Tuesday, May 12, 2026
17.2 C
Bucharest

Teorie conspirationista desfiintata de oamenii de stiinta

Teoriile conspirationiste fac ravagii pe internet. De la atentatele teoriste de la 11 septembrie 2001 pina la cercetarile marilor oameni de stiinta sau scopul aparitiei unor medicamente. Cei care cred teorii conspirationiste sunt multi si convinsi ca totul in jurul lor e un plan al unor persoane care conduc in mod ocult lumea. 

Iata inca o teorie desfiintata de cercetatori.

=============

Teoria conspiraționistă potrivit căreia urmele de condens persistente lăsate de aeronave pe cer ar fi de fapt ”dâre chimice” (chemtrails) este desființată de studiul a 77 de oameni de știință publicat în Environmental Research Letters, potrivit The New York Times.

Cei care cred în teoria ”dârelor chimice” consideră că aceste urme lăsate de avioane pe cer, pe care le numesc chiar ”dârele morții”, conțin agenți chimici sau biologici ce sunt pulverizați în scopuri oculte în cadrul unor programe secrete conduse de către oficiali guvernamentali pentru a controla populația, producția agricolă și chiar a influența vremea.

Dr. Steven J. Davis, cercetător în domeniul climei la Universitatea California, a declarat că ideea studiului i-a venit după ce a discutat cu un vânzător care, când a aflat cu ce se ocupă, l-a întrebat ce atitudine iau oamenii de știință cu privire la ”dârele chimice”. Davis a declarat că a căutat ulterior studii ale cercetătorilor în acest domeniu, însă nu a găsit nici unul. El a organizat un grup de lucru format din 77 de experți în chimie atmosferică și poluare, în încercarea de a aduce argumente care să îi ajute pe oameni să combată, pe baza unor date științifice, această teorie a conspirației.

Cercetătorii au studiat dovezile pe care le aduc cei care susțin această teorie conspiraționistă și au formulat explicații științifice. Astfel, au fost analizate numeroase fotografii, dar și date de laborator. Dacă în ceea ce le privește pe primele oamenii de știință au putut explica de ce unele urme se întrerup subit sau, dimpotrivă, se prelungesc foarte mult, legat de analizarea substanțelor din atmosferă numai doi dintre oamenii de știință au concluzionat că datele prezentate nu sunt suficiente pentru a susține teoria pulverizării intenționate, restul fiind de părere că rezultatele analizelor nu sunt anormale. De asemenea, un singur expert dintre cei 77 a declarat că a sesizat niveluri mai mari de bariu în atmosferă într-o zonă izolată, în care nivelul de bariu din sol era scăzut.

Potrivit dr. Steven J. Davis, acest studiu reprezintă cel mai recent efort al oamenilor de știință de a se asigura că oamenii au la dispoziție informații corecte prin care pot contracara dezinformarea din partea non-cercetătorilor, scrie Agerpres.

 

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img