Monday, April 6, 2026
15.1 C
Bucharest

3 luni cu suspendare pentru scuiparea lui Basescu

Adrian Zglobiu, bărbatul care, în luna mai, l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, la Constanţa, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, urmând să execute 40 de zile de muncă în folosul comunităţii, decizia instantei nefiind însă definitivă.

basescu_-_zglobiu_-_ziua_de_constanta

Magistratii Judecătoriei Constanta l-au condamnat, luni, pe Adrian Zglobiu, la pedeapsa de trei luni de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentintei, transmite corespondentul MEDIAFAX. De asemenea, instanta i-a impus lui Zglobiu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, pe baza evaluării făcute de consilierul de probaţiune.

Judecătorii i-au atras atenţia inculpatului asupra revocării amânării şi, pe cale de consecinţă, a aplicării şi executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiei impuse de instanţă ori în cazul săvârşirii cu intenţie sau cu intenţie depăşită a unei noi infracţiuni. În plus, lui Adrian Zglobiu i-au fost scăzute din condamnare ziua în care a fost re?inut de către anchetatori, 25 mai, dar şi perioada internării medicale, de la 29 mai până la 2 iunie, inclusiv.

Magistratii l-au obligat pe Zglobiu la plata către stat a sumei de 2.900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare – 2.500 de lei din faza de urmărire penală şi 400 de lei din faza de judecată. Totodată, instanta a luat act că persoana vătămată în acest dosar, presedintele Traian Băsescu, nu s-a constituit parte civilă. Decizia judecătorilor nu este definitivă si are drept de apel în zece zile de la comunicare.

În 20 noiembrie, Adrian Zglobiu si-a recunoscut fapta în fata magistratilor si a solicitat să facă muncă în folosul comunităţii. Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală “Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

 

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img