Wednesday, October 22, 2025
16.7 C
Bucharest

Scrisoarea a 2 a. De Klaus Iohannis

18 Decembrie 2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți, 18 decembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, prin care îi solicită includerea pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern a subiectului protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie.

Vă prezentăm, în continuare, textul scrisorii:


 

Doamnei VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Prim-Ministrul României

București, 18 decembrie 2018

 

Doamnă Prim-ministru,

După cum cunoașteți, principalul obiectiv al României în cadrul negocierilor privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este protejarea drepturilor și intereselor celor peste 400.000 de români aflați în această țară.

În urma negocierilor desfășurate între Uniunea Europeană și Marea Britanie, s-a agreat un Acord de retragere în cadrul Consiliului European din 25 noiembrie a.c. Acest acord, în măsura în care va fi ratificat de către Parlamentul britanic și va fi aprobat de către Consiliul UE și Parlamentul European, va asigura o protecție înaltă a drepturilor cetățenilor europeni, inclusiv români, aflați în Marea Britanie.

Cu toate acestea, ultimele evoluții din Marea Britanie, inclusiv amânarea votului (meaningful vote) din Parlament cu privire la Acordul de retragere, sporesc semnificativ incertitudinile cu privire la ratificarea acestuia de către Parlamentul Marii Britanii.

În aceste condiții, autoritățile române trebuie să fie pregătite pentru a putea obține cele mai bune condiții posibile pentru cetățenii români din Marea Britanie în orice scenariu.

În situația în care Parlamentul britanic nu va ratifica Acordul de retragere, vor fi necesare măsuri atât la nivel european, cât mai ales la nivel național, pentru asigurarea drepturilor cetățenilor europeni din Marea Britanie. În acest caz, la nivel național, vor trebui întreprinse urgent demersuri atât la nivel legislativ, cât și la nivel diplomatic-consular, pentru garantarea unor drepturi, cât mai înalt posibil, pentru cetățenii români aflați în Marea Britanie.

Având în vedere aceste elemente, vă solicit să includeți subiectul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

Hot this week

SRI în alertă : tentativă de sabotaj rusesc în România

Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO...

Invadatorii ruşi, sub şoc

Rușii au încercat să străpungă linii defensive ale Ucrainei,...

După gaz, explodează prostia online

După explozia devastatoare din blocul din cartierul Rahova, pe...

Îşi face Nicuşor Dan partid?

Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a lansat într-un editorial publicat...

Fondatorul MANGO, ucis de fiul său ?

Ancheta asupra morții fondatorului companiei Mango, considerată inițial accidentală,...

Topics

SRI în alertă : tentativă de sabotaj rusesc în România

Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO...

Invadatorii ruşi, sub şoc

Rușii au încercat să străpungă linii defensive ale Ucrainei,...

După gaz, explodează prostia online

După explozia devastatoare din blocul din cartierul Rahova, pe...

Îşi face Nicuşor Dan partid?

Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a lansat într-un editorial publicat...

Fondatorul MANGO, ucis de fiul său ?

Ancheta asupra morții fondatorului companiei Mango, considerată inițial accidentală,...

Brigitte Bardot suferă de o boală gravă, e operată

Actrița franceză Brigitte Bardot, în vârstă de 91 de...

Incertitudinea economică, cel mai mare risc financiar

Liderii financiari se confruntă simultan cu mai multe riscuri...

Datoria publică mondială, spre 100% din PIB

Perspectivele extrem de incerte fac reformele fiscale mai importante...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img