerelor de luat vederi, tott ei intră la funcţii şi în scaune chiar dacă au interzis prin hotărâri judecătoreşti, motivaţia: poporul ne-a votat! Cre popor? Din câte se aude e cel mituit de ei şi cei care sunt pe mână cu ei la infracţiuni! Toate instituţiile sau aproape toate sunt politic şi speranţele dreptăţii pentru omul de rând sunt eşec total !

  3. Alegerile au trecut cu bine,televiziunile-i iubesc din ce in ce mai mult,DNA-ul nu-i mai sperie…de ce n-ar da legi din astea la urma urmei ???

  4. Cum adica,in Senat este numai PSD-ul? Ceilalti au votat si ei cu drag ,iar alti cativa “s-au abtinut” de vrajeala electorala,pentru ca in realitate toti sunt pentru cand este vorba de luat banet cat mai mult fiecare pentru gasca lui. Cica “majoritatea poarta raspunderea”…. dar ne place si noua sa punem botul.

  5. Adica stalpul democratiei, parlamentul impreuna cu seful infractorilor tariceanu. Partidul caruia ii pasa de romania,asa zicea dragnea.

  6. Partidul asta da niste picioare-n gard de ma mir ca-si mai simt picioarele iar, gardu-i in picioare. Fac cateodata niste nefacute de te doare capul, parc-ar fi pnl. De ce nu ma mai mira nimic din tot ceea ce se intampla-n tara asta ?

  7. Domnule Radu Tudor,
    .
    Ăsta-i PSD-ul ăla nenorocit care ”vine” din titlul comentariului ? – Ăsta, cu 101 voturi ‘pentru’, și ăștialalți, mânca-i-ar tata, cu 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’, sunt ăia, mulți care, toți ”s-au opus acordării de pensii speciale oricăror categorii sociale”? Un vot împotrivă , asta-i opoziția la PSD? Un vot împotriva populismului, nu-i, oare, prea puțin pentru mângâierea pe creștet, prin ricoșeu, a PN(D)L, în întregul său?
    Ce rămâne din titlul dvs. din care PSD-ul pare un partid de nenorociți, câtă vreme astea-s cifrele? Restul, nepopulist, să înțeleg, a părăsit clădirea Senatului, sau ce? Măcar spuneți asta pentru că raportul 101/6/1(împotrivă) denotă altceva, denotă unanimitate. Parcă-i și văd pe toți invitații dvs. cum vor spune că nu, nu ei au votat așa ceva. Așa ceva ar fi odios să permiteți în ale dvs. emisiuni?
    Să ne-nțelegem(vorba gigantului de la Găgești). Nici eu nu sunt pentru pensii speciale nici măcar pentru pensile dar și salariile fabuloase ale MAGISTRATILOR de care dvs, presa, tace mormântal, de…frică. Iar de PSD, cu toți ăștia în cap, cu joshannis, cu serviciile, cu justiția de-și spune, pe nemțește DNA, e atât de ușor de luptat, și atât de ușor de dat cu el de toți pereții… Doamne! Și ne mai mirăm că, după base-boc, de tristă amintire, am adus de frica… rușilor via NATO, cuplul tenebros joshannis & ciolos.
    M-am uitat , am citit atent și n-am găsit unde au dispărut, totuși, cei 55 de senatori PNL ,15 senatori, pedelisto-pp-dd-iști… OR_DI_NARI și alți 40 de senatori, la paritate cu PSD aleși pe listele USL, deci votați și de către mine cel care a crezut în Ponta, Ponta mințindu-l cu acest antonescu & gashca. Vot clar deturnat spre PNL raportul PSD-PNL fiind 3,8/1,5 deci…. 2,5/1 (cel de la Europarlamentare)
    Au fost ăștia, ultimii, întrebați programatic, așa cum s-a făcut cu Ponta și a sa coabitare, cum i-a păcălit și cu ce i-a șantajat antonescu & băsescu(ținuți de ”șase” de către Po(co)ra să nu le vadă presa întâlnirile), să fugă din USL spre PDL, să fugă din ALDE în PPE, să se dezică de Referendumul privind Suspendarea Încrucișătorului? Nimeni, adică nici dracu, nu i-a întrebat, nu-I întreabă la modul serios ce s-a-ntâmplat cu ei, semn că nu-i gaură-n cer ce-au făcut și-au fost tratate, doar, ca mici suceli aceste odioase mârșăvii care au zguduit pe toată lumea de bună credință și cu puțin bun simț. Nu și pe pragmatici. (în înțelesul acesta văzut și clamat doar de către niște… pramatii)
    Sper să nu vă fi supărat prea tare cu adevărurile mele. Dacă da, sorry, Radu!

    • aceasta golanie de lege ESTE INITIATA SI APARTINE PSD – ii spune PENSIE in mod mincinos deoarece nu se bazeaza pe CONTRIBUTIVITATE fiind doar o sabotare a fondului de pensii in dispretul celor care cotizeaza la pensii

      • Tu, steluțo….în cinci colțuri(deci de-aia, probabil, ești și colțoasă tu făcând parte dintre cei cu golănia asta, fiind de dreapta și plângând pe umărul poporului obidit) vorbește-mi de pensile, TOATE, bazate pe ”CONTRIBUTIVITATE”, și ale MAGISTRAȚILOR , și ale altor categorii care au pensii de 4-5 ori mai mari decât cele la care facem referire.
        DE pensile ALESULUI MEU beneficiază și ipocritul ALES al tău.
        Și EU asta am hotârât , ca ALEȘII toți, nu numai pesediștii, indiferent din ce partid fac parte, și PMP-iști, și PP-DD-iști, și UDM-iști, și PEDELACI SPURCAȚI. Toți ăștia ai voștri și care vă reprezintă, pot, dacă le suge-rați voi, să renunțe oricând, și DE ASTAZI, la aceste pensii și să facă pasul la off-side dacă așa le este vrerea populizdă. Cere-le lor să facă acest lucru și dac-o fac dar să spună în motivare și ce conturi și posesii de bunuri imobiliare au, asta ca să vădă și mandea care ar fi rațiunea și resorturile populismului ăsta deșanțat subliniat, în mod expres, de dl. Radu Tudor al unuia ca Moțoc, nimeni altul dăcât presedintele Comisiei Parlamentare de Prietenie România-China, și Membru în Comisia Parlamentară de Prietenie România-Belarus în mod sigur la dorița și la cererea sa.
        Apropo, câtă măgărie, ce dublu limbaj, la ALESUL ăsta tău MOTOC încât ăsta, având funcțiile astea două în Parlament în Campania lui joshannis și la cele ale Alegerilor Locale, să facă trimiteri la Ponta și PSD-ul că sunt cu RUȘII și CHINEZII. Astă golănie, nu găsești a fi?

      • Stelutzo, esti rosie, mama? Tu mi-amintesti o poezie patriotica de pe vremea ailalta. Cred ca a fost scrisa pentru tine!
        “Cite stele sint pe cer, toate pin’ la ziua pier
        Numai una, ca o proasta, arde pe uzina noastra!

  8. Cit o sa mai debiteze der Schnelle timpenia asta cu “obstrucţionarea Justiţiei nu poate fi acceptabilă”?
    Daca ineptia juridica pe care o spune e greu de presupus ca o poate intelege, la mintea lui, macar sa-i explice cineva ca exprimarea ” nu poate fi acceptabilă” e gresita, dpdv al limbii romane.
    Stiti cumva, o avea bacul luat (pe bune)? Sau o fi dat proba de limba romana … in germana?

    • Dar sa vedem cat va mai fi acceptabil acest fascistoid certat cu legea, cocotzat in fruntea statului.Ar trebui sa se simta el si sa plece dreacu cu porcariile lui cu tot,pentru ca-i PAGUBA pentru tara asta.

  9. Domnule Tudor, aveti cumva jumate de norma la PNL? E pacat! Incercati sa pastrati macar aparenta unei echidistante! Prezentarea adevarului in mod trunchiat este egala, de multe ori, cu o minciuna!
    PNL a votat, si el, aceeasi lege; cel putin asa sustin Stirile A3! Sau PNL-ul nu se pune?
    Ah, am uitat: PNL-ul e … “partidul meu”. Si “partidul meu” nu poate fi criticat, dupa cum vad ca, in ultima vreme, ocoliti cu maxima grija, toate gafele si prostiile spuse de der Schnelle.
    Sa v-o zic eu pe ultima, ca vad ca nu va e un subiect prea drag:
    “obstrucţionarea Justiţiei nu poate fi acceptabilă”
    Faptul ca un drept consfintit de Constitutie poate obstructiona justitia, chestia asta o poate crede doar un meditator din Sibiu; ma tem ca daca nu a inteles de atita timp, nici nu mai sint sanse.
    Mai dezamagit sint de faptul ca inca nu s-a apucat, temeinic, sa invete romaneste. Sa-i spuna cineva, din cohortele de consilieri pe care ii are, ca “nu poate fi acceptabil” spune un copil care inca n-a luat bac-ul (si cred ca ar fi mare mirare sa-l ia!). Caci, acceptabil, in limba romana, inseamna “care poate fi acceptat”. Iar “nu poate fi acceptabil” nu mai inseamna nimic. Zic nimic, fiindca a-i spune lui der Schnelle ca e un pleonasm, e riscant: poate sa creada ca l-ai injurat…

      • E foarte foarte greu cu talibanii PSD-ului,o secunda daca ai intors capul catre ei si le spui ce vezi in realitate nu ce le-ar placea lor sa auda devin pe loc agresivi,aroganti in multe cazuri triviali adica dau jos masca si apar la vedere exact asa cum au fost dintotdeauna cu toata lumea.In rest sunt baieti salon,ii vezi seara de seara la TV aranjati,zambitori li s-au aliniat planetele,au totul la picioare,sunt bazati cu o conditie,sa nu-i atingi nici macar cu o observatie.

        • @ Floricel Demisionacul
          Talibanii PSD-ului, talibanii roșii, daaa…? Ce neadevăruri spune omu ăsta, sau spun eu, așa, în general?
          Tu ce fel de Taliban, ești? Mai bun, ai? Ce gâlghâie extremismul de dreapta (ca să nu zic altcum) în voi.
          Uite mostre aici, mai jos, de talibanism, de minciuni ordinare la alde tine, la alde voi:
          ”Bucuresti orasul rosu ! Dupa ce in 90 era inrosit de sangele bucurestenilor batuti de minerii lui Iliescu azi partidul aceluiasi furnizeaza administratia orasului in urma unor alegeri libere. Ciudat,trist,umilitor ! Un lucru este cert,PSD a ramas acelasi,si-a schimbat doar numele,pe atunci FSN,problema este ca dreapta s-a alterat puternic si nu mai ofera azi o solutie credibila seniorii politici din perioada interbelica s-au stins,intelectualii venerabili la fel,intelectualii de azi s-au retras.Poate ca se impunea si aici schimbarea,nu poti trai doar din amintiri.( Floricel Demisionacul Jun 6, 2016 at 06:06)
          .
          Dă-mi acum niște exemple cu cine erai în Piața, aia, de care vorbești… ca să-ți spun cine ești. E greu cu exemplele, așa-i, fără monstruosul GDS, fără AC, fără MM, fără patapievici, pleși, blandieni, liiceni, tănași, fără partidele istorice împresurate de securiști, securiști care au simțit a fi mai oportun a fi acolo, lângă turnători decât în FSN, fără dizidenții falși și deconspirați, ambele categorii, ceva mai târziu…tot de către voi și, capac la toate, alături de băsescu care v-a fost(și încă vă mai este) baci.
          Astea sunt cuvinte care vi se sparg în cap urmare, și numai urmare, unor astfel de mizerii scrise de voi despre …alții, ce-au făcut ăia(cu bune, cu rele) acum 27 de ani.

        • Si al dreacu de bine se pricep fascistii la facut “observatii” cu dosare politice ca sa scape de orcine le sta in cale pe drumul spre dezmatz total.PSD-istii sunt prea fraieri si toleranti cu tortionarii lor si nu numai ai lor,ci si ai cetatenilor pe care neofascistii penelisti,iohanisti,basisti,pepeeisti si ce dracu mai sunt ei, ii condamna iar la mizerie,munca pe doi lei si intretinerea hotilor,ca doar la hotie,prigoana si mizerie se pricep fascistii.

          • @tales,

            Eu, nu știu ce să mai spun,prietene, dar cum pușlamlele astea ne zic ce ne zic, (l-ai văzut și pe cre-tinul crin care ne-a făcut pușlamale roșii și ne-a amenințat că o să-l regretăm pe băsescu) eu cred că e timpul ca , la paritate, să ridicăm și noi ștacheta și să-i facem direct fasciști nenorociți, de exemplu.

      • Pai daca asta reiese din partinirea cu care abordati cele doua tabere, eu ce vina am? Probabil vina ca spun adevarul? A votat PNL-ul pensiile? Si-atunci de ce DOAR PSD-ul e pus la zid?
        Intr-adevar, pe vremea comunistilor, pe care am apucat-o din plin (inclusiv ca student al Timisoarei :)) stiu ca era naspa rau sa spui ce gindesti.
        Am crezut ca dupa ce ne-a lovit democratia, cam cum a lovit Condrea copacul, nu mai e ca pe vremuri.
        Naiv, o sa spui… Bine, o sa fiu mai atent! Mucles!

        • E o presupunere nu o dovada ca au votat “niste” PNL. In nici un caz toti, au fost 26 de voturi impotriva. PSD, ALDE, UNPR au 87 de voturi in Senat si au votat pentru. aritmetica de clasa 4

          • Aci, la artimetica, m-ai prins! Am fost DECIT (!) olimpic de matematica. Da’ nu te lua de artimetica (!) mea, ca eu nu fac decit sa CITEZ stirile Antena 3. Acu, poate sinteti dusmani, nu stiu, nu ma bag!
            Da’ macar sa cadeti la pace, ceva, ca zapaciti omu’ de caputz!

          • Ce Dumnezeu. dvs, nu vedeți că până și Gorghiu spune :
            ”Gorghiu: PNL A VOTAT LEGEA pensiilor aleșilor locali pentru că a văzut că Guvernul o susține” E chiar culmea, și-n pofida evidenței, iertați-mă. Sincer ,
            PNL-ul nu are nevoie de avocați câtă vreme ei recunosc că AU VOTAT LEGEA.

    • @Daniel,
      .
      Sorry, unde ai citit așa ceva?…. Așa ceva?!
      Am căutat ca un zăpăuc, nu alta, da-mi plac la nebunie astfel de maxime spuse în niște momente(ce momente, monumente?!), precum acesta, cât se poate de…neadecvat. Vorba liberalului Petre Roman(prin tat-su) : Sună ca dracu!

  10. am impresia ca unii ne iau de prosti. e clar ca la votul final au fost numai 6 voturi contra si obtinere. in total sunt 6 grupuri parlamentare, daca ii consideram si pe independenti un grup. basisto-penelistii sunt vreo 55 daca il scoatem si pe bodea proaspat exclus. probabil ca au mai lipsit basisto-penelisti, sigur crunuta nu era acolo ca de obicei. deci presupunand ca cele 7 voturi mentionate au venit de la perversii basistopenelisti restul gastii pupinurisst johanniste din acest sinistru partid nu cumva au votat si ei favorabil? atunci ce e cu manipularea asta care nu face cinste? pana si un alt sinistru reptrezentant al partidului basisto penelist, mircea toader, a recunoscut in direct la un post tv ca una e declaratia publica si alta votul in parlament. deci mai usor cu manipularile ca nu tin daca nu prezinti si argumente.

  11. ma bucur ca mai exista printre postaci si unii care totusi apeleaza la bunul simt si logica demonstrand ca “pentru” au votat toate grupurile parlamentare si nu inghit, cu argumente, manipularea din articol. faptul ca r.t. e simpatizant si votant basisto-penelist, alaturi de majoritatea colegilor sai, dupa cum a si declarat mai demultla tv, e una, dar parca o asa manipulare, cum poate fi foarte usor demontata, e altceva si surprinzator pentru el.pacat pentru ca asa se poarte pierde foarte usor credibilitatea unui jurnalist. sa fie foarte clar ca nici pesedeii nu sunt niste ingeri, au facut si vor face multe prostii, dar sa-i scoti pe basisto-penelisti niste ingerasi care au grija de banul public, depaseste orice imaginatie si devine penibil.

  12. Corect! Iar votul de… „101 voturi ‘pentru’, 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’ ” arată clar că doar PSD e de vină, ei sunt singurii care au votat… 😀

    Aurea! TUTUROR le-a convenit asta, că toți au primari în partid, însă unii și-au asumat asta pe față, ceilalți au făcut doar un joc de imagine: știu că ORICUM beneficiază de lege, chiar dacă votează contra sau se abțin, da’ sunt suficient de ipocriți ca să clameze că ei nu au participat la… 😉

    • @Tiberiu,
      Prietene, mai mult ”dăcât” atât iată mostre(sau monștri nu prea văd diferența) cu ce scoate pe gură madam Gorghiu:
      ”Gorghiu: PNL a votat legea pensiilor aleșilor locali pentru că a văzut că Guvernul (populisto-cioloșist) n.s)o susține ”. Și-atunci ce-i cu mascarada asta populistă că nenorociții de PSD-iști , că…cârrr, că mârrrrr! Pfuuu!

  13. m-am saturat de toata clasa politica.
    pensiile speciale votate de toate partidele sunt culmea nesimtirii la adresa oamenilor de rand
    in timp ce un om de rand dupa ce a muncit o viata intreaga primeste o pensie de mizerie, parlamentarii, judecatorii si altii se lafaie din banii care au fost dati de acesti oameni amarati
    nu am sa ami merg la vot in veci, practic am ajuns la concluzia ca votez niste hoti impotriva altor hoti

Leave a Reply to Augustin RadescuCancel reply