rinjeste la volan combina

O uriasa batista – cit un cearsaf – se va intinde peste tzambalul de sute de hectare al familiei Basescu.

Vazind conducerea comisiei parlamentare de ancheta, nu pot decit sa constat ca influenta lui Traian Basescu e inca foarte mare, chiar si in interiorul PSD.

Ultima posibilitate ca USL sa-l scuture serios pe Traian Basescu inainte de incheierea mandatului a fost astfel ingropata. Sef a fost numit Eugen Nicolicea, cel care l-a sustinut 4 ani pe Traian Basescu si a inventat porecla “Pontanacul” la adresa actualului prim ministru si presedinte PSD.

Ce sa zic? Misto ! Agricultorul milionar in euro, azi locuitor la palat, poate ride cu pofta, satisfacut.

110 COMMENTS

  1. TEORIA CONTRACŢIEI CEREBRALE (constipaţiei)

    Motto: “Trebuie să ai probleme grave la cap, ca în ziua de azi să te mai faci că nu inţelegi care este realitatea.” (Ilie Şerbănescu – Emisiune la Ordinea Zilei, undeva în urmă cu 2 duminici).

    Toţi ştim că pe lumea aceasta regula este că cine are banul face regula. Pe oameni nu politicienii îi conduc, ci cei la care sunt banii, care sunt proprietarii banilor, adică bancherii (vechii aurari). De aceea, pe oameni nu politicienii îi conduc, pentru că banii nu sunt la politicieni, sunt la bancheri, se ştie. Politicienii au bani, dar doar pentru ei, şi ăia furaţi cu greu. Am vrut să spun făcuţi, nu furaţi, mă scuzaţi. De aceea politicienii se şi duc toţi să se împrumute la bancheri, în numele populaţiei, pentru că banii sunt la bancheri. Şi cum împrumutatul este servitorul creditorului, e evident în ce constă realitatea, până şi pentru un copil de grădiniţă.
    Toţi politicienii contemporani, indiferent de guvernare sau de doctrină politică, se duc să se împrumute la bancheri, ca să aibă cu ce bani să guverneze. Se duc şi împrumută bani în numele statului, adică al oamenilor, după care pun noi biruri şi taxe pe spinarea populaţiei ca să le restituie cămătarilor banii împrumutaţi, cu dobândă cu tot. Astfel, în loc să asigure bunăstarea oamenilor şi dezvoltarea si evoluţia societăţii, ei îşi înrobesc propriul popor, îi îndatorează pe oameni pe generaţii, pe ei, pe copiii şi strănepoţii lor, nefăcând altceva decât să transfere practic banii din buzunarele tuturor oamenilor, în buzunarele câtorva cămătari extrem de lacomi şi foarte avari. După care, pe tot parcursul mandatului lor ei nu se ocupă decât cu sifonarea unei părţi cât mai mari din aceşti bani prin firme de partid sau afaceri de tip suveică, ei considerând că banii împrumutaţi sunt ai lor, pentru că meritul de a fi obţinut împrumuturile le aparţine. E doar o formă foarte primitivă de a guverna propria populaţie pe datorie cu dobândă şi pe credit, o formă ce ne face să ne aflăm în plin ev mediu de fapt. Ăsta e sistemul de când ne ştim. Este altul?! De 24 de ani de zile, aici se ocupă vreun guvern sau vreo guvernare cu altceva, indiferent de culoarea sau de doctrina lor aşa zis politică? Ce dreac, mai suntem ţinuţi mult pe poveştile astea de grădiniţă de doi lei şi cincisprezece bani grămadă?! De trăit, o să mai trăim altceva în viaţa următoare poate. În viaţa asta doar sclavie, aşa cum ne-am obişnuit. ‘Trăiţi!

    P.S.: La ştiri se dau în continuare poveşti legate doar de moarte, puşcarie şi de bani. În rest nimic. Ce mai rămane din program e rezervat emisiunilor cu teme legate de mahalaua politică dâmboviţeană. Prezentatoarele de la jurnale îl prezintă în continuare pe Chelu’ cu apelativul arhicunoscut, “ŞEFU’ STATULUI”. Tehnica psihologică este consacrată, ea fiind cunoscută sub denumirea de “sugestionabilitate”. Este de înţeles că dvs. nu aveţi de ce să schimbati toate acestea, pentru că daca nu o faceţi, veţi pierde cel mult un prost, pe care îl identific în persoana mea. În rest, marea masă de inconştienţă colectivă vă va sta în continuare la dispoziţie, aşa cum vă şi confirmă sondajele de piaţă după care vă ghidaţi şi vă orientaţi politicile editoriale în redacţii, după temele de interes identificate pe grupuri de categorii de vârstă, categorii sociale şi pe restul de vrăjeli. Rating, consumerism, profit. Aşa ne place să trăim în timpul vieţii noastre. Vă doresc succes în promovarea tuturor acestor înalte valori, arhiconsacrate.

    https://www.youtube.com/watch?v=sppumXHoUP8

    • fugi cu pluta hanti basista: Vakkare, ce-ai facut ma, din 3 ore de documentar ai retinut doar anul 1911? Probabil ca coincide cu numarul de la salonul unde ai fost tratat la dilibau. Vad ca te-ai apucat iar sa imputi pe-aici cu vomismentele alea ale tale, cu Rosia Montana, gazele de sist, si delirurile alea care te chinuiau pe tine cand sareai peste pastila de diazepam. Ti-am zis eu ca tu nu esti sanatos la cap, ca nu-ntelegi nimic si ca nici nu o sa te opresti, tu fiind un bolnav mintal. Exact asta si spusesem ca o sa faci, anume ca o sa iti schimbi nickname-ul, o sa apari sub un alt nume pe aici, si o sa continui sa-ti vomiti ineptiile din propria hazna mintala la plus infinit. Zi tu ca nu te-am nimerit la mare fix, vakkare! Bafta. Sal.

      • @emilia nicolaescu, alias @fugi cu pluta hanti basista, alias @dan, alias @jghf: Asta e bolnavu’ ala mintal care se semna @dan, dupa aia @jgfh, e unul, un bolnav mintal care a umplut blogul cu delirul il chinuia sub freza, unul care vomita numai nenorociri cu Chevron, Exxon, RMGC, Ponta, Basescu, Antonescu, pactul de coabitare, proasta guvernare. E scapat de la Obregia si acum nu vrea sa isi mai ia tratamentu’, refuza sa mai ia diazepam. De aia intra si face urat pe aici. Feriti-va, e agresiv. Bafta.

    • vai, de mult nu m-am distrat asa bine tipii sunt de un penibil monumental…si acesta este electoratul….atunci de ce ne miram

    • Ba, mie nu mi-a dat ma niciun ban. Daca stii ceva, zi si mie, ca vreau si eu niste diridari! Adica pe mine de ce sa ma sara la plata?! Daca tot zici ca se dau bani. Zi unde este casieria ca sa ma prezint si eu, sa imi salt suma. Ce dreac, sunt singurul care scrie pe barba, pe uscat?

    • ROMANI IESITI IN STRADA SI PROTESTATI !
      Distrugerea Bailor Felix , Costinestiului , Vama Veche, Rosia Montana si represiunea directa a oamenilor simpli de la Pungesti ne arata cum conducatorii nostrii de la presedinte, prim ministru, guvern si parlament si-au pierut orice urma de ratiune de bun simt si reponsabilitate pentru tara si cetatenii romani.
      ROMANI IESITI IN STRADA SI PROTESTATI ! Fiti solidari unii ca ceilalati pt ca acesti iresponsabili trebuiesc opriti!

      • Erata CCR:
        Proteste pasnice si democratice asa cum fac si francezii si nemtii si grecii si spaniolii adica cei care au construit occidentul democratic iesind in strada pentru a opri orice abuz facut de politicieni.
        Deci nu uitati si nu ezitati: IESITI IN STRADA OPRITI ABUZURILE.
        Apropos de abuzuri sa punem pe lista si DNA dar si abuzurile impotriva lui Traian Berbeceanu.

    • Radule, de acord cu nervii tai, inca o comisie care mimeaza lupta anti-basescu. Cand vezi smenurile psd-iste e imposibil sa nu te apuce adrenalina de cap. Acelasi FSN cu oameni de anvergura unor bisnitari de (vechiul) Lipscani unde baietii dinainte de 89 iti vindeau la pret intreg doar un crac de jeansi. Iar daca nu-ti placea dealul iti dadeau banii inapoi sub forma de ziare taiate. Cum ne da si noua USL gazele de ba-sist direct in mufa ca doar d-aia i-am votat sa-si bata joc de noi cum nu s-a mai vazut. Adica rapid chiar din ziua victoriei in alegeri.

  2. Nicolicea era pe la PDL, slalomist/controsionist/traseist de profesie, cine stie pe unde-si semneaza statele! Acum sunt PRETINI,asa cum spunea raposatu’! Ce bun ar fi un BULDOZER sau altceva, pentru sobolanii astia!

  3. au rezolvat si problema asta. coabitarea merge pana la capat – dreptatea?!?! e las`asa fara dreptate – uita poporul pana la urmatoarele alegeri.

  4. HAI DOMNE CHIAR ASA AU PUS BATISTA PE TAMBAl?
    Dar vai nu imi vine sa cred PM Victor Viorel Ponta coabitacul nostru drag ce spune pe unde apuca si cat il tine gura ca el nu a crescut taxele ,dar a pus taxa pe stalp sau acciza pe benzina si ca UE spune sa pensionam femeile la 65 de ani
    Vai Vai Vai incredibil

  5. lasa,bre,asa…cine stie ce usl-isti….pnl-isti..psd-isti…voodo-isti au mai luat teren agricol[sau orice altceva] de meleoane de euroi in baza unor imprumuturi numa, bune de anchetat[cand vor iesi si alea la lumina]..nea traseistu asta…conducatoru, de comisie…e numa, bun..sa-i scoata bazma curata ,,pi tati,, cat despre rasu, n nas al marinerului…hai sa fim seriosi…daca ditamai alianta denumita USL nu reuseste sa-i vina de hac betivanului,de atata timp,sa fie cu un pas inaintea dihaniei[deja nea base e predictibil,el stie doar o cale]…inseamna ca nea betivanul,marineru,.dictatorul…chiorul,matrafoxatul….o singura persoana cu asa multe ,,calitaturi,, are mintea indeajuns de agera[intr-ale raului,e adevarat] sa-i tina in sah pe toti.mie mi se pare cam inegala lupta asta..a mai luptat el odata,prin 2009 parca,singur impotriva tuturor…si…sac..i-a iesit.nu au luat aminte atunci de ce in stare,pana unde poate merge ca sa castige si n-au invatat nimic.poate ca..il subestimeaza inainte de vreme.

  6. Inca odata se adevereste ceea ce s-a strigat in Piata Universitatii :PDL si PSD aceeasi mizerie ! Ce credeati,ca o vom duce mai bine ? Ei,as…corb la corb nu-si scoate ochii…Ce,nu tre sa traiasca si ei bine ? S-a vazut clar si din hotararea de a mari salariile primarilor. Noua,pensionarilor,nu ne-au putut da un amarat si aproape nesimnicativ 3,75 % ( mare marire era la o pensie de 438 lei ),dar s-au gasit fonduri pentru mariri cu 600-700 de lei pentru un primar. SFIDATOR GUVERN ! RUSINE !!!

    • La o pensie de 1000 RON, prin majorarea cu 3,7% se castiga “fantastica” suma de 37 de RON. Un pensionar care se plimba cu masina de 20 de litri pe luna, deja pierde 10 RON din majorarea de acciza. Daca ma lasa dl. Radu Tudor sa presupun ca majorarea combustibilului va majora si preturile la alimente (datorita productiei, transportului, etc) rezulta ca se pierde si “restul” de 27 de RON.
      Am luat ca referinta o pensie de 1000 de RON si 20 de litri de combustibil. Nu cred ca am exagerat. Si atunci pentru ce? Azi, in Parlament, premierul se lauda ca este primul buget care nu ia ci care da? Ce da pensionarilor? Aia de la tara nu au masini dar nici nu au mai mult de 400-500 de RON. Da cu o mana si ia cu doua.
      Binenteles ca pot fi acuzat ca uit de “performantele” lui Boc privind taierile de salarii si majorarile de taxe. Nu am uitat, dar macar ala a recunoscut ca atat poate, atat face. Premierul Ponta nu poate, nu face, dar are abilitatea gargaristica de a transforma un bir in realizare, o micsorare in majorare. Iar “ultrasul” USL-ist, pensionar sau asistat social, bate din palme fericit ca “le-a tras-o Ponta”, iar pana isi revine avem presedinte PSD!

    • De ce nu au facut-o mai devreme? De ce au vociferat liberalii inainte de a fi de acord cu constituirea ei? Sunt si astea intebari pe care sa ni le punem.
      Aici are dreptate Radu Tudor. S-a pus batista pe tambal. Si asta poate fi rezultatul a doua lucruri. Ori Basescu este nevinovat (nu ma injurati inca), ori ieri seara Ponta a mai “coabitat” putin cu Basescu! Se pare ca este varianta a doua. Mai exact, Ponta (prin numirea lui Nicolicea) “se face” ca-l in vestigheaza pe Basescu, iar presedintele “se face” ca-i respinge bugetul care de fapt “este doua”, adica Legea bugetului si Legea asigurarilor sociale si de sanatate. A spus-o chiar azi premierul, si anume, ca Basescu, ca sa nu para slab, va respinge bugetul dar va aproba bugetul asigurarilor sociale, adica va da posibilitatea guvernului de a mari pensiile din ianuarie!
      Este doar o parere.

    • De ce nu l-au pus pe ludovic orban(noi stam la guvernare ptr. prezidentiale ,altfel plecam de mult),sau pe vosganian ,sau pe Voicu,tov. liberali tari in gura dar lasi pina la D-zeu.

  7. Cand mi-a plecat si al doilea baiat in Canada,era miezul noptii si ploua cu galeta.Trebuia sa ajunga la aeroportul din Timisoara la oara 3 dimineata.Am ramas in poarta doi parinti amarti si disperati,dar ne gandeam ca va fi mai bine peste cativa ani si se vor intoarce inapoi cu bani.Unde sa mai revina?Intr-o tara in care coruptia este la ea acasa?Nicolicea,libidinosul ala il ancheteaza pe Basescu?USL-ul e mai slab ca oricand iar oamenii ii blestema pe toti de-avalma.Gata cu Natiunea Romana…aleluia!

    • Sa se intoarca intr-o puscarie de tara doamna… Dar, au plecat ca sa aiba de unde sa se intoarca? De ce varianta asta? Sa ramana acolo, ca nu pierd absolut nimic. Sarut mana.

      • Data de 6 iulie 1949 e legata de marea deportare din Basarabia si Bucovina de Nord facuta de sovietici, dar de fapt tu cred ca te referi la faptul ca pe 6 iulie ai scapat de la Obregia, ramanand o data foarte semnificativa pentru tine pentru ca atunci ai iesit din dilibau, si de aia tu vrei sa sarbatorim toti asta in fiecare an.

  8. “Marele cearsaf USL pe tzambalul cu hectare”???, Nu e numai pe ţambalul cu hectare, este întins peste tot ce poate fi afacere din care să iasă bani(sănătate = spitale, medicamente; şcoli = învăţămînt, educaţie-bani să iasă; partea legislativă = cabinetele sau asociatiile notarilor, avocatura, judecătorii; hectare de orice), de fapt este o umbrelă sub care, această…comisie formată de săptămîna viitoare- vine postul şi nu fac păcate(pupăcioşii: foşti PDLişti, foşti PSDişti, foşti PNLişti, foşti PRMişti..) îi pitesc/plasează pe toţi complicii asociaţi de ani de zile pentru beneficii. Se vede clar, că, listele de partid pe care se înscriu la alegeri, conţin aceleaşi nume…oare de ce ?
    Vedem că CECul nici nu îi bagă în seamă, aveţi impresia că este măcar unul din politică curat, pentru a-i hărţui pe cei de la CEC, sau pe cei care …vor fi cercetaţi???, eu nu cred nimic din ce se spune în politică, dovada este clară: gaze de şist, pentru care urlau toţi în gura mare că nu vor accepta, impozitarea samsarilor, stabilizarea spitalelor – aici sunt afaceriştii direcţi ai PSDului şi nu numai, cu medicamente, reducerea birocraţiei – din contra, au redus exact de unde nu trebuia şi au rămas politicul care se plimbă pe bani graşi, am dat exemplul poştei, unde am stat 1 oră la rînd pentru un timbru fiscal. Mă deranjează, că politicienii vă pun în oala lor ,,politica de doi bani” şi oamenii s-au săturat de minciuni şi manipulare, preferînd să evite micul ecran, bine, că am rămas puţini în ţară care ştim ce mai vrem, cu toate piedicile justiţiei, şi sunt destule cînd e vorba de drepturi…

  9. Nicolicea nu este o alegere rea , dar pentru a evita speculatiile ar fi trebuit facuta alta numire . Serban Nicolae ar fi fost o solutie mai putin discutabila .

  10. Asta arată încă o dată că între liderii PSD şi traian băsescu este o complicitate! Cât timp mai are de gând Antonescu să rămână complicele lui Victor Ponta, sluga preaumilă a lui traian impostorul?!

    • Ponta e prea destept ca sa fie bara-bara cu basescu ,are insa de condus un guvern ,o tara si un partid mare .Antonescu insa a inceput sa bijbiie si are o singura sansa sa tina aproape de Ponta care isi va tine cuvintul.Asa ca lasa idioteniile si incercati sa-l tineti pe Antonescu linga Ponta daca il vreti la cotroceni.

  11. Doamne Radule,îmi doresc din inimă să nu ai dreptate.Pe Nicolicea nu-l consider nici eu,câtă bunăvoinţă a-şi avea,nu pot să-l consider bun nici ca membru în această comisie.Asemenea traseişti dacă i-ai luat(indiferent că este vorba de PSD,PNL,PC)nu-i scoate domnule în faţă.Chiar aşa de proşti ne cred,cât ar fi de scurtă memoria noastră tot ne aducem aminte de asemenea idivizi gen Nicolicea.Înţeleg că ai plecat din partidul tău din motive corecte şi treci la alt partid.Dar să-ţi scimbi radical convingerile iniţiale nu mai înţeleg,doar dacă eşti fripturist şi lingău de profesie.Plecarea şi reîntoarcerea prin racolare o acceptă doar indivizi care nu au ce căuta în parlament.Mă întreb dacă Ponta îşi bate joc de noi cu această comisie şi mai ales cu preşedintele propus la comisie.

  12. pana una alta, de ce nu da dl Ponta o ordonanta de urgenta? vanzarea terenurilor mai devreme de 30 de ani sa se supuna platii TVA de 24%, plata TVA sa se faca in momentul incheierii actelor la notar. asa poate il vedem falit pe cel care a falimentat flota, tara etc

  13. Votand USL am votat fara voie contorsionisti ca Sarbu , Rus , Ponta , Nicolicea … etc . USL a devenit Arca lui Noe pe care s-au urcat toti urangutanii basisti sa scape de potopul alegerilor din 2012 . De aceea consider ca Antonescu trebuia sa rupa USL la Referendum cand Ponta a acceptat complice lista lui Barosso , Gordon , Gittenstein , Macovei …

    • Antonescu trebuia sa rupa USL la Referendum cand Ponta a acceptat sa guverneze cu bani de la FMI. Dar din pacate nici Antonescu nu avea sa ii dea bani de la el din buzunar, ca sa-si implementeze politicile si programele de guvernare cu banii de la Antonescu. Banii. Ce e pe blogul asta, Dumnezeu cu mila! Vai mama si sorgintea noastra de creierosi! Prima parte ai plagiat-o de la In Gura Presei, e ideea lui Mircea Badea. Sa traiesti.

  14. Nu ştiu al cui e site, dar e adevărat, cred că se poate verifica totul:
    http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/ : http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/pazim-sonda-americanilor-cu-bani-publici-cat-economiseste-chevron-cu-jandarmeria-video-9639
    Din presa internaţională, articolele apărute până în seara zilei de 2 Decembrie 2013:
    Franţa:
    Liberation – Roumanie: intervention des gendarmes contre des opposants aux gaz de schiste
    Germania:
    Zeit – Polizei geht gegen protestierende Dorfbewohner in Rumänien vor
    Sultanatul Oman:
    Times of Oman – Romania riot police clear shale gas protesters
    Africa de Sud:
    Fin 24 – Romania riot police clear shale gas protesters
    Am citit un articol în care era scris,,ţările europei în curs de dezvoltare, sunt dispuse să polueze pentru bani, afaceri”,deci: boală contra afaceri, poluare, bani. Se pare că asta urmăreşte guvernul şi parlamentul, ar trebui să se mai gîndească cîteva secunde…
    CE SĂ MAI ZICI, NO COMMENT!

  15. Parlamentul este mai tare ca Președintele in actuala Constituție – deci Parlamentul ( reprezentantul suprem al poporului ) este Șeful Statului nu Președintele .

    Parlamentul poate demite un guvern nu Bashica de la Cotroceni . Tot Parlamentul poate suspenda un președinte nu invers .

  16. Aveti perfecta dreptate.Sunt aproape aceiasi oameni care la cele 2 actiuni ale parlamentului, de suspendare a lui basescu, au inceput in forta (au gasit si motive pertinente) dar APOI aceiasi oameni s-au razandit si apoi i-au adus osanale lui basescu(oare si atunci au incheiat un PACT “secret”?) si astfel in schimb basescu i-a REEVALUAT(pe oprea si pe toti UNPR-isti care apoi au tradat chiar PSD-ul si dupa 2009 l-a ajutat pe presedinte sa creeze sistemul odios al lui basescu-boc sustinut 4 ani de parlamentari PDL-UNPR-UDMR si alte adunaturi de prin parlament.Singura legatura cu psd a fost ca aveau originile comune in FSN ,incat actual PSD,aducandu-si aminte, i-au luat ca aliati, ca sa fie PSD-ul mare,mare si chiar maret…vorba lui geonica, altul care era astazi adulatorul PSD ,maine critica PSD si se declara dizident,poimane din nou critica conducerea PSD samd.Cred ca vor porni cu comisia in forta ,vor gasi multe nereguli(pe unele le vor ascunde din interes propriu politic ..ca sa nu fie lezate cumva interesele propriului partid si in final vor striga:EVRIKA, am descoperit ACUM/ASTAZI/IN ULTIMA ORA ca presedintele are imunitate si in consecinta trebuie sa-i dam…NUP!).PS.Sa ne amuzam:Romanii sunt cei mai grozavi oameni din lume fiindca voteaza si dupa ce sunt decedati(PDL,PSD stiu de ce?) si chiar se asociaza dupa ce decedeaza pentru a forma o mosie de 300 hectare(presedintele stie de ce?).

  17. fugi cu pluta hanti basista: Vakkare, ce-ai facut ma, din 3 ore de documentar ai retinut doar anul 1911? Probabil ca coincide cu numarul de la salonul unde ai fost tratat la dilibau. Vad ca te-ai apucat iar sa imputi pe-aici cu vomismentele alea ale tale, cu Rosia Montana, gazele de sist, si delirurile alea care te chinuiau pe tine cand sareai peste pastila de diazepam. Ti-am zis eu ca tu nu esti sanatos la cap, ca nu-ntelegi nimic si ca nici nu o sa te opresti, tu fiind un bolnav mintal. Exact asta si spusesem ca o sa faci, anume ca o sa iti schimbi nickname-ul, o sa apari sub un alt nume pe aici, si o sa continui sa-ti vomiti ineptiile din propria hazna mintala la plus infinit. Zi tu ca nu te-am nimerit la mare fix, vakkare! Bafta. Sal.

    • @georgeta lu salam, alias @fugi cu pluta hanti basista, alias @dan, alias @jghf: Asta e bolnavu’ ala mintal care se semna @dan, dupa aia @jgfh, e unul, un bolnav mintal care a umplut blogul cu delirul il chinuia sub freza, unul care vomita numai nenorociri cu Chevron, Exxon, RMGC, Ponta, Basescu, Antonescu, pactul de coabitare, proasta guvernare. E scapat de la Obregia si acum nu vrea sa isi mai ia tratamentu’, refuza sa mai ia diazepam. De aia intra si face urat pe aici. Feriti-va, e agresiv. Bafta.

  18. Domnule Radu Tudor!!!
    Nu hotia,mitocania si ipocrizia sunt de nasuportat ci continuitatea,vechimea si eternitatea lor!!!”De cand lumea si pamantu’/Romanu si-a incalcat cuvantu’!!!”Intrebarea este cand se va atinge limita de suportabilitate,cand se ajunge la masa critica,cand va exploda mamaliga!!!Care este acea limita care odata atinsa legelizeaza executia in masa fara exceptie al politicienilor corupti!!Au fost la guvernare toti,prin rotatie si-au aratat toate fetzele!!!In lipsa justitiei invitatia sa fim civilizati,democrati si sa nu destabilizam,sa nu provocam criza parlamentara,sa votam o alta clasa politica nu mai tine!!!Daca nu se blocheaza Bucurestiul si nu este lichidat puroiul vorbim vorbe si povestim basme!!!Sindicatele au fost mintite si umilite cum nu se poate explica,nu mai exista nici un singur sistem(sanatate,invatamant,industrie,armata,politie,agricultura,cultura,transport etc)pe care sa dau doi bani!!!Disolutia statului este mai mult decat evidenta!!!Boc,Videanu,Ungureanu Udrea si toate putorile care au fost rad si continua sa faca pisu,CU PRESIUNE, pe capul iobagilor!!!Nu exista o tara mai stupida,mai penibila si mai absurda!!!

  19. traiasca coabitarea!!! doar nu credea cineva care cunoaste cat de cat istoria FSN ca Base si Ponta fac altceva decat reclama unul altuia??? au acaparat scena media, Hypnos e absent(pe la Chisinau sau aiurea cu alte delegatii)iar electoratul fezandat cu ideea ca doar un fsnist trebuie in fruntea statului!!!

  20. Cum, mai, oameni buni, sa-l pui pe nicolicea sef de comisie?! Probabil e o comisie de tampiti, in frunte cu tata’ socru’, alta scuza nu au! Sau sunt pupinbasisti sub acoperire?!?

  21. Zîmbim puţin? hai să rîdem cu poftăăăă :
    ha ha ha , cred că de mai bine de un an de zile RMG expropriază oamenii si, guvernul acum completează legea, ca să se spele pe mîini: http://www.cotidianul.ro/guvernul-a-decis-completarea-normelor-de-aplicarea-a-legii-privind-exproprierea-227713/, ha ha haaaaa!!!!!
    CONSULIERUL DE LA COŢOFENI ha ha ha :
    http://www.cotidianul.ro/lazaroiu-indemn-la-injuraturi-pentru-rtv-si-antena-3-227671/ ,,Consilierul lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, le dă “sfaturi” susţinătorilor săi pe Facebook, în cazul creşterii accizei la carburanţi.
    “Când o să înjuraţi ”ceasul” de la pompă că se dă peste cap sau casiera de la supermarket că vă goleşte buzunarele, să nu uitaţi un gând bun pentru Antena3 si RTV, susţinători fervenţi ai accizei de 7/12 cenţi”, a scris Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook.” ha ha ha ha haaaaaa!

    • ŞI PENTRU CĂ AVEM DRUMURILE ŞI PDURILE TERMINATE/FINALIZATW DE MUNCITORI, ŞI CÎND SE CIRCULA CHIAR BINE PE ŞOSELE,….,IACA, VOM FI OBLIGAŢI SĂ MAI ARUNCĂM ALŢI BANI ŞI PENTRU DISTRUGEREA CASELOR, NU NUMAI PENTRU DRUMURI ŞI PODURI,…Nu prea am ce sã fac, dacã spuneti cã trec astfel de camioane peste un pod cu gabarit maxim de 10 tone, doar sã sesizez ISCTR si sã cer sã fie puse cântarele, ei apartin direct de Ministerul Transporturilor. Normal cã nu sunt multumit cã se stricã drumurile si podurile si nu se respectã tonajele la poduri, asa s-a întâmplat si la intrarea în Bârlad, unde nu s-a respectat legea” – Ovidiu Mugurel Laicu, director general Directia Regionalã Drumuri si Poduri Iasi…..cu sprijinul tacit al autoritãtilor, care le asigurã inclusiv paza, cum este cazul jandarmilor masati, de zile bune, în numãr mare, în zonã, jandarmi plãtiti la o adicã din bani publici. Astfel, pe drumul national 2F, Vaslui – Bacãu, chiar în centrul comunei Ivãnesti, este un pod care are restrictie pentru vehiculele cu masã mai mare de 10 tone. Pentru utilajele Chevron, acestã restrictie se pare cã nu este valabilã, dat fiind cã nenumãrate basculante cu pietris, cu greutate totalã de peste 20 tone, dar si trailerele care au transportat în zonã excavatoarele sau buldozerele firmei muresene MIF, care pregãteste terenul în vederea amplasãrii sondei de explorare a Chevron, au trecut prin zonã, fãrã ca cineva sã se sesizeze.”
      http://www.vrn.ro/iata-cum-incalca-legea-chevron-autoritatile-se-prefac-ca-nu-vad-nimic-foto

  22. Mai credea cineva ca basescu v-a pati ceva dupa ce s-a improprietarit?? Eu unul, nu! Si nici USListii, pentru ca altfel il rezolvau de a 2-a zi. Ii doare la bascheti. Incep cu tarie sa cred in sloganurile anti ianuarie 2012: USL+PDL=ACEEASI MIZERIE. Exista cateva exceptii de parlamentari, nu multe, in rest, toti sunt la fel. Merita scosi in suturi de pe pozitiile pe care se afla!

  23. Acum cred ca exagerati. Chiar credeti ca exista basisti infiltrati in PSD? Hai ca am inteles, sunt basisti in presa scrisa, in televiziune, in DNA, in tribunale, in CSM,la ANI,in primarii, consilii judetene,in servici secrete, in SUA, in UE,in Siria, in CEC, la BNR, in PNL, dar si in PSD?? Marinarul e supra-om, asta vreti sa spuneti? Sa stiti ca ma faceti sa-l reevaluez pe betziv. Chiar e meserias.: )

  24. Iar crezi din prima, ce aiureaza imbecilul de buble.
    Din ce s-a spus mai devreme la Sandra Stoicescu, inca nu s-a aprobat comisia, nu se stie componenta ei. Cum ar putea fi cunoscut presedintele ei?!
    Eu cred ca tot ce abereaza buble trebuie interpretat pe dos.
    Zvonerul securitatii (sau al sri-ului, ma rog) baga numai strambe. E un dobitoc!

    • BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma unei discuţii în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor cu liderii grupurilor PSD, că deputatul Eugen Nicolicea va fi “probabil” preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.
      “Preşedinte probabil că va fi domnul deputat Nicolicea”, a anunţat Ponta, menţionând că mai sunt propuşi ca membri ai comisiei senatorii Gabriela Firea, Şerban Nicolae, Mihai Fifor şi deputaţii Ioan Adam şi Adrian Solomon.

  25. daca Nicolicea e pus sa faca apoi face ca e uns cu toate alifiile si il mai are si pe serban si firea care sint oameni seriosi.Cred ca a belito basescu.

  26. ,,Premierul Victor Ponta a declarat că, Preşedinte probabil că va fi domnul deputat Nicolicea, Şerban Nicolae,… şi Adrian Solomon”. S-a gîndit puţin şi a vorbit apăsat…ha ha haaaa !!!,Nicolicea, care a pupat poala popii destul de des ???, Şerban Nicolae care abia vorbeşte ??? care se eschivează ??? Adrian Solomon !!! cel care s-a întors cînd a fost vorba de gazele de şist, cel care are gura mare şi ,,bogată”???, Fenechiu !!! care pe timpul lui s-a distrus/împărţit locaţia SOCOLA IAŞI, între biserică şi WINCLER-proprietar al livezii şi al unui pavilion pentru internări în spital, cel care a lărgit spaţiul locativ de vis-a-vis de Spital, pe dealul plin cu turnuleţe şi viluţoaie ???, mai bine ar fi în comisie Dl. GHIŞE CARE ARE (puterea interioară) SURSA DE BAZĂ PENTRU CERCETARE ŞI SÎNGE ÎN VENE. În rest, niciunul nu prezintă încredere, în plus, linia e dreaptă, totul este ,,sigur” legal în acte, sigur au fost consultaţi cîţiva notari să fie actele incontestabile, sau la limita legii. De multe ori am spus, că legea este prost făcută, este în avantajul samsarilor, a cumpărătorilor în forţă, a celor cu bani mulţi, mai ales că acum au imbrobodit legea exproprierilor forţate în interesul statului,…şi terenul de la NANA, domeniul de care se face vorbire în legătură cu DRAGNEA,domeniul care se auzise în legătură cu MIHAIU în delta dunării(cam aşa ceva) şi nu numai, totul este in interesul statului…Să fim serioşi !!!
    CECul nu colaborează cu cei ,,păcătoşi”, punct.

  27. Il mai tineti minte pe “maestrul ” nicolicea care participa la schimbarea Constitutiei in monstruoasa guvernare pdl-unpr-udmr cu Constitutia Coreei de Nord pe masa?

  28. Nicolicea e sef neoficial ca oficial devine cind se reuneste comisia si isi alege presedintele (daca “indicatia “e sa fie nicolicea probabil ca va fi intrucit psd.are 6 membrii iar liberalii vor fi de acord ca nu vor sa fie ei in prim plan ).Mediafax umbla cu prostii de multe ori desi e agentie guvernamentala asa ca nu e de citat.

  29. Hai sa fim seriosi, comisia asta este o cacealma menita sa distraga atentia de la golaniile pe care le pune in practica pe sest actuala guvernare. Sa lasam puritanismul si populismul asta ieftin cu imoralitatea presedintelui cand stim cu totii ca suntem un popor corupt si coruptibil prin excelenta.
    Cine arunca piatra? Juristul de faima internationala, cu o lucrare de doctorat plagiata si un pretins masterat care s-a dovedit a fi in fapt un simplu curs? Avocatul lui Tender din 2006 care obstructiona justitia si sfida instanta?
    “Atitudinea persoanelor din sala de şedinţă a fost încurajată de sosirea avocaţilor Ponta Victor şi Manolache Marius care s-au prezentat fără delegaţie, iar avocatul Ponta Victor şi fără ţinuta vestimentară corespunzătoare, învederând instanţei că până la ora 12 noaptea mai este şi, prin urmare, au la dispoziţie timp suficient pentru a se prezenta în faţa instanţei corespunzător”.
    Sau tata-socru, fost ministrul la agricultura, protectorul afacerilor lui Culita Tarata din Balta Mare a Brailei?

    PS Stiu ca imi veti pune eticheta bine cunoscuta, dar va marturisesc ca sunt un imbecil care a pus botul in 29 iulie si 9 dec. 2012, acum nu imi mai pot retine sentimentul de greata.

  30. Hm!Avea dreptate Crin sa nu se amestece ca-l mananca porcii.Stia el ce stia de tot sustinea sa-l puna sef de comisie pe socru mic.Ca vorba aia,in PSD, pe vremea lui Geoana conducea soacra ,iar pe vremea lui Ponta conduce socrul.Deabia acum o sa se confirme ca afacerile lui Basescu sunt legale si ne baga pumnul in gura la toti.Nicolicea asta, este “finul” lui Oprea,iar acesta la randul sau este nasul(la propiu si la figurat!) lui Ponta si”finul” lui Basescu.Si pe deasupra este si un renumit tradator ,care niciodata nu stii daca sereica la imprumutat(sub acoperire ,evident!)la presedentie sau la guvern.Sa le fie de bine!Chestia este ca tara asta -Romania noastra draga- n-a fost niciodata atat de tradata si exfoliata( din interior si exterior!) ca acum.Te si miri de unde dracu mai are tara asta atati de multi bani cat fura nenorocitii astia ,de sus pana jos(ca sa o parafrazez pe biata Leana,care saraca era cea mai tare din parcare ca si dilimache asta, dar in nici un caz nu era asa lacoma, hoata si parsiva)

    • DOVEZILE CURG FARA OPRIRE :
      http://www.vrn.ro/jandarmii-cazati-la-vaslui-in-internatul-elevilor, Directorul liceului: “Eu am executat un ordin”
      Liceul “Stefan Procopiu” dispune de douã internate, unul de bãieti si celãlalt de fete. În acest moment, în cele douã cãmine sunt 250 de fete si 150 de bãieti. În internatul bãietilor, la ultimul etaj sunt amenajate câteva camere în regim hotelier, unde un pat costã 25 de lei pe zi. Acolo au fost cazati jandarmii, iar surse din liceu spun cã, imediat ce militarii au fost cazati, conducerea liceului a dat cãldurã în tot internatul…”,(şanse la căldură în internat, posibilă cuplare cu fetiţele-16…18-19 ani /schimbare a sîngelui,că se practică, e la modă în zonă orice inclusiv trafic de orice…), ca in politica si in orice domeniu de activitate !!!

  31. Nu sunt nici eu de acord cu propunerea cu nicolicea este o comisie foarte importanta si multi dintre noi vrem sa se afle adevarul si ai dreptate pentru faptul ca la fiecare emisiune isi arata iubirea fata de bas,au fost multe momente de astea si cata credibilitate sa aiba acum!Sper sa ramana doar o propunere si Ponta sa gaseasca pe altcineva corect si nepatat de zoaiele lui bas!Antonescu l-a solicitat pe Sarbu ar fi bine sa se puna de acord cu asta,s-a zis ca ar fi o ironie,dar pe el l-as vedea in fruntea comisiei!Asteptam luni ca doar suntem rabdatori!

  32. A durat mult timp sa imi dau seama ca acesta este un blog rezervat discutiilor pe teme de politica damboviteana romaneasca, in exclusivitate. Pe aici a mai dezbate alt fel de informatii sau a mai discuta despre altceva, este imposibil, inutil si improbabil. Asa incat, v-am salutat, sanatate. Sa traiti cu toata turma de comnetatori! La revedere.

    • @samsonite casandra, alias @fugi cu pluta hanti basista, alias @dan, alias @jghf_dan: Asta e bolnavu’ ala mintal care se semna @dan, dupa aia @jgfh, e unul, un bolnav mintal care a umplut blogul cu delirul il chinuia sub freza, unul care vomita numai nenorociri cu Chevron, Exxon, RMGC, Ponta, Basescu, Antonescu, pactul de coabitare, proasta guvernare. E scapat de la Obregia si acum nu vrea sa isi mai ia tratamentu’, refuza sa mai ia diazepam. De aia intra si face urat pe aici. Feriti-va, e agresiv anarhist nu ca noi patriotii de bine. Bafta. Traiasca Romania Mare. ‘Traiti.

  33. HA HA HA HAAAA !!!! OARE CINE MAI ARE ÎNCREDERE AZI ÎN JUSTIŢIE!!!, PARCĂ NU SE STIE CĂ LA URMĂTORUL TERMEN DE JUDECATĂ, SE ANULEAZĂ AMENDA IREVOCABIL???
    http://www.antena3.ro/romania/administratia-nationala-a-penitenciarelor-amendata-din-cauza-lui-cioaca-236858.html
    Ha ha ha haaa !!!
    ARE DREPTATE DL. SÎRBU, TOATĂ LUMEA DACĂ NU E DECEDATĂ, NU A PRIMIT ÎNŞTIINŢARE, NU LI S-AU TRIMIS INVITAŢII SAU ÎNŞTIINŢĂRI DE LA NOTARI SAU JUDECĂTORI. DIN CAUZA ASTA S-A AJUNS LA ACEASTĂ VÎNZARE, CU SIGURANŢĂ. Am tecut prin aşa ceva şi era să fac un preinfarct, deşi mai avusesem cu cîţiva ani în urmă unul:
    http://www.antena3.ro/romania/ilie-sarbu-unde-a-cumparat-basescu-toata-lumea-care-a-avut-teren-e-decedata-236865.html
    Justiţia face dreptate exact cui trebuie(cămătarilor, fabricanţilor de acte,…)

  34. Si mai e ceva, au impartit subiectul in doua, in doua comisii ca sa se piarda subiecte de discutii. Probabil vor arunca vina de la unii la altii.

  35. Madam grecu isi da iar in petic ,a explicat Ponta ce se face si ce nu fct. de banii existenti iar azi a fost la Mioveni si a vorbit inclusiv cu Dacia .Are mai multa grija ponta de dacia decit un lider de sindicat montat de parlamentarii de vilcea .

  36. Pe cuvînt de onoare, toţi aleşii, cerşetorii de pe liste pentru alegeri, votaţii au trecut pe la televizor,sau şi din parlament, le-am văzut tuturor imaginea, fizionomia. Dacă iei un om de la ţară, muncitor al pămîntului, îi asiguri necesarul minim pentru îmbunătăţirea imaginii, sigur arată mult mai bine decît un parlamentar sau guvernant, care dacă îi dai o ghioagă în mînă si haine de muncitor, arată mai urît ca un ţăran care munceşte din greu pentru a-şi asigura nivelul minim de trai. Guvernanţii, parlamentarii, au noroc că şi-au asigurat totul gratuit, inclusiv ţinuta, coafura zilnică, altfel ar fi niste,,gunoaie”obişnuiţi pe care nu dai 2 bani, că oricine poate avea diplome la kilogram, dar, niciunul nu are demnitate şi onoare. Se spune că,,haina îl face pe om”, dar ce nu vor şti niciodată, sau nu vor să recunoască politicienii:,,un petic frumos ascunde o mizerie de om/caracter” din bătrîni culese.

  37. Va rog nu disperati/sperati ca se va afla ceva.Se vor santaja unul pe altul presedimtele si premierul pana cand….vor face un nou PACT si totul se va sfarsi TOT CU pupat …PIATA INDEPENDENTEI .Asa incat noi vom mai primii …un dos de palma, fiindca nu-i asa ,poate a injurat ..poate a spus copilul…ceva.Vin ai nostri,pleca ai vostri…vin ai vostri, pleaca ai nostri ,noi ramanem tot ca …prostii!.Corb la corb nu-si scoate ochii ,doar se ..REEVALUEAZA.Si la ce va folosi?.A…sa stim adevarul?.Pai noi stim N adevaruri de hotii/coruptii/tradatorii Romaniei si …a patit vreunul ceva( cei abilitati nici nu indraznesc sa …cerceteze)?.

  38. Șeful comisiei un lingău și un profitor. Comisia, va rezolva problema,
    ”NU”. 2014 ar trebui să fie un an sângeros pentru redobâmdirea și apărarea drepturilor noastre constituționale. La condițiile actuale recâștigarea și apărarea drepturilor, numai în stradă, consider eu că este soluția. Sacrificiul suprem, l-aș face pentru ca această țară sfântă și frumoasă să nu mai fie batjocorită de un nemernic și de acoliții fără scrupule și nedemni de bunătatea românească.

  39. pai nu-i normal?
    cum sa-l gaseasca pe asta vinovat de ceva cind si ei au facut sau vor face la fel?
    de fapt, problema mare e doar invidiav, ca ala a putut face o jmecherie si ei nu (nu inca)

  40. Moto ”Cum sa lingi cu pofta unde ai scuipat”(posted by Radu Tudor on February 28th, 2012 )
    .
    Nu voi fi avocatul d-lui Nicolicea (daca se va înțelege prin ceea ce spun așa ceva, va fi complet eronat!). Daca nu, nu. Am avut niște atacuri foarte ”vitriolate” și eu la adresa LOZ exprimându-mi nedumerirea(dacă nu chiar mai rău) atunci când era invitat (el fiind deja demult la UNPR) de d-na Dana Grecu, in timp ce dl. Radu Tudor scria MEMORABILUL articol ”Cum sa lingi cu pofta unde ai scuipat”. Și intrebam (retoric, cum mă așteptam, dealtfel) cum poți să stai alaturi(vă dați seama ce ultras eram atunci de nu acceptam acest lucru!) de acest personaj mai ales când tu, Dana Grecu, știai ce TOCMAI ce scria dl Radu Tudor despre penibilul , la acea vreme Nicolicea? Și-i spuneam lui Radu Tudor sa-i zică lui Dana Grecu tocmai ce scrisese și cine-i personajul.
    .
    Vremea a trecut. UNPR-ul, ăla mult hulit, a facut posibilă CADEREA GUVERNULUI MRU și SUSPENDAREA (Ponta , tradatorul de astazi primind milioane de pumni in cap de la TOTI NEBUNII pe motive de iarăși …tradare) pentru că așa cum a zis de ”n” ori dl. Radu Tudor până in ziua alegerilor dacă UNPR-ul nu RASPUNDEA PROMISIUNILOR lui PONTA și nu l-ar fi TRADAT pe basescu l-am fi avut sigur ca PM pe MRU(PNL-istul)până in decembrie 2012 SIGUR. Iar dacă organiza PDL-ul lui MRU+ ADRIEAN &gasca Alegerile Parlamentare 2012 tot PDL aveam și astazi. Punct. Ce stradă, ce români obidiți, ce greve, ce manifestatii?
    .
    S-apoi NICOLICEA aducea grave acuze lui basescu(“Amneziile lui Basescu”) INAINTE VREME DE MOMENTUL IN CARE , hlizindu-se, Tăriceanu cu PNL-ul lui cu tot , ni-l aducea pe cap pe basescu. Și pe vremea când Guvernul Tariceanu cu Macoveaica si Predoiu(pnl-istul) ne facea acea legislație făcând INDESTRUCTIBILE instituțiile reformate de EI in favoarea lui basescu Astfel că acum nu putem scapa deloc (democratic) de el binențeșes totul căzând în capul lui Ponta . PNL-ul cel ADEVĂRAT prin reprezentanți săi Antonescu și Tăriceanu liderii de necontestat ai PNL a spus ceva FOARTE CLAR (si-am sa repet acest adevăr de 1 milion de ori):
    .
    “Eu nu am iniţiat, nu am solicitat, nu iniţiez şi nu solicit declanşarea unei proceduri de suspendare, asta ca să fie foarte limpede pentru că din nou văd cum lucrurile se duc către o imagine deformată (…) Nu s-a declanşat nicio procedură de suspendare, eu personal nu solicit sau PNL nu declanşează sau nu cere declanşarea unei asemenea proceduri”, a mai declarat liderul PNL.
    (Crin Antonescu-24martie 2013)
    .
    “Nu mă feresc să critic acest guvern pentru lipsa preocupării pentru tematica economică. Are, în schimb, un discurs antiprezidenţial. A fost o temă a campaniei electorale, dar campania s-a terminat. Traian Băsescu trebuie privit ca un actor care va ieşi din scenă(…)
    .
    Gata, (le-am spus multor ultrași)! …s-a rupt filmul! Nu mai tot cereti ca Ponta și PSD-ul sa facă ceva ce nu vrea Antonescu si PNL-ul . PNL-ul, desigur, cel zdravan la cap… nu chibitii.
    .
    Revin la Nicolicea.
    Deci pe vremea când acesta îl lovea dur pe basescu inainte de a-i miji ”coarnele”, ce faceau Tariceanu (acum spălat ca la Nufarul) ce facea PNL-ul(la fel si el spalat de unii)? Sorin Rosca Stanescu vajnic liberal prieten INTIM cu basescu, Frunzaverde era mare sculă și basculă in PDL, Banias era mare bandit al PDL pe la Constanța. Dl Radu Tudor se-ntreba pe drept odată „Ce cauta taranistii la Palatul Cotroceni?! Cum e posibil ca Victor Ciorbea sa creada in cintecul de sirena al lui Traian Basescu? Sau …mult inainte când scria ”Ciorbea da mina cu Basescu”(nov.2011-inainte cu câteva luni de miscările de strada di Piața Universitatii Și-acum nu mai scăpăm de CAPABILUL CIORBEA. Petre Roman PNL-istul care aplauda huiduielile de la Alba Iulia indreptate asupra liderului Coposu cât și cel despre care cred că avea multe de zis dl. Acad. Giurescu atunci când spunea ”CE-AM AVUT SI CE-AM DISTRUS”( Posted by Radu Tudor on December 5th, 2011 )
    Și mai sunt multți…mulți….
    .
    Toți au fost reevaluați cu toate că au GREȘIT IN MOD GRAV. Inclusiv toți liberalii care ne-au căpătuit cu basescu de nu putem scapa acum de el. Și eu , amărășteanul, i-am reevaluat, și le-am trecut cu vederea vechile lor păcate și traseistilor și pnl-istilor. Și i-am și votat pe toti chiar și in locul celor care vomau când auzeau de vot pentru gen Izmană Oprea, sau Nicolicea, sau pe pdl-ii pripășiți la PNL gen jiji Frunzaverde sau… banias.
    Nicolicea , daca este să stam strâmb și s-o judecăm drept o fi greșit și el, dar n-a fost mai INFECT DECÂT alți traseiști. Dar numai pentru faptul că-I fost PSD-ist nu I se iarta cu toate că PROSTT NU E și NICI un INCAPABIL nu este. Trebuie sa trecem peste partizanat si sa credem ca se va face treabă buna in această comisie. Sau, să nu acuzam din start. Dacă PNL-ul voia pe altcineva , ”alticineva” acela ar fi fost desemnat. El va trebui , cum se zice , SĂ FACĂ DOVADA. Si apoi , dacă nu va confirma încrederea USL-ului(nu a mea s-a altora) se va vedea la FINAL și apoi, pe el…pe mama lui. 😀

    • Reformulez pentru o mai bună înțelegere :
      …cât și despre același PETRE ROMAN ,cel despre care cred că avea( și mai are și acum) multe de zis dl. Acad. Giurescu atunci când spunea ”CE-AM AVUT SI CE-AM DISTRUS”( Posted by Radu Tudor on December 5th, 2011
      Scuze!

      • Am împlinit și eu 2(ani) de la prima postare…aici! Asta ca să mă laud și eu cu ceva. 😀
        STOP!

        • Doi ani de dat cu copy / paste si motor de cautare. O viata irosita, aruncata la gunoi. Prietene, tie de fapt ti-au murit laudatorii. Ai fost mascat.

  41. perfect adevarat domnule Radu Tudor !! va ramane o mare enigma, cel putin pentru cei 7,5 milioane de romani care am votat pentru demiterea JAVREI, neputinta acestei imense majoritati de de a ne scapa de el, mai ales cand, aproape zilnic, ne ofera si motive !!?

  42. Nu stiu de ce se mira multi, inclusiv dumneata, d-le Tudor.
    Din moment ce a facut asta public cu terenul, era clar de la inceput ca s-a acoperit. Diferenta era ca stiau oamenii, atat.

    Eh, lasa asa… uita r[r]omanul, cu frica de dumniezau, ca nu are sange in p–a sa sparga capete pe motiv ca e “pacat”.
    Daca ma gandesc mai bine, cred ca daca as fi fost eu Basul, as fi facut la fel. De ce? Cine dracu’ are curajul sa iasa in fata, sa intre in forta in SPPisti si sa-mi sparga capul? N-I-M-E-N-I.

    Atata vreme cat e oportunitate, tre’ sa exploatezi la greu totul. Abia astept momentul cand tara se va dezintegra: poate unora o sa le fie bine cu bulgarii, altora cu ucrainenii, celorlalti cu hungurii etc.

    Daca am ajuns sa ne dam in cap in halul asta si sa lingem picioarele strainilor… pana si kurzii -aia care sunt in numar de 40 de milioane SI fara tara- ar rade de noi.

  43. Noi avem ministru al justitiei?Sau nu misca decat daca prietenul mincinos si tradator de tara Tonta ii da ordin? Cred ca merge singur la caserie sa-si ridice salariul.

  44. Ii mai spun inca o data unuia care isi zice ,,gigi” Nu mai comenta ce postez eu aici ramai in basul mare al lui Tonta.Poate nu ai inteles noi conversam aici cu d-nul Tudor,tu nu existi.

  45. Feferitor la FALSUL descoperit cu “AFACEREA PAMANTULUI DE 10 MILOANE EURO” am putea exclama si noi romanii ..asa cum a exclamat OBAMA cand l-au capturat pe BINLADEN: L-am prins,l-am prins!!!.Eu cred ca daca USL va da inapoi justitia liberalilor(carora le-a apartinut cf algoritmului politic) s-au macar daca PSD il va schimba pe ministrul justitiei( CAZANCIUC/PSD care a inlocuit-o pe PIVNICERU/PNL, ar trebui in fapt sa fie seful procurorilor, care sunt subordonati sai… formal si cf.legii si nu …subordonatii lui basescu). Ministrul justitiei este o fantoma de care nimeni nu stie nimic(oare cum arata ca nu l-am vazut la TV niciodata) si nu am aflat ca a facut ceva ..ca daca ar face ceva am putea exclama si noi :L-am prins,l-am prins!!!.Tipul asta este ori cel mai slab ministru de justitie,din toate timpurile, ori este cu “nasul in suflet”sau face parte din “pactul de Koabitare”.

  46. Domnule Radu Tudor, va rog sa ii transmiteti lui mihai gadea mesajul de mai jos (m-o banat de pe facebook cenzorii lui mai demult pentru ca nu le-o placut cum eram tuns 😉 deci nu pot comunica cu el)

    La emisiuna lui gadea de seara trecuta a aratat certificatul de mostenitor al unui domn saimovici ilie, unul dintre mostenitorii familiei Bratianu. Gadea a afisat doar continutul certificatului si nu si antetul. Am incercat sa caut pe net poate gasesc INTREGUL document. Nu am gasit ce cautam dar am gasit altceva: http://htdig.informatia.ro/cotidianul/afisez.php?sid=99481&date=2010-10-08&afisez=local

    Este un articol despre un fost notar al sectorului 5 (este sectorul de unde a fost eliberat certificatul de mostenitor de la emisiunea lui gadea ) pe nume saimovici ilie care a fost implicat impreuna cu Gabriel oprea, fostul ministru al apararii in tot felul de ilegalitati.

    Nu stiu exact daca acest Gabriel oprea a avut afaceri dubioase cu elena udrea dar daca ar fi sa ghicesc as spune ca acest saimovici e foarte probabil persoana din certificatul de mostenitor al lui gadea si e un individ din grupul mafiei retrocedarilor ilegale condus de oprea si udrea.

    Va rog sa ii spuneti lui gadea sa posteze intreg certificatul de mostenitor pentru ca as dori sa compar daca antetul documentului a fost scris cu aceasi masina de scris ca si continutul documentului.

    udrea are obiceiul sa jmangleasca documentele unor revendicatori cinstiti si sa le falsifice cu numele revendicatorilor ei falsi.
    Gadea

  47. Scuze ca postez in doua bucati, asa ma lasa secu!
    deci, vroiam sa spun ca Gadea face foarte bine ca ancheteaza revendicarile in fals.

  48. Inteleg ce imi spuneti dvs. si sunt de acord. Sper ca totusi aceasta va fi compensata de vehementa liberalilor care vor avea o atitudine mai putin pacifista decat pana acum. Oricum informatiile sunt pe surse. Sper ca anuntul oficial sa va contrazica.

  49. …CE FRUMOOOOS !!!!!, FELICITĂRI Dlui CIUTACU !!!, SE MENŢINE PE POZIŢIE NEPARTIDICĂ, E TARE ! ATACĂ PE ORICINE ŞI DĂ PE POST, ÎNCÎT JURNALELE, ZIARIŞTII DIN PRESA SCRISĂ NE PUN LA CURENT CU …MANEVRELE POLITICIENILOR :
    http://www.dcnews.ro/2013/12/disperare-vezi-sms-urile-dintre-doi-fosti-demnitari-ai-guvernului-boc-pentru-a-si-acoperi-afacerile/#
    ŞI LA VOI, EMISIUNEA TA DE ASEARĂ A FOST BUNĂ, LA FEL, A LUI RAZVAN, ŞOCANTĂ (pentru politicieni, legislativ/judecători, notari, avocaţi, majoritatea populaţiei ştie despre ce este vorba, mă refer la fabricarea de acte pentru anumite scopuri))A FOST A LUI GÎDEA 1
    FELICITĂRI ! TUTUROR JURNALIŞTILOR !

  50. Astăzi am mai primit o palmă că sunt roman,chiar în țara mea,lucrând pentru o firmă cu investiție Koreană,în Oradea.Ei bine,acolo angajații nu au voie/le este interzis să asculte colinde românești.Desigur…dacă Antena 3 sau orice altă presă au filma,s-ar auzi colinde românești.Dar gestul contează!Și asta culmea!Îndur toate astea pentru 900 ron pe lună.
    Da ce Dumnezeuu e asta?Să fi străin în țara ta?Le e frică de un colind românesc?Nu pot să nu dau vina pe politicienii noștrii că au plecat mereu capul și ne-au obligat și pe noi să o facem.Chiar și în străinătate,ai această voie ca în perioada de sărbători să pui să meargă un colind românesc.Pe mine asta mă termină psihic!E sfârșitul Tradiției!E sfârșitul nostrum ca români dcă în propria țară ești tratat astfel,indiferent ce fel de investiție e băgată în firmă.După ce mi-am luat azi liber,mi s-a spus să nu mă plâng că de ziua națională am fost să protestez împotriva lui Băsescudeși era protest împotriva gazelor de șist!Unii ar spune că ne întoarcem înapoi.Dar nu cred!Căci nici pe vremea lui Ceaușescu nu era așa de rău

  51. Saracul Ponta, de-aia incearca sa colecteze mai bine banii din taxe si impozite, ca sa aiba bani de o guvernare si sa nu mai depinda de banii de la FMI, ca din alta parte n-are, ca economie n-are, industrie si restul s-au distrus. Bani mai poate scoate doar dintr-o mai buna colectare si el asta incearca, ca sa poata sa nu mai depinda de FMI si sa poata lua decizii independente de Bruxelles. Lumea norma, nu isi da seama, majoritatea romanilor habar n-avand de capul lor.

  52. Radu, vezi cearceaf pe tambal , dar vreo 2 saptamini a fost ( cearceaful ) pe ochii tai , doar n-ai vazut ca PNL-istii NU DOREAU NICI O COMISIE !!!Sau poate erai cu Antonescu cind nu a fost la votarea descentralizarii , a bugetului sau erai cu el dupa marele efort al prezentei la parada !

  53. @Maria Ce faci maiculita ,il acuzi pe RADU TUDOR, ca nu sta langa Antonescu sa-l pazeasca si sa-i indice ce sa faca si in final sa raspunda pentru deciziile acestuia.Cred ca un jurnalist are cu totul altceva de facut(cf. fisei postului) decat” sa stea cu pistolul” langa Ponta , Antonescu sau alt politician.In plus vad ca ai o logica …beton armat …si vii cu teoria ca intotdeauna martorul(Antonescu) la “infractiune” este mai vinovat ca “infractorul”(Ponta).Nu-i asa ca Antonescu este mai vinovat ca PONTA, fiindca a asistat “neputincios”la SEMNAREA PACTULUI CU BASESCU ,in loc sa le rupa stiloul si in plus sa-i dea cap in cap, ca vezi doamne : “poate a injurat..poate a facut ceva…poate a zis ceva copilul”.Poti sa fi chiar un individ inteligent(atat de “inteligent” ca si cei care in anii 90 care au sustinut FSN si acum sunt” fani fanatici” a uneia din cela 2 aripi feseniste PDL si PSD) dar daca n-ai logica este …f. rau.

  54. @GERMIL Pot sa fiu de acord cu dvs ,PRIN ABSURD ,ca penelistii sunt cei mai rai politicieni si ca datorita lor, dupa revolutie s-au instalat la conducerea tarii esalonul doi al securisto-comunistilor,esalon perpetuat pana astazi in toate institutiile acuzate recent de majoritatea romanilor,de ANTENA 3, ca nu-si fac datoria si paradoxal… parlamentul (majoritar fesenisto-pdlisto-popularo-ddiaconist) si guvernul in loc sa ia taurul de coarne(cf promisiunilor electorale), se scuza ca nu pot face nimic …pana n-avem o noua constitutie,BLA,BLA,BLA …scuze pe care nu le pot admite/crede nici cei mai…saracuti cu …dintre romani. Pot sa admit ca penelistii au cei mai multi baroni/hoti/corupti per mp(sau per Ha ca sa fim in actualitate) ca ei au furat bugetul tarii,ca ei au vandut resursele tarii pe nimic,ca au luat megaimprumutul absurd de 20 miliarde de Euro de la FMI(Pardon aici gresesc imprumutul s-a luat pe vremea cand PSD s-a aliat cu PDL,tradand PNL si ajutandu-l astfel pe basescu fostul prieten/tovaras/camarad al lor din anii 90 sa-si faca ,cf declaratiilor pesedisto-basiste ,din acea vreme, guvernul “MULT VISAT” atat de basescu cat si de PSD).Dar sa acuzi pe GHISE,Antonescu ca nu au vrut sa-l demita pe basescu,cand stim cu totii ca unii pesedistii(exemplele notorii cu numele pesdistilor de varf/si de decizie,din institutii HOTARATOARE/DE DECIZIE , care au fost in acele zile avocatii si sustinatorii guvernatorului,persoane pe care le cunoasteti si dvs tot asa de bine ca si mine) s-au sucit din interes de partid, probabil de a avea si ei un eventual candidat la presedentie in 2014 incalcand astfel protocolul incheiat cu PNL este de …DOMENIUL INCREDIBILULUI.Tot timpul incepand cu anul 2007 Antonescu si PNL-istii au fost “varful de lance “contra lui basescu/pdl mai ales ca stim cu toti(inclusiv liberalii) ca basescu si pedelistii au dorit/au incercat incepand cu 2007 distrugera PNL-ului(cred ca si copii stiu aceste lucruri pe care dvs nu vreti sa le recunoasteti).Reiterez ca fac acest comentariu,NU pentru a lovi in PSD(un partid cu destui oameni onorabli si patrioti),ci fiindca stiu ca avem nevoie, ca de aer,pe langa liberalism si de social-democratie(eu personal sunt in” structura mea interioara” un social-democrat) insa mi-as dori ca social-democratia sa fie facuta de tinerii social-democrati(adica social democratie facuta de social democrati nu de politicieni ….avizi de PUTERE/AVERE/VACA KOBE adica nu de baroni rosii si de cei “imbatraniti in rele”(citat BADEA) care in anii 90 au creat FSN partidul stat al securisto-comunistilor.Asa ca …HAI USL dar numai cu CINSTE/ADEVAR/TRANSPARENTA/LOIALITATE/DRAGOSTE DE TARA si DE MEDIU si in final cu …DREPTATE PANA LA CAPAT(f mult asteptata de milioane de romani).

    • “” …. ci fiindca stiu ca avem nevoie, ca de aer, pe langa liberalism si de social-democratie , insa mi-as dori ca social-democratia sa fie facuta de tinerii social-democrati(adica social democratie facuta de social democrati nu de politicieni ….avizi de PUTERE/AVERE/VACA KOBE adica nu de baroni rosii si de cei “imbatraniti in rele”(citat BADEA) care in anii 90 au creat FSN partidul stat al securisto-comunistilor. Asa ca … HAI USL dar numai cu CINSTE/ADEVAR/TRANSPARENTA/ LOIALITATE/DRAGOSTE DE TARA si DE MEDIU si in final cu …DREPTATE
      PANA LA CAPAT(foarte mult asteptata de milioane de romani). “”

      ABSOLUT DE ACORD ! Serviciile secrete si-au perpetuat controlul si
      puterea mai intai prin FSN , apoi prin PSD , prin PDL si prin basescu
      si acum din nou prin PSD , Ponta si ceilalti baroni rosii ex. Dragnea !
      Este nevoie de social democratie ~ indiscutabil , dar de una autentica
      nu de fii de securisti si de activisti PCR ~ care sunt si acum la butoane ! … si este mare nevoie si de liberalism pentru o evolutie
      a democratiei si a societatii noastre ; dar nu de un Chitoiu , Nicolaescu si alti zapcii sau incompetenti ! …

      PANA CE basescu , Videanu , Berceanu , Udrea , Macovei si ceilalti
      din gasca lor nu vor fi judecati si bagati la puscarie , nu vom putea
      vorbi de stat de drept si de insanatosirea clasei politice la noi !
      Abia apoi baronii PSD si PNL vor lua frica si se vor mai potoli si
      abia apoi justitia si procurorii vor putea lucra liberi , profesionist.
      Atunci abia , voi avea incredere ca tara asta este pe drumul corect ,
      spre stabilitate , insanatosire morala si sociala si refacere economica , spre ceea ce viseaza orice roman cu un minim de patriotism
      si sentiment national !

  55. Nu se justifica in nici un fel mentinerea Locatarului la Cotroceni!Aveau votul populatiei si USL trabuia sa duca pana la capat rezultatul referendumului!Seamana tot mai mult a BLAT POLITIC si prin faptul ca nu au stopat traiseismul politic! Populatia va blama clasa politica prin neprezentare la vot la urmatoarele alegeri!

  56. D-le.Radu Tudor, va rog sa le transmiteti USL-istilor pe care o sa-i mai aveti invitati, ca eu cetateanul ma bucur ca Base isi bate joc de ei si de un parlament intreg.Vor face revelionul in parlament pt. legea bugetului, fiindca asa vrea Base, haha ce ma bucur, in acelasi timp plang, pentru ca am avut incredere in mamaligile astea, dar bataia de joc la adresa noastra a tuturor si aroganta, minciunile si infractiunile matelotului sunt de o amploare tot mai mare.
    P.S. Cand Dana Grecu devine prea vehementa, va rog sa-i amintiti ca e si ea printre cei care ne-au pricopsit cu marinaru la cotroceni in 2004!!!

  57. baselu are infiltrati oameni fideli in toate partidele de psd ce sa mai vorbesc ca doar au radacina comuna {adica securitatea } cum sa-si faca rau unu altuia doar auuu interese comune.trebuie sa fi retardat mintal sa nu te prinzi de schema veche pleaca ai nostrii vin ai nostrii. de aia am ajuns sa-mi fie scirba de politicieni cu f. mici exceptii

Leave a Reply