Friday, May 1, 2026
12.3 C
Bucharest

PSD la DNA. Mize mari

psd DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie cere, din nou, arestarea lui Viorel Hrebenciuc, în al treilea dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Corespondentul Antena 3, Ana Maria Roman, a explicat despre ce acuzaţii este vorba : “Un dosar care are legătură cu primul dosar în care a fost învinuit, cel privind CNA. Acesta ar fi apelat la o cunoştinţă, fost şef al unei structuri de protecţie, pentru a afla diverse informaţii din interior despre cum se derulează ancheta. În schimb, Hrebenciuc ar fi promis că îi angajează fiica la o instituţie publică şi că îl va ajuta în mai multe probleme. Ar fi vorba, deci, despre intervenţii la DNA, la un angajat, care ar fi fost dispus să scoată informaţii din DNA pentru a îl ajuta pe Hrebenciuc.”
Este al doilea dosar in care Hrebenciuc este acuzat de procurorii DNA, dupa cazul de la Brasov in care liderul PSD este acuzat ca s-a implicat in punerea in aplicare a unor decizii definitive ale justitiei prin trafic de influenta.
PSD n-a transmis nici un semnal public de aparare a lui Viorel Hrebenciuc sau a deputatului Ioan Adam. Acestia sunt propusi pentru arestare, iar liderul senatorilor PSD Ilie Sarbu este urmarit penal si el in acelasi dosar, fara a fi solicitata arestarea. Si numele senatorului Dan Sova, purtator de cuvint al PSD, apare in acest dosar.
———————————————————-
Aceste cazuri, instrumentate si mediatizate in campania prezidentiala, au fost promise inca de la inceputul anului de catre Traian Basescu. El spera astfel sa influenteze opinia publica impotriva PSD si a candidatului Victor Ponta, care conduce in sondaje.
Sefa DNA Laura Codruta Kovesi a fost numita in functie de Traian Basescu la propunerea premierului Victor Ponta. La fel s-a procedat si in cazul procurorului general Tiberiu Nitu, dar acesta nu-si exercita in nici un fel autoritatea profesionala sau administrativa asupra DNA, desi legea prevede clar acest lucru.
PSD pare a fi intr-un proces amplu de remaniere declansat de Traian Basescu si DNA. Miza procesului este instalarea in fruntea PSD si a Guvernului a unei echipe care sa nu-i dea prea multe batai de cap actualului presedinte dupa expirarea mandatului sau, la 21 decembrie. In anul 2005, Traian Basescu a transmis public PSD mesajul : “Scapati de Nastase si Iliescu si vom gasi o formula de colaborare”. Imediat dupa inlaturarea celor doi influenti politicieni, Basescu a batut palma cu PSD pentru validarea in parlament a sefilor serviciilor secrete. Mize mari asadar in remanierea PSD facuta pe axa DNA-Basescu inca de acum 8 ani. Azi este etapa a doua.
O persoana precum George Maior, actual director SRI, n-ar putea prelua sefia PSD si a Guvernului cu o filiera influenta in partid si Parlament precum cea condusa de Hrebenciuc. Maior este favoritul pentru functiile amintite, iar Hrebenciuc are prieteni apropiati – precum gen. Dumitru Iliescu (fost sef SPP 1990-1997), fostul senator Catalin Voicu sau primarul Marian Vanghelie – considerati indezirabili de actualul sef al principalului serviciu secret romanesc. Hrebenciuc-Iliescu-Vanghelie fac obiectul unor dosare cu mandate de siguranta nationala inca din 2010. Fostul senator Voicu, general SPP in rezerva, a petrecut deja mai bine de un an in arest, iar Marian Vanghelie este vizat si el de un amplu dosar al DNA in legatura cu afacerile de la primaria sectorului 5 din Bucuresti.
Toate aceste ipoteze sustinute de informatii concrete si evolutii politico-judiciare sunt evident valabile in cazul in care favoritul Ponta castiga alegerile prezidentiale pe 16 noiembrie si pleaca din fruntea Guvernului si a PSD.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img