Saturday, December 13, 2025
3.6 C
Bucharest

Secretarul General al NATO : “Ordinea bazată pe reguli, baza multilateralismului, este ameninţată de Rusia si China”

Apropierea politică şi militară dintre Rusia şi China creează “noi pericole” pentru NATO şi constituie o “ameninţare” pentru multilateralism, a declarat marţi secretarul general al Alianţei nord-atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, transmite AFP.

“Ordinea bazată pe reguli, baza multilateralismului, este ameninţată. Rusia şi China întreţin de o vreme o colaborare din ce în ce mai intensă, atât din punct de vedere politic, cât şi militar. Este vorba de o nouă dimensiune şi de o serie de provocări pentru NATO. Acest lucru creează noi pericole”, a avertizat Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat cotidianului italian La Repubblica.

“Moscova şi Beijing îşi coordonează din ce în ce mai mult poziţiile respective în deciziile luate în cadrul organizaţiilor multilaterale cum este ONU. În plus, efectuează exerciţii militare comune, experimentează împreună zboruri pe distanţe lungi cu avioane de luptă şi [efectuează] operaţiuni maritime, iar în acelaşi timp fac un schimb intens de experienţă cu privire la sistemele de armament şi controlul internetului”, a spus Stoltenberg.

În opinia liderului NATO, aceasta trebuie să “se adapteze” pentru a răspunde în special la “ascensiunea Chinei ca putere militară” şi la “agresivitatea crescândă a Rusiei”, teme care vor fi în prim plan la summitul liderilor aliaţi din 14 iunie de la Bruxelles, în prezenţa preşedintelui SUA Joe Biden.

Deşi “nu vedem China ca un duşman (…), China nu împărtăşeşte valorile noastre. Ea nu crede în democraţie, în libertatea de exprimare sau în libertatea mijloacelor de informare”, a mai spus Jens Stoltenberg.

“China este foarte activă în Africa, Balcanii de Vest şi Arctica. Face investiţii masive în infrastructuri cheie în Europa. În spaţiul cibernetic, este o referinţă. Toate acestea au un impact imens asupra securităţii noastre”, a notat el.

În ceea ce priveşte Rusia, potrivit lui Stoltenberg, NATO observă o “abordare dublă”: “descurajare şi dialog”, în special în ceea ce priveşte controlul armelor.

“Trupele noastre sunt prezente prin rotaţie în ţările baltice, în Polonia şi în România şi avem noi modele de intervenţie, astfel încât, în cazul unei crize, să poată veni rapid noi contingente ca întăriri la faţa locului”, a subliniat Stoltenberg.

Acesta a atenţionat totodată, în ceea ce priveşte Belarus, ţară prietenă a Rusiei care se învecinează cu trei state membre NATO (Polonia, Letonia şi Lituania), că NATO va fi “vigilentă”.

“Suntem pregătiţi, fireşte, în caz de urgenţă, să protejăm şi să apărăm fiecare aliat împotriva oricărui tip de ameninţare care vine de la Minsk sau Moscova”, a avertizat secretarul general al Alianţei, scrie Agerpres.

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img