Monday, June 9, 2025
31.1 C
Bucharest

Tăriceanu la Antena 3 : “Nu am de gând !”

Calin Popescu Tariceanu pe Facebook :

Am văzut zvonuri care s-au răspândit în stânga, în dreapta cu o rapiditate fantastică și care dădeau drept sigură: ruperea coaliției, Tăriceanu prim-ministru al unui guvern bazat pe o majoritate cu PNL, cu USR ș.a.m.d. Voi spune ca să fie lucrurile clare pentru cetățeni, dar și pentru cei care sunt ziariști, comentatori, analiști: nu am avut de gând, nu am de gând și nici nu voi avea de gând să rup coaliția. Și același lucru cred că îl împărtășește și colegul meu, președintele PSD, domnul Dragnea.

Noi, mă refer la PSD şi la ALDE, ne-am angajat în faţa românilor la un program politic şi economic. Programul politic a fost clar, să facem o reformă în justiţie şi să revenim la statul de drept, cu alte cuvinte, să punem capăt tuturor abuzurilor, exceselor, lucruri care au ieşit clar din normele statului de drept. Şi, pe de altă parte, avem şi un program economic, care înseamnă creştere economică, bunăstare pentru români, adică salarii, pensii mai mari, o performanţă şi un climat mai bun în domeniul antreprenorial ş.a.m.d., infrastructură, pe învăţământ, pe educaţie, pe transport. Avem nişte lucruri la care ne-am angajat şi eu cred că avem această responsabilitate, în pofida unor momente în care pot să apară diferenţe de analiză şi acest lucru nu e nimic grav.

Sinteza zilei – Antena 3

Eu am spus că România nu e pregătită pentru preluarea preşedinţiei. Tehnic, la nivelul guvernului, nu am îndoială că lucrurile sunt făcute, numai că preluarea preşedinţiei Consiliului UE ar însemna pentru România o extraordinară ocazie pentru a-şi promova pe agenda Consiliului şi în perioada cât deţine preşedinţia unele subiecte importante pentru ea.

Vă dau un exemplu: trebuie să rezolvăm chestiunea aderării la Schengen, trebuie să rezolvăm problema ridicării MCV-ului. Dar România nu poate să facă sau nu va putea să facă acest lucru, pentru că este o ţară ruptă în două, este o fractură uriaşă între putere şi opoziţie. De ce? Trebuie să recunoaştem că este o luptă pentru putere fără menajamente, o luptă pentru putere sălbatică, camuflată – spunea Alina Mungiu – camuflată prost, sub eticheta luptei împotriva corupţiei. Eu spun că este camuflată foarte bine, pentru că cei din străinătate cred că în România sunt unii care se luptă pentru a fi combătută corupţia şi alţii, majoritatea, pentru toleranţă faţă de corupţi. Asta cred foarte mulţi din străinătate, asta e realitatea.

Noi, în loc să ne prezentăm în momentul preluării preşedinţiei ca o ţară care are nişte obiective comune, pe care le promovează în egală măsură puterea şi opoziţia, ce o să facem? O să continuăm să meargă unii la Bruxelles, să denunţe tot felul de bazaconii, să vorbească în termenii cei mai deplorabili despre propria ţară, cum nu face nici o altă ţară, nu numai în perioada preluării sau deţinerii preşedinţiei.

Sinteza zilei – Antena 3

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img