Home Articole Tensiuni majore ALDE Romania vs ALDE Europa

Tensiuni majore ALDE Romania vs ALDE Europa

712
4

Se anunta momente de maxima tensiune intre ALDE Romania si ALDE Europa, intre Calin Popescu Tariceanu si Guy Verhofstadt.

4 COMMENTS

  1. Pentru Tariceanu prioritatea numarul 1 este sa fie remorca lui Dragnea, asa il va retine istoria. Daca vrei sa te decuplezi cand nu mai ai alte solutii atunci e posibil sa o faci degeaba, vei ajunge rasturnat intr-un sant. Fa-o cumva inainte de asta sa poti prinde o trecere onorabila catre alta majoritate care va aparea in viitorul apropiat. Dar am uitat, scuze, lui Tariceanu-i place sa fie remorca lui Dragnea si numai a lui.

  2. Nu va suparati, ma distreaza enorm cu toti devin sustinatorii, oamenii, prietenii si adulatorii lui Soros cand nu ne convine ce spun. Vedeti, de exemplu, Guy Verhofstadt prietenul lui Soros aseara la postul la care cu onor activati. Ce incercam sa transmitem? ca ‘ceilalti’ sunt inepti, dezinformati, ce mai, prostiti in fata de presa si alti politicieni care vor raul Romaniei. Ce uitam? Ambasadele (toate) au ofiteri de presa si alti diplomati care ‘rup’ de la binisor spre excelent limba romana. In afara de contactele oficiale, au si o viata privata in care merg prin oras, la cumparaturi, restaurante, baruri, teatre s.a.m.d. unde au contact direct cu multe alte persoane. Mai mult, uitam ca nu sunt inepti, imbecili si hoti manipulatori ca cei care ne conduc. Spre deosebire de cei din urma, au discernamant, stiu sa citeasca si sa asculte si sa-si formuleze propriile judecati de valoare, nu neaparat conforme cu dorita de dvs. si de postul dvs. ‘scoala de gandire’. Deci, mi se pare clar ca fiind prieten al lui Soros si informat inclusiv de reteaua, sau chiar retelele diplomatice, Guy Verhofstandt nu doreste sa se asocieze cu o guvernare dintre si pentru justitiabilii cu tendinte infractionale majore spre furaciune. Asta-i viata, fie ca ne place, au ba.

  3. Un singur lucru e clar din toata gălăgia stârnită in jurul ALDE, anume acela care privește contrastul dintre atitudinea lui Verhofstadt, contrara abuzurilor regimului Basescu in 2014, si cea de azi prin care sustine, vehement, abuzurile regimului Johannis. Lăsând laoparte comentariile de genul: omul se schimbă cu vremurile, e plătit de Soros, se delimitează de “penalul” Tariceanu, putem încerca sa contextualizam fiecare din aceste atitudini in scopul de a ne lămuri cat de cat asupra personajului. In 2014, Verhofstadt făcea campanie pentru europarlamentare împreuna cu Antonescu, șeful PNL, despre a cărui trecere la adversar (PPE) cu arme si bagaje avea sa afle ‘live’ la tv a doua zi după succesul campaniei la care contribuise. Momentul, fabulos, poate fi revizitat cu ușurintă, dar nu cred ca amintirea lui sa se fi șters din mintea celor care au asistat la întâmplare împreună cu Verhofstadt—din ce îmi amintesc eu despre eveniment, reacția liderului ALDE abandonat in teren a fost extrem de “palidă”fatza de aceea a lui Sir Graham Watson, cealaltă personalitate a ALDE european, aflată la sediu, Sir Graham fiind acela care i-a lipit lui Crin Antonescu pe frunte eticheta de “șantajabil” si “nebun” cu care liderul PNL si-a sfârșit cariera politică națională. In studio, alături de Verhofstadt, stătea Călin Popescu Tariceanu care, după câteva clipe de tăcere create de apariția ex-machina a englezului, a luat inițiativa, adresându-i acestuia din urmă asigurarea, amicală, asupra loialității “adevăraților” liberali romani in cadrul grupului ALDE european. Verhofstadt si-a revenit abia după intervenția lui Tariceanu insa, ce s-a desprins din scena respectivă a fost faptul ca “adevăratul” liberal, susținător al cauzei României la UE nu se afla in platou si ca, analizând reacțiile diferiților parteneri de discuție, se puteau intrevedea relațiile personale aflate la baza acțiunilor diferitelor personaje aparținând alianței liberale din Parlamentul european. De-o parte, se putea distinge “axa anglo-romană” cu Sir Graham si Tariceanu ca protagoniști, de cealaltă, axa “franco-romana”—Belgia apartine indubitabil culturii franceze, inclusiv cea diplomatică—cu Guy Verhofstadt si Crin Antonescu in rolurile principale precum si posibilele tensiuni dintre cele doua axe in interiorul alianței liberale. De altfel, Norica Nicolai avea sa confirme toate aceste tendințe intr-o emisiune ulterioară, explicând iesirea vehementă a lui Sir Graham Watson ca fiind coerenta cu atitudinea lui “pasionata”, dintotdeauna, fatză de “cauza” României—a evocat momentul in care, in plină criza de sciatica, Sir Graham a apărat stand in genunchi, România, in Parlamentul European, si nu era vorba de sciatica de tip Juncker in cazul reprezentantului britanic, desigur—ceea ce arunca o lumina specială asupra evenimentelor. Revenind la povestea noastră: Guy Verhofstadt isi pierde din prestigiu, si totodata din influența in cadrul grupului ALDE, in urma trădării lui Antonescu, in timp ce Sir Graham, deși lovit in aceeasi măsura de trecerea liberalilor romani la PPE poate arata ca el, cel puțin, nu s-a înșelat in sustinerea unei părți din partidul “trădător”, recte, ca a stiut sa-si aleagă partenerii de luptă politică. Dar vine Brexitul, netam-nesam, Sir Graham se retrage iar Verhofstadt devine negociatorul “dur” al divorțului de Marea Britanie după ce, in mod misterios, isi retrage candidatura de la președinția Comisiei, lucru pe care nici Norica Nicolai, nici Tariceanu nu păreau sa-l fi prevazut pe moment si pe care au încercat sa-l încadreze mai apoi la dorința lui Verhofstadt de a servi cauza UE prin expertiza lui ca “negociator”. Tind sa cred ca “suceala” lui Verhofstadt fatza de România a început exact de la luarea puterii in cadrul ALDE si ca pozitionarea liberalilor europeni fatză de Brexit a avut o mare influența asupra relațiilor cu grupul roman din coaliție—mai pe scurt, Tariceanu si-a pierdut sustinatorul fara sa câștige, automat, sustinerea succesorului acestuia, ba chiar devenind, cu vremea, asociat cu tot ce e “ liberalismul românesc”: tradarea, oportunismul, lipsa de caracter care au caracterizat, si continuă sa caracterizeze, europarlamentarii aduși si cu contribuția lui ” plocon” PPE-ului. In momentul de fatza, cand nici Brexitul negociat de el nu pare sa meargă, amintirea înfrângerii din 2014 trebuie ca-l arde îndoit, mai ales ca pe timpul negocierilor Alianță pe care o conduce s-a umplut de parteneri de circumstanță care nu au— cel puțin unii dintre ei, De pilda Podemos—nimic de-a face cu doctrina liberală; daca punem la socoteală si faptul ca premierul Dancilă, partenerul de coaliție al lui Tariceanu, se plimbă voios de mânuță cu “sciaticul” Juncker, adversarul de principiu al doctrinei liberale, “mania” inexplicabilă a lui Verhofstat varianta 2019 se explică. Omul vede roșu numai cand aude de România fiindcă totul ii iese pe dos cand are de-a face cu reprezentantii tzarii respective, basca, faptul ca trebuie sa lucreze cu ei, fie si formal, pe dosarul englez—cel mai mare eșec al mandatului sau de negociator—, acum ca președinția Consiliului e deținuta de tzara respectiva. Un adevărat coșmar sa stai la masa cu “prietenul” Angliei, Tariceanu, si cu “prietena” lui Juncker si sa te vezi, astfel, întors la înfrângerea din 2014! Eu, ca spectator neavizat, încep sa-l înțeleg.

Leave a Reply