Home Articole “Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile...

“Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile noastre”

496
6

Fostul președinte al României Ion Iliescu are un mesaj clar pentru clasa politică din România, în momentul preluării președinției Uniunii Europene: E nevoie de consens și de responsabilitate pe scena politică.

“Este drumul parcurs de națiunea noastră în cele trei decenii scurse de la Revoluția Română din decembrie 1989. Poate că unora li se pare că ne-a luat prea mult timp să ajungem aici. Timpul istoric ne spune altceva. Este o realizare incredibilă pentru poporul român, după o schimbare radicală de sistem politic și economic, în condiții de instabilitate geo-politică, de reașezare a raporturilor de forțe la nivel global. Ea a fost posibilă în primul rând prin acceptarea de către cetățenii români a costurilor economice și sociale ale tranziției, și îmi place să cred că manifestările de joi seara, de la Ateneul Român, au fost, înainte de orice, un omagiu adus simplilor cetățeni, care au făcut posibilă împlinirea acestui proiect național.

A fost, cred, și un omagiu adus tuturor celor care –  politicieni, intelectuali publici, oameni din societatea civilă – au contribuit la definirea proiectului strategic al României, imediat după Revoluție: aderarea europeană și euro-atlantică. Indiferent de convingerile lor politice și ideologice, de viziunile lor despre viitorul țării, despre sisteme de guvernare, au reușit să se așeze deasupra lor, și să construiască un consens în privința aderării României la UE și la NATO. ”Consensul de la Snagov” este expresia cea mai luminoasă a politicii acestor ultimi 30 de ani. El a fost operă colectivă, ca și Unirea, și dovedește că numai prin solidaritate ne putem atinge obiectivele interesului național.

Se cuvine să ne amintim, acum și aici, și de prietenii României, fără de care nu am fi reușit ce ne-am propus. Este vorba în primul rând de președintele Franței, François Mitterrand, și de cancelarul Germaniei, Helmut Kohl. Viziunea lor despre viitorul Europei, tenacitatea cu care au urmărit aducerea Estului european fost comunist în rândul familiei europene, ajutorul dat României, rămân un punct de reper în istoria post-comunismului. Este vorba și de aliații noștri americani, care, prin Parteneriatul Pentru Pace, au oferit României nu doar perspectiva aderării la NATO, ci și garanții de securitate, care ne-au ajutat în procesul de aderare.

Spuneam, nu o dată, că aderarea la UE a fost marele proiect strategic al României, după ieșirea din totalitarism. Acest proiect s-a încheiat joi, simbolic, la Ateneul Român. Pentru România trebuie să înceapă un nou capitol: cel al integrării europene. Adică un nou proiect, în care țara noastră să contribuie pe deplin, cu idei și soluții, la reforma Uniunii, la progresul ei. Ar fi trebuit să ne definim, deja, profilul nostru, ca țară, în concertul european. Președinția prin rotație a Consiliului European ne pune la încercare capacitatea administrativă, viziunea politică și solidaritatea, ca națiune. Vom vedea care ne sunt punctele tari, care ne sunt slăbiciunile. Sper că vom realiza, în sfârșit, că nu confruntarea, ci consensul, face lucrurile să progreseze în sensul dorit de noi, toți.

România nu este nici eurosceptică, acum, și nici deziluzionată de aderare. Este doar realistă, s-a maturizat, politic și social, abordează critic realitatea, și asta este bine. Va rămâne susținătoare a proiectului european atâta vreme cât el va genera bună guvernare, prosperitate, va reduce decalajele de dezvoltare și polarizarea economică și socială. Criza prin care trece acum Uniunea nu are cum să nu aibă ecouri și în România. Dar putem alege să fim parte a soluției pentru problemele Uniunii, și nu generatori de noi probleme, cum este cazul Brexitului. Pentru asta noua generație de politicieni din România trebuie să dovedească responsabilitate și angajament în slujirea interesului public și a binelui comun. Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile noastre, pentru egoismul și iresponsabilitatea unora sau altora dintre liderii politici, de la București sau de la Bruxelles.

Este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate. Și de democrație în funcționarea instituțiilor politice și economice ale națiunilor și ale Uniunii. Criza proiectului european, reală, este înainte de toate, o criză a democrației. Și nu poate fi rezolvată cu măsuri de forță, cu reducerea la tăcere a vocilor critice, cu etichetarea celor care au o altă viziune despre Uniune și despre problemele ei. Un populism nu poate fi combătut tot cu un populism, fie el și de sens opus. Iar reforme de genul Europa cercurilor concentrice nu pot crește susținerea cetățenilor pentru Europa. Cred că a venit vremea să ne întoarcem la politică, să ne vindecăm de iluzia ”tehnocrată”. Pentru că politicul poate fi controlat democratic de popor, tehnocrații, nu, ei nu-și asumă erorile și deciziile greșite, nu răspund în fața nimănui.

Spun aceste lucruri și pentru că urmează alegerile europene, altă încercare pentru președinția României. Demnitatea de europarlamentar nu este, nu poate fi, o recompensă pentru niște politicieni, sau clienți ai lor, ci o împlinire pentru cariere politice exemplare, în slujba cetățenilor și a națiunilor europene. Este momentul ca elitele politice să se întâlnească din nou cu cetățenii, pe agenda publică, și cu un proiect comun, acela al integrării europene, de care să se bucure toți membrii Uniunii.

Sunt convins că Președinția României va fi un succes, pentru că avem și mândria, și demnitatea, de a arăta că nu de puține ori am fost judecați greșit, că românii pot oferi Europei valori și proiecte, cu fața la viitor.”, a scris Ion Iliescu, pe blog.

6 COMMENTS

  1. Da antena3 tot asta ne-a spus ca Europa ne-a transformat in colonie, si ca am devenit sluga ei, invitatii permanenti sunt antieuropeni iar postacii dumneavoastra la fel sunt antieuropeni cu mesaje care denigreaza PE si UE

    • UE este o organizatie OSTILA Romaniei.

      Zi de zi auzim acuzatii impotriva Romaniei de la oficiali din Olanda Germania , Franta, Austria Anglia, azi chiar Belgia etc..

      Nu aud acuzatii din America de sud din Asia din Africa ci doar de la “prietenii” UE si NATO adica fix de la partenerii nostrii.
      Si noi? Fericiti ca suntem besteliti zilnic , (azi de la belgianul Verhofstadt) strigam ca ne afirmam adeziunea fierbinte la cei care isi bat joc de noi.

  2. Trebuie sa recunosc ca acest personaj—de-a dreptul odios— care a fost președintele “tranziției” noastre, surprinde, in ultima vreme, prin calitatea clișeelor pe care le lansează din strihastria unde s-a închis după doua mandate și jumătate de putere absoluta. Caci nu e puțin lucru sa sari de la comunismul “cu fatza umană” direct la “valorile europene”, “democrație clasica”—soluția politica e preferabilă tehnocratiei,gen—și de la populismul mineriadelor la filosofia liberală tradiționala fără stridente care sa abată atenția auditoriului de la mesajul subliminal pe care vrei sa-l transmiți (in cazul lui Iliescu 2019 : eu sunt “omul istoriei”, singura “personalitate” de nivel “european” in stare sa stea la masa cu personalitățile politicii mondiale, singurul “vizionar” in materie de politica naționala, etc.). Dacă nu-și lansează cumva candidatura proprie la europarlamentare—ipoteza ce pare exclusă pe moment datorită vârstei și stării sale de sănătate, presupus precară— Iliescu pare sa fie totusi intr-o campanie de restaurare a imaginii sale recent, șifonată de interviul-discuție-indiscreție publicat recent de “Le Figaro”, ceea ce explica și calitatea crescută a alocuțiunii ex-cathedra pe tema președinției consiliului european: omul nu vorbește cu noi, conationalii săi, vorbește cu “contemporaneitatea” și de-aici vin clișeele noi cu care ne surprinde. De pilda, afirmatia referitoare la faptul ca prin preluarea președinției consiliului european România și-a încheiat perioada de “aderare” la UE (cu valorile ei cu tot) și trece la etapa “integrarii”efective in “democrația” europeană—ei bine, aceasta e doar o parafrază abila la teza lui Tocqueville despre “revoluție”(cea franceza, in context) care nu înseamnă începutul ci sfârșitul unui regim tiranic (monarhic, in context). Un clișeu academic, dacă vrem sa-l catalogam corect, a cărui apariție in discursul unui perestroikist afișat precum Ion Iliescu surprinde negreșit, mai ales ca e singurul împrumutat din alta sfera decât cea a discursului livrat de politologii și ziaristii de marca ai contemporaneității—tehnocratia ca soluție eșuată de “buna guvernare” se tot rotește in spațiul public de câțiva ani încoace—și doar transferul in discursul părintelui “tranziției” il readuce la rampa, ca pe-o “noutate”. In rest, rămâne fără răspuns întrebarea: de ce naiba o fi simtit Iliescu impulsul sa iasă la rampa după ceremonia de preluare a președinției consiliului la care n-a dorit sa participe? Din simpla cochetărie lezata, tipica unei vedete îmbătrânite căreia nu i s-a dat atenția “cuvenita” in cadrul amintitei ceremonii? Din calcul politic imediat/in folosul unei posibile candidaturi? Din loialitate fatza de partidul “sau” pe care îl vede terfelit in continuu in presa și in milieul politic autohton și international? Împins, rugat sau stimulat de vechii colaboratori? Este, cumva, posibil ca evidentul compromis facut de premierul Dancila in materie de “penali” frecventabili—concediul lui Dragnea nu se explica altfel—sa-l fi inclus automat pe fondatorul partidului de guvernământ, recent trimis in judecată pentru crime împotriva umanității? Ar fi interesant de aflat adevăratul motiv și sper ca Alessandra Stoicescu, ziarista de excepție care a reușit sa-l umanizeze pe Iliescu in interviul luat la sfârșitul carierei lui politice, sa se aplece asupra acestei întrebări.

Leave a Reply