Sunday, June 14, 2026
19.3 C
Bucharest

Lazar Comanescu, noul ministru de externe

Diplomatul Lazar Comanescu, actual consilier prezidentiale pentru politica externa, are cele mai mari sanse pentru nominalizarea in functia de ministru al afacerilor externe.

Comanescu a mai fost ministru de externe, apoi ambasador al Romaniei la UE si ambasador al Romaniei la Berlin.

Lazăr Comănescu s-a născut la data de 4 iunie 1949, în orașul Horezu (Ursani) (județul Vâlcea). A absolvit cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1972) și “Cursul de civilizație și limba franceză contemporană” de la Paris – Sorbonne (1973). A obținut în anul 1982 titlul de Doctor în relații economice internaționale la ASE București.

După absolvirea facultății, a fost angajat ca diplomat la Departamentul Organizații Economice Internaționale din Ministerul Afacerilor Externe (1972-1982). Odată cu obținerea doctoratului, va lucra ca lector universitar la Catedra de relații economice internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982-1990). După Revoluția din decembrie 1989, Lazăr Comănescu revine în cadrul Ministerului Afacerilor Externe îndeplinind funcțiile de consilier și din 1993 ministru-consilier la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană – Bruxelles (1990-1994), director al Direcției Uniunea Europeană (1994-1995), Director general, consilier al ministrului afacerilor externe, director de cabinet (1995).

În anul 1995, Lazăr Comănescu este numit în funcția de Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe (1995-1998), în aceeași perioadă fiind și profesor asociat la Academia de Studii Economice. Începând din anul 1998 urmează apoi o perioadă de 10 ani de reprezentare diplomatică a României la Uniunea Europeană (cu reședința la Bruxelles) în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, șeful Misiunii României pe lângă NATO și UE (1998-2001), Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, șeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană (2001-2007) și Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană (2007-2008).

La data de 14 aprilie 2008, Lazăr Comănescu a fost numit prin decret în funcția de ministru a afacerilor externe, fiind învestit în funcție a doua zi. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a avansat această propunere, fără a se consulta cu conducerea PNL și a o supune votului, iar președintele Traian Băsescu a semnat rapid decretul de numire.  Dupa functia de ministru, Comanescu a devenit ambasadorul Romaniei in Germania.
(Wikipedia)

 

Hot this week

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

Fostul ataşat militar al Italiei la Moscova fondează un partid pro-rus, extremist, antioccidental

Noul partid de extremă dreapta al lui Roberto Vannacci,...

Topics

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în cancerul de prostată

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în...

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img