Tuesday, February 3, 2026
-8.6 C
Bucharest

SUA renunta la practica interceptarilor telefonice in masa

Agenția de Securitate Națională (NSA) a Statelor Unite va închide până duminică programul de supraveghere în masă prin care colecta înregistrările telefonice a milioane de americani și îl va înlocui cu o practică cu metode mai bine orientate, a anunțat administrația Obama vineri, informează Reuters preluata de Agerpres.

În conformitate cu legea, NSA va opri amplul program de supraveghere până la ora locală 23.59 sâmbătă (4.59 GMT duminică) și se așteaptă ca până atunci să aibă în loc noul sistem, a declarat Casa Albă.

Tranziția este o victorie mult așteptată pentru apărătorii respectării vieții private într-un moment când preocupările de securitate națională au sporit în urma atacurilor de la Paris la începutul acestei luni.

Ea intervine la doi ani și jumătate de la dezvăluirea controversatului program de către fostul colaborator NSA Edward Snowden. Măsura, mandatată printr-o lege adoptată în urmă cu șase luni, reprezintă cea mai mare reducere a capacităților de spionaj ale SUA după ce acestea s-au extins în mod dramatic în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, notează Reuters.

În conformitate cu Freedom Act (Legea Libertății), NSA și agențiile de aplicare a legii nu mai pot colecta masiv înregistrări telefonice în eforturile lor legate de depistarea unor activități suspecte. Astfel de înregistrări, cunoscute sub numele de “metadate”, dezvăluie numerele apelate de americani și timpul acestor apeluri, dar nu și conținutul convorbirilor.

În schimb, analiștii trebuie să obțină acum un ordin judecătoresc pentru a cere companiilor de telecomunicații cum ar fi Verizon Communications să permită monitorizarea înregistrărilor de apeluri ale unor persoane specifice sau grupuri până la șase luni, mai notează Reuters.

Unii parlamentari republicani doresc să păstreze colectarea în masă până în 2017, invocând atacurile din 13 noiembrie de la Paris în care au fost ucise 130 de persoane. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea acestor crime.

Dar este puțin probabil ca orice măsuri de supraveghere noi să devină lege înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie 2016.

O comisie de revizuire prezidențială a tras concluzia că regimul de supraveghere nu a condus la o singură măsură clară de combatere a terorismului care ar putea fi atribuită în mod direct programului.

Metadatele colectate de NSA în ultimii cinci ani vor fi păstrate pentru “scopuri de integritate a datelor” până la 29 februarie, a declarat Casa Albă.

După această dată, NSA va șterge toate înregistrările sale istorice odată ce litigiul în curs este rezolvat.

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Topics

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img