Tuesday, February 10, 2026
-2.1 C
Bucharest

Reactia lui Tariceanu la acuzatiile DNA cu presupuse fapte de acum 10 ani

În legătură cu informațiile vehiculate în mass-media, doresc să fac următoarele precizări:

  1. Până la această oră, nu am primit nici o comunicare oficială, referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA;
  2. În legătură cu informațiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalități în dosarul Microsoft, menționez:
  • Pe timpul mandatului meu de Prim-Ministru, Guvernul nu a efectuat nici o plată în contul licențelor Microsoft;
  • Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licențelor Microsoft folosite în instituțiile publice;
  • Reamintesc că acest contract a fost semnat și pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern, adoptată în 2004;
  1. Este ciudat faptul că la peste 10 ani de la terminarea mandatului și la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacție în plus față de atitudinea mea de combatere a abuzurilor și exceselor din justiție. Demersurile mele,  în mod evident deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs FABRICA DNA de dosare.

Președintele ALDE,

Călin Popescu-Tăriceanu

Hot this week

Harta cu prezența militară americană în Europa. Trei baze-cheie sunt în România

Harta cu prezența militară americană în Europa. Unde sunt...

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Topics

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...
00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img