Wednesday, May 13, 2026
10.7 C
Bucharest

Senatul a decis : ursii romanesti pot fi vânati mai usor

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 prin care ursul a fost inclus, pentru o perioadă de 5 ani, pe lista animalelor sălbatice pentru care vânarea este permisă în anumite perioade ale anului.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi ‘pentru’ şi 13 abţineri.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, ursul a fost eliminat de pe lista cu animale pentru care vânarea este interzisă şi inclus, pe o perioadă de cinci ani, pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade.

Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie, iar cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade.

“Pentru o perioadă de 5 ani, ursul a fost trecut în altă anexă, care permite emiterea unor autorizaţii prin care populaţia de urs poate fi optimizată. Prin reducerea în ultimii ani a intervenţiei oamenilor, populaţia de urs a scăpat practic de sub control. Dacă ne uităm la alte state UE, vedem că folosesc acest drept de derogare de la Directiva UE şi intervin în mod profesionist şi hotărât pentru reglementarea şi optimizarea populaţiei. Asta dorim şi noi de la Ministerul Mediului – să găsească în această perioadă o soluţie să negocieze cu Comisia Europeană un program de derogări prin care să se intervină, alături de asociaţiile de vânătoare, pentru optimizarea populaţiei de urs din România”, a afirmat, miercuri, pentru AGERPRES, senatorul UDMR Tanczos Barna.

El a explicat că în prezent “nu există vânătoare, ci doar intervenţie în cazul urşilor care au generat deja pagube sau au atacat oameni”.

“Nu există un program de optimizare sau management al populaţiei. Înainte de 2016, existau cote de intervenţie, poate că ele nu au fost administrate perfect, dar ar trebui să revenim la un program de optimizare a populaţiei de urs”, a adăugat Tanczos Barna.

Senatorul USR Mihai Goţiu şi-a exprimat nemulţumirea în plenul Senatului faţă de amendamentul adoptat, dar Emanoil Savin (independent) l-a invitat în curţile caselor din Buşteni să vadă pericolul prezentat de urs.

Actul normativ adoptat de Senat mai reglementează modul despăgubirilor acordate în urma pagubelor produse de animalele sălbatice.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, scrie Agerpres.

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img