Wednesday, March 4, 2026
4.1 C
Bucharest

Senator, revolta in PNL : sfori, culise abjecte, clanuri, baroni !

Senatorul PNL Vergil Chitac se revolta in legatura cu situatia complicitatilor din PNL Constanta. Iata ce a scris pe Facebook :

Alegerile din cadrul PNL Constanţa s-au transformat, cu părere de rău o spun, într-un circ la care nu mi-am dorit să iau parte. Sforile şi luptele de culise abjecte, imorale şi ilegale sunt purtate fără pic de jenă şi discernământ de personaje şi “clanuri” care mi s-au dovedit a fi la fel de responsabile pentru situaţia dezastruoasă din Constanţa de astăzi ca şi cei care au fost la putere atâţia ani.

Suntem în proces de contestare a alegerilor la nivel naţional şi am făcut demersuri şi în justiţie, pentru că aşa nu se poate. Bineînţeles că miza lor principală este controlul consiliului local şi, astfel, protejarea intereselor “băieţilor deştepţi”. Se pare că am reuşit să deranjăm nişte “lume bună”.

Este stupefiant modul în care accesul la putere îi transformă pe unii oameni. Stau şi mă gândesc ce anume îi poate determina pe unii să fie atât de ticăloşi în momentul când simt că este “rost de muls”. Banii? Foamea de putere? Prostia crasă?

În orice caz, este limpede că nu pot tolera astfel de abuzuri.

Ajunge!

Partidul Naţional Liberal trebuie să iasă din sfera şmecheriilor şi a intereselor baronilor.

Nu mă voi da la o parte şi nu voi tăcea niciun moment atâta vreme cât văd că voturile şi speranţele cetăţenilor sunt batjocorite.

Dreptatea trebuie să se facă până la capăt!

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img