Sunday, April 12, 2026
13.1 C
Bucharest

PSD spune ca PNL bate campii cu suspendarea lui Iohannis

Partidul Social Democrat nu are un calendar al unei eventuale suspendări a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, vineri, Adrian Dobre, membru al PSD, precizând însă că ar fi binevenită ‘orice acţiune politică sau juridică care l-ar determina pe şeful statului, în cazul în care ar dori să nu respecte Constituţia’.

“Eu nu ştiu de unde are Ludovic Orban aceste informaţii. Noi n-am discutat în partid despre un timing sau despre o sancţiune concretă. Am spus într-adevăr că, din punctul nostru de vedere, nimeni nu poate fi deasupra legii, chiar şi preşedintele României, chiar şi domnia sa trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale şi Constituţia României. Drept urmare, sigur că orice acţiune politică sau juridică care l-ar determina pe preşedinte, în cazul în care ar dori să nu respecte Constituţia, ar fi binevenită, dar nu s-a dat niciun termen, niciun calendar sau nicio acţiune concretă. Aşadar, declaraţia domnului Ludovic Orban, vă rog, să o consideraţi a fi un pamflet”, a declarat Adrian Dobre la RFI.

Întrebat în ce condiţii ia PSD în calcul suspendarea preşedintelui, Dobre a răspuns: “Dacă preşedintele în mod voit va refuza să respecte Constituţia şi decizia Curţii Constituţionale, domnia sa fiind un garant al respectării Constituţiei prin funcţia pe care o deţine, atunci, în mod evident, că orice acţiune politică trebuie luată, pentru că, altfel, am putea fi consideraţi părtaşi sau complici la nerespectarea Constituţiei. Acum sigur că singura acţiune politică este suspendarea, posibilă prin Constituţie, dar eu sper ca să nu se ajungă aici”.

Totodată, chestionat dacă în şedinţa de săptămâna viitoare a Parlamentului, în care se va exprima şi premierul Viorica Dăncilă, nu se va întâmpla nimic în privinţa şefului statului, aşa cum speculează liberalii, Dobre a precizat: “Din informaţiile pe care eu le am, (…) nu este planificată nicio acţiune. Am spus ca principiu (…). Sigur că nu putem să ne complacem în această situaţie. Decizia Curţii Constituţionale ar trebui respectată destul de rapid (…), dacă nu chiar de îndată de către preşedinte”.

De asemenea, Dobre a precizat că fiecare zi în care preşedintele nu respectă decizia CCR în cazul procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este o zi în care şeful statului încalcă Constituţia.

“Mă aştept ca preşedintele Iohannis să prelungească această acţiune până la calendele greceşti. Eu totuşi sper ca preşedintele Iohannis (…) să mă contrazică şi să nu facă acest lucru, pentru că fiecare zi de întârziere, în mod evident, îl delegitimează pe preşedinte şi fiecare zi care trece prin nerespectarea deciziei Curţii nu este altceva decât o zi în care domnia sa încalcă Constituţia”, a mai afirmat Dobre.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că există informaţii ”aproape certe” că liderul PSD, Liviu Dragnea, va demara în cursul săptămânii viitoare, cu sprijinul preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, procedura de demitere a şefului statului, Klaus Iohannis.

“Clanul Dragnea e pregătit să dea foc ţării. Avem informaţii aproape certe că Dragnea va declanşa procedura de demitere a preşedintelui României în cursul săptămânii viitoare şi că este sprijinit în acest demers şi de Tăriceanu şi de acoliţii săi”, a spus Orban într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img