Friday, May 1, 2026
13.3 C
Bucharest

UE ar vrea sa coopereze cu o Rusie democratica, dar n-ar cu cine

Parlamentul European a votat zilele acestea Raportul privind viitorul relaţiilor dintre UE şi Rusia. Conform documentului, UE trebuie să respingă politicile agresive, dar să pună în acelaşi timp bazele unei cooperări cu o viitoare Rusie democratică.

Într-o evaluare a stării relaţiilor dintre UE şi Rusia, Parlamentul European precizează că face distincţie între poporul rus şi regimul condus de Vladimir Putin, care nu este decât o „cleptocraţie autoritară stagnantă condusă de un preşedinte pe viaţă înconjurat de un cerc de oligarhi”. Cu toate acestea, eurodeputaţii subliniază că o Rusie democratică este posibilă pe viitor, iar Consiliul European trebuie să adopte o strategie a UE pentru acest scenariu.

Această strategie trebuie să cuprindă stimulente şi condiţii pentru consolidarea tendinţelor democratice interne, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Conform textului raportului, realizat de eurodeputatul lituanian Andrius Kubilius – membru PPE -, UE trebuie să se alieze cu SUA şi cu alţi parteneri cu opinii similare pentru a contrabalansa eforturile Rusiei şi Chinei de a slăbi democraţia la nivel mondial şi de a destabiliza ordinea politică europeană.

Contrabalansarea prevede sancţiuni, politici de combatere a fluxurilor financiare ilicite şi susţinerea activiştilor pentru drepturile omului. Andrius Kubilius propune totodată susţinerea ţărilor din Parteneriatul Estic în faţa agresiunii ruse şi promovarea reformelor europene şi a libertăţilor fundamentale în regiune. Şi Rusia trebuie încurajată pentru reforme democratice.

UE trebuie să îşi reducă dependenţa de gazul, petrolul şi alte materii prime ale Rusiei, cel puţin atâta timp cât Putin se află la putere, se arată în comunicat. Aceasta fraza intra in conflict total cu proiectul Nord Stream 2, dezvoltat de Rusia si Germania, care sporeste dependenta Europei de gazul rusesc.

Alternativa poate fi Pactul Verde european şi stimularea de noi resurse. Eurodeputaţii cer UE să nu recunoască Parlamentul rus dacă scrutinul legislativ din weekend din Rusia va avea loc cu încălcarea principiilor democratice şi a dreptului internaţional.

Relaţiile dintre UE şi Rusia s-au tensionat puternic după ce Rusia a anexat Crimeea, în martie 2014, şi a acordat sprijin separatiştilor proruşi din Ucraina, scrie adevarul.ro

În urma episodului ucrainean, Rusia a continuat cu atacurile cibernetice împotriva unor state membre UE şi cu campaniile de dezinformare anti-UE. În plus, Putin a restrâns libertăţile, drepturile omului şi exprimarea opoziţiei politice în Rusia, cel mai elocvent caz în acest sens fiind otrăvirea cu Noviciok, apoi condamnarea la închisoare a opozantului Aleksei Navalnîi

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img