Friday, November 7, 2025
8.1 C
Bucharest

“Sunt instituţii, poate şi persoane, care vor să confişte acest guvern, au reuşit cât de cât cu Sorin”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a susţinut marţi că ‘sunt instituţii, poate şi persoane, care vor să confişte acest guvern’ şi a afirmat că ‘este de fapt guvernul celor care au câştigat alegerile’.

El a adăugat că, dacă PSD nu ar fi luat decizia să le susţină pe Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, s-ar fi creat ‘un precedent mai mult decât periculos’.

‘Dacă ele nu şi-ar fi dat demisia, lucrurile erau foarte clare, susţinerea era totală. Au fost toate acele cinci şase ore de discuţii (n.r. – în ultimul CExN), au avut ca finalitate din partea fiecărui vorbitor solicitarea ca ele să nu-şi dea demisia. Categoric, PSD nu acceptă astfel de atitudini. Sunt instituţii, poate şi persoane, care vor să confişte acest guvern, au reuşit cât de cât cu Sorin şi poate am greşit şi eu, că poate m-am lăsat manipulat, n-am vrut să mai greşesc şi cu Mihai. E guvernul nostru. Este guvernul celor care au câştigat alegerile care pune în practică un program bun pentru români. (…) Încă nu e momentul să discutăm despre asta (n.r. – de ce a fost criză în PSD), dar vă promit că o să vorbim şi nu numai eu, şi Mihai şi…’, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că există o supărare pe faptul că membrii, susţinătorii PSD ‘încep să accepte din ce în ce mai greu şi să suporte din ce în ce mai greu faptul că este pentru prima dată când un guvern nu prea se doreşte să fie lăsat să guverneze’. ‘Şi frustrarea creşte foarte mult, nu ştiu la ce se va ajunge’, a adăugat Dragnea.

Preşedintele PSD susţine că are o relaţie bună cu premierul Mihai Tudose: ‘E bună. Din partea mea şi am văzut şi din partea lui este ca atunci când am format guvernul şi ca înainte de a forma guvernul’.

Dragnea a recunoscut că în CExN al PSD de săptămâna trecută Doina Pană şi Olguţa Vasilescu au vrut să-şi dea demisia din funcţiile de ministru al Apelor şi Pădurilor şi Muncii. Liderul PSD a afirmat că va discuta săptămâna viitoare cu Doina Pană şi Olguţa Vasilescu atât el, cât şi premierul Mihai Tudose.

‘Acolo a fost o tensiune foarte mare şi a fost o discuţie foarte serioasă şi cu foarte multă emoţie şi acolo au spus într-adevăr şi Doina şi Olguţa lucrul ăsta. Am vorbit cu Doina Pană atunci, am vorbit şi cu Olguţa în aceeaşi seară, am vorbit şi a doua zi şi am stabilit ca nu săptămâna asta, poate săptămâna viitoare să avem o discuţie politică serioasă despre ceea ce s-a întâmplat şi despre cum trebuie să mergem mai departe. Au fost două colege şi au fost mai mulţi luaţi de val atunci. Ne putem aştepta foarte serios la ce v-am spus, în sensul că voi avea o discuţie cu ele săptămâna viitoare. Sigur, trebuie să aibă şi premierul’, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă le va lăsa să demisioneze, Dragnea a spus: ‘Eu nu leg mâna la spate la nimeni’, scrie Agerpres.

 

Hot this week

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...
00:11:05

Amiralul Vandier, SACT NATO : “România să-și intărească apărarea și reziliența. Articolul 3 e la fel de important ca Articolul 5”

Amiralul Pierre Vandier, Comandatul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT)...

Topics

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică   Durerea...

România va extrage din Neptun Deep 70.000 barili pe zi

La platou, producție de gaze naturale din Neptun Deep,...

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img