Saturday, December 13, 2025
5.6 C
Bucharest

Tariceanu : Romania nu e mai corupta decat Olanda sau Germania

Calin Popescu Tariceanu intors de la Bruxelles :

“A fost o întrebare în cadrul discuției cu grupul ALDE din Parlamentul European în legătură cu corupţia din partea unui parlamentar care a folosit următoarea formulă: a spus că fenomenul corupţiei este adânc înrădăcinat în România şi i-am spus că ea este un fenomen care ne preocupă şi pe care îl combatem, dar este un fenomen la fel de preocupant şi la fel de adânc înrădăcinat cum este şi în alte ţări.

Având în vedere statisticile europene cele mai recente, acestea indică România în clasamentul ţărilor europene undeva la mijloc. Sunt multe ţări pe care nu vreau să le nominalizez dintr-o politeţe, dintr-o deferenţă faţă de cetăţenii acestor ţări, care sunt cu mult înaintea noastră, ţări cu democraţii mai vechi, mai consolidate ş.a.m.d. România a făcut progrese în ultima vreme şi cred că va face progrese în continuare şi vreau două remarci să fac.

Prima, pe care am făcut-o şi acolo, în România, spre deosebire de ţările din Occident, nu există niciun caz de mare corupţie. Recent, în Olanda, care ne dă sfaturi în privinţa combaterii corupţiei, una dintre cele mai mari bănci, ING, a fost amendată cu 900 de milioane de euro pentru spălare de bani. În Danemarca, o ţară unde nu poate fi bănuită existenţa corupţiei, a bătut recordul. O bancă a fost amendată cu un miliard de euro pentru spălare de bani. În Germania, grupul Volkswagen a bătut toate recordurile, zeci de miliarde de euro plătiţi pentru corupţia din scandalul emisiilor grupului de automobile.

În România nu există astfel de situaţii. Există, sigur, patru cazuri de înalţi demnitari care au fost condamnaţi pentru luare sau dare de mită. Patru, din patru mii de dosare. Restul, dosare făcute pe subiectul drag al DNA: abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, participare improprie la abuz în serviciu şi toate formele pe care le-au mai inventat, în aşa fel încât să facem acest scor impresionant, care este trecut drept infracţiune asimilată corupţiei.”

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img