Sunday, May 11, 2025
20.6 C
Bucharest

Statul roman isi saboteaza, prin ANRE, propriile companii performante

Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care prevede că producătorii trebuie să vândă energie către populație la un preț reglementat care să le asigure un profit de maxim 5% din suma costurilor justificate, îngrădește libertățile constituționale de exercitare a activității economice, fiind încălcată Constituția României, consideră Hidroelectrica, una dintre cele mai afectate companii. De asemenea, încalcă legislația națională, dar și directivele europene.

Aceste precizări apar într-un document al ANRE care cuprinde punctele de vedere ale producătorilor asupra ordinului, care a fost publicat pe 1 februarie în Monitorul Oficial, scriu agentiile de presa.

Cele mai afectate companii sunt Hidroelectrica și Nuclearelectrica, acestea putând fi obligate de la anul să livreze în regim reglementat până la 65% din producție.

Metodologia creează un mediu economic incert și impredictibil pentru producator, neavând la baza formule concrete de calcul, ci fiind formată doar pe estimări care pot conduce la prejudicii semnificative, marja de profit de 5% nefiind suficienta raportat la riscurile suportate, mai arată Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cea mai profitabila companie de stat din domeniul energiei. Deciziile ANRE si ale Guvernului din ultima perioada saboteaza profiturile statului in domeniul energiei.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img