Wednesday, July 2, 2025
30 C
Bucharest

Romania inca da putini bani pentru salarii

România are în continuare una dintre cele mai mici mase salariale din rândul statelor Uniunii Europene, în ciuda faptului că angajaţii români au avut parte de majorări salariale semnificative în ultimii ani.

În 2017, potrivit datelor publicate de Eurostat, masa salarială din România (formată din totalitatea salariilor din economie şi a taxelor şi contribuţiilor aferente acestora) a ajuns la 35,8% din PIB, în creştere uşoară faţă de nivelul de 34% din PIB din 2016, dar la un nivel mai redus decât în 2008, când a fost de 36,5% din PIB.

La nivelul statelor UE, masa salarială reprezintă 47% din PIB în 2017. Cum poate recupera România acest decalaj?

„O parte dintre măsurile care să conducă la creşterea masei salariale au început să fie luate, iar câtă vreme guvernul a lansat un plan de creştere a salariului minim cu un calendar bine stabilit, acest lucru nu dă nicio şansă opoziţiei de a alege altă cale. Salariile mici reprezintă un atu competitiv pentru ţările din Est, însă atâta vreme cât ele rămân mici, economia nu se poate ridica, iar un alt efect este plecarea oamenilor din ţară“, a explicat Adrian Porfir, manager pe Europa de Sud-Est în cadrul Joris Ide, companie care controleză producătorul de materiale de construcţii Megaprofil din Buziaş (judeţul Timiş). El a adăugat că majorările de salarii pentru medici reprezintă un pas hotărât în acest sens, scrie Mediafax.

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img