Petiţia „Abuzurile din România trec oceanul” , iniţiată de Antena 3 şi semnată de 110.000 de oameni, va fi expusă la cel mai important muzeu dedicat presei din Statele Unite, Newseum, a anunţat Mihai Gâdea în ediţia de marţi a emisiunii Sinteza Zilei.
Milioane de oameni vor avea astfel ocazia să vadă anual documentul adus în atenţia opiniei publice, anul trecut, de Antena 3, în numele celor care au spus NU regimului Traian Băsescu, la Referendumul din 2012.
“În zona “Education” va fi expusă petiţia pe care dumneavoastră împreună cu noi am semnat-o şi am crezut fiecare dintre cuvintele pe care le-am scris acolo. Sunt bucuros că oricine din această lume, de la cei mai importanţi politicieni americani, la cei mai importanţi politicieni din lume care vor trece prin templul libertăţii vor vedea modul în care dumneavoastră şi cu noi am vorbit când puţin vorbeau”, a declarat Mihai Gâdea.
Iată conţinutul petiţiei pe care au semnat-o 110.000 de români şi care a ajuns în SUA prin intermediul Antena 3:
Stimate Domnule Secretar de Stat,
Va adresam aceasta scrisoare deschisa in numele a numerosi romani preocupati atat de evolutia democratica a tarii lor cat si de perceptia externa a situatiei politice din Romania, dar si in privinta raporturilor dintre stat si cetatean prin prisma respectarii drepturilor fundamentale ale omului.
Ne manifestam convingerea ca sprijinul pe care Statele Unite ale Ameericii l-au acordat, pentru constructia in tara noastra a statului de drept puternic si favorabil fiecarui cetatean, se va manifesta in continuare cu aceeasi deschidere si intelegere obiectiva a realitatilor din Romania.
Tocmai de aceea nadajduim ca veti credita si punctul nostru de vedere bazat atat pe buna credinta cat si pe o cunoastere corecta a contextului intern. Romania a intrat in ultimii 9 ani pe o panta periculoasa, deviind de la cursul democratic autentic spre care nazuia.
Actualul sef al statului, presedintele Traian Basescu, exponent al vechiului regim comunist – asa cum a si recunoscut de altfel – si banuit pe baza unor indicii temeinice de legaturi cu fosta Securitate [aparatul represiv al lui Nicolae Ceausescu], si-a construit un regim propriu, cu manifestari despotice periculoase. Acest regim, consolidat alarmant in ultimii ani, se bazeaza pe aservirea totala a institutiilor de forta si utilizarea serviciilor secrete, dar si a organelor de ordine publica sau chiar a structurilor fiscale pentru haituirea sau chiar eliminarea adversarilor din viata publica ori pentru protejarea abuziva a propriei clientele politice si financiare. Mult mai grava este insa exercitarea unei presiuni sufocante si a unui control abuziv direct asupra Justitiei.
Aceste interventii ale presedintelui Basescu au mers de la instalarea unor persoane compromise si deci usor de manevrat in pozitii cheie la conducerea Parchetelor sau a Instantei Supreme, pana la transmiterea public sau in cadru restrans a unor indicatii catre procurori privind felul in care sa administreze anumite dosare. Nu au fost singurele parghii ale puterii preluate si manipulate abuziv.
Li s-au adaugat rand pe rand altele, de la Consiliul Superior al Magistraturii pana la Curtea Constitutionala. Grava incalcare a delimitarii constitutionale a puterilor in stat a mers de la suprapunerea grosolana peste atributiile Guvernului pana la atentatele repetate la credibilitatea si rolul Parlamentului sau atacurile furibunde la adresa presei, a jurnalistilor, a dreptului fundamental la opinie si libera exprimare.
Regimul conceput si pus in functiune de Traian Basescu a protejat in tot acest rastimp marea coruptie de la varful puterii politice, trimitand insa in judecata, adesea fara probe suficiente pentru a putea sustine condamnarea, fie adversarii politici, fie oameni nevinovati si neimplicati politic, dar incapabili sa se poata apara in fata unui sistem judiciar construit pe abuz sau incompetenta.
In fata acestor numeroase incercari de a subordona fiecare institutie a statului in parte, intelectuali, sindicate, asociatii civice sau profesionale au ridicat vocea pentru a protesta si a se opune regimului autocratic. Ultima si cea mai surprinzatoare a fost asociatia care ii reuneste pe judecatorii din Romania, exasperati si ei de controlul politic instituit de presedinte prin acolitii sai din Consiliul Superior al Magistraturii.
In speranta ca mesajul nostru a fost corect inteles, tot ca o preocupare de a stopa aceste tendinte extrem de periculoase pentru afectarea profunda a democratiei din Romania, va multumim pentru interesul si sprijinul manifestate permanent pentru respectarea virtutiilor democratice si, mai presus de orice, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.