Wednesday, May 13, 2026
14.8 C
Bucharest

USR vrea regim prezidential : presedintele sa conduca sedintele de Guvern

Candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, deputatul Dan Barna, propune ca preşedintele României să conducă şedinţele de guvern când se decide bugetul şi să poată declanşa alegeri anticipate în caz de criză politică.

“Prima din priorităţile pe care le propun este o reformă constituţională, în care preşedintele trebuie să fie implicat nu doar în politica de apărare şi de siguranţă naţională, dar trebuie să aibă un cuvânt de spus şi să participe la şedinţele de guvern, la ceea ce înseamnă bugetul statului”, a declarat Dan Barna, vineri, într-o conferinţă de presă.

Barna a mai menţionat că îşi doreşte prin modificarea Constituţiei “creşterea atribuţiilor preşedintelui în actul de guvernare, în participarea la şedinţele de guvern şi prezidarea şi a celor care privesc bugetul”.

Liderul USR consideră că preşedintele României ar trebui să poată declanşa alegeri anticipate în caz de criză politică.

“Mai este un subiect foarte actual – ceea ce s-a întâmplat ieri şi ce se întâmplă în aceste zile. Preşedintele trebuie să aibă atributul şi forţa ca în situaţii de criză politică să poată declanşa alegeri anticipate. Cât de simplu am fi putut ieşi din criza politică în care ne aflăm astăzi dacă exista atributul pe care eu îl am în program, acela ca în caz de moţiune de cenzură preşedintele să aibă opţiunea fie a nominaliza un nou premier, fie de a declanşa alegeri anticipate în situaţia în care nu mai există o majoritate funcţională. (…) Este o modificare la care ţinem foarte mult şi o modificare (…) care am toată încrederea că va apărea în Constituţia modificată. (…) Noi trăim de la o criză la alta”, a afirmat Barna.

Dan Barna, susţinut de Dacian Cioloş, şi-a lansat vineri, la Sibiu, programul pentru campania alegerilor prezidenţiale, structurat în 10 proiecte, care se referă la modificarea Constituţiei, sănătate, educaţie, infrastructură, mediu şi măsuri sociale şi economice, scrie Agerpres.

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img