| Activitãti politice
Apartenenta politicã
Marian Munteanu nu este membru al nici unui partid politic.
De asemenea, nu a detinut nici o functie sau demnitate publicã. Toate functiile detinute in diferitele organizatii civice sau neguvernamentale au fost onorifice (neretribuite).
În perioada dictaturii comuniste a fost înscris, formal, în organizatiile politice de masã din sistemul de învãtãmânt (1970-1989). A fost membru al organizatiilor de tineret (Organizatia Pionierilor, Uniunea Tineretului Comunist, Asociatia Studentilor Comunisti) din care fãceau parte imensa majoritate a tinerilor din România acelor ani.[1] Colegii de an l-au ales reprezentant ASC al anului sãu de studiu (echivalentul actualilor “sefi de an”). În anul II de facultate, la propunerea profesorilor sãi (încheiase anul I cu media 9,87), a devenit membru al organizatiei de partid a Facultãtii de Filologie,[2] o conditie obligatorie atunci pentru continuarea carierei universitare.[3] Nu a detinut functii în PCR.[4]
Miscarea pentru România (1992-1995)
Prima initiativã politicã a lui Marian Munteanu, in contextul legislativ creat prin adoptarea Constitutiei din 1991, este legatã de organizatia cultural-politicã de tineret “Miscarea pentru România” (vezi cap. Activitãti civice), al cãrei obiectiv era înfiintarea unui partid politic de orientare national-democratã (dupã modelul lansat de Nicolae Iorga în perioada interbelicã). Initiativa a ramas, insa, la stadiul de proiect ca urmare a campaniei masive de discreditare la care asociatia a fost supusã încã de la înfiintare cât si din cauza lipsei resurselor materiale necesare unei asemenea constructii institutionale.
PUNR – Alianta Nationalã (aug.-sept. 2000) (Video)
În anul 2000, Marian Munteanu se aflã din nou pe punctul de a intra în viata politicã, cel care îi propune o asemenea implicare fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova, la acea datã presedinte al Consiliului National al Partidului Unitãtii Nationale Române (PUNR). Acesta îi propune sã candideze la presedintia României, asigurându-l de sprijinul politic al PUNR, propunere confirmatã apoi de întreaga conducere a partidului (presedinte fiind, la acea datã, Valeriu Tabãrã).
Munteanu elaboreaza o platforma politica[5] ce propunea, printre altele, regenerarea si revitalizarea clasei politice prin promovarea noii generatii de specialisti formati dupa 1989, declarând public cã, în situatia în care congresul partidului îsi va însusi acest proiect, se va înscrie în PUNR si va candida pe listele acestui partid, cu intentia de a participa la edificarea unei noi constructii politice.[6]
La scurt timp, PUNR infiinteaza Alianta Nationalã, formatiune rezultatã din unirea PUNR cu Partidul National Român (presedinte Virgil Mãgureanu). Desi congresul aliantei acceptã initial proiectul de program elaborat de Marian Munteanu, conducerea executiva ii exclude pe toti candidatii tineri de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare.
În aceste conditii, Munteanu refuzã înscrierea în partid, îsi retrage candidatura si nu participã la alegeri.[7]
Alianta Nationalã obtine un scor electoral nesatisfãcãtor (1%) si se autodizolvã, principalii lideri (Valeriu Tabãrã,[8] Mircea Druc,[9] Dorin Iacob[10] s.a.) intrând în Partidul Democrat condus de Traian Bãsescu.
Note:
[1] “Putea deveni membru al UTC un tânãr care împlinise vârsta de 14 ani… Conform statutului valabil în 1989, un cetãtean român putea fi membru al UTC pânã la 30 de ani… În 1988, UTC avea putin peste patru milioane de membri.” Cristina Diac, File din istoria UTC, Jurnalul National, 04.05.2009. Populatia României din grupa de vârstã 15-29 ani era de aproximativ 4,5 milioane (cf. Inst. National de Statisticã). Membrii UTC reprezentau asadar aprox. 89 % din tinerii cu vârsta între 15-29 ani. Restul de 11% era format în special din tinerii nescolarizati si/sau neîncadrati în întreprinderi de stat (în majoritate din mediul rural), deci unde nu existau sau nu functionau organizatii UTC , precum si din membrii activi (clerici, personal specializat etc.) ai cultelor religioase si persoanele cu antecedente penale care nu aveau dreptul sã facã parte din UTC.
[2]Traian Cãlin Uba, Cine este Marian Munteanu?, anchetã publicatã în cotidianul Romania liberã, 25-27.07.1990. Mãrturii ale unor colegi (Mugur Vasiliu, Viorel Motoc s.a.) si profesori: George Frâncu, George Munteanu, Octav Pãun, Emanuel Vasiliu s.a. ● Marin Marian, Mariane, Dreptatea, 07.07.1990.
[3]“Masa de membri [ai Partidului Comunist Român], aproape patru milioane… era formatã din oameni care erau nevoiti sã se înscrie în partid din motive impuse de rigorile regimului. Asa cum era construitã societatea româneascã pe vremea lui Ceausescu, dacã voiai sã lucrezi la un ziar trebuia sã fii membru de partid, dacã te înscriai la doctorat îti trebuia recomandarea comitetului de partid, ca sã ocupi orice functie de conducere într-o întreprindere era nevoie sã intri în partid s.a.m.d.“ – Aurel Dragos Munteanu, “Daciada” cu 4 milioane de membri, Jurnalul National, 20.09.2006.
[4]Din organizatia “de partid” a facultãtii fãceau parte, cu extrem de rare exceptii, toti profesorii (inclusiv asistentii) universitari. A se vedea si interviul realizat de Roland Cãtãlin Pena, România are nevoie de energia si competenta tinerilor, Ziua, Nr. 1933, 21.10.2000.
[5] Marian Munteanu, Misiunea noastrã – salvarea statului român, program politic, septembrie, 2000.
[6] Roland Cãtãlin Pena, România are nevoie de energia si competenta tinerilor, Interviu cu Marian Munteanu, Ziua, Nr. 1933, 21.10.2000.
[7] Ion Cristoiu, Gestul exemplar al lui Marian Munteanu, editorial publicat în “Azi”, nr. 2381 din 25.10.2000.
[8] Abia demisionat din PUNR, Valeriu Tabãrã a devenit membru PD, Adevãrul, 02.10.2002 ● Valeriu Tabãrã, Curriculum vitae, Camera Deputatilor.
[9] Romulus Georgescu, Sergiu Rusu, Petre Roman în PNL, Mircea Druc în PDL, Evenimentul zilei, 11.10.2008.
[10] M.S., Bãsescu si Dorin Iacob – negociatorii fuziunii PD – PNR, în grupajul Explicatiile prezidentiale au picioare scurte, Gândul, 26.11.2005 ● Secretarul executiv al PD e prins în corzi, Ziua, Nr. 3772, 04.11.2006. |
|
