Wednesday, March 11, 2026
2.7 C
Bucharest

Radu Mazare, conturi secrete in Israel cu 779.000 euro

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța extinderea acțiunii de control cu privire la diferența nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate de către Radu Mazăre, având în vedere suma identificată, în cuantum de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul statului Israel, sucursala Netanya.

De asemenea, depozitele bancare în cuantum de 779.057 euro nu au fost menționate în declarațiile de avere completate de Radu Mazăre, în perioada 2008 — 2012.

ANI precizează că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în același dosar în care Agenția Națională de Integritate a solicitat, la data de 23 iunie, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începerea acțiunii de control cu privire la o diferență nejustificată în cuantum de 137.570 euro și 143.818 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 — mai 2015) de către Radu Mazăre

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img