Am vorbit ieri la Ordinea zilei despre atentatul din August 1991 de la Bucuresti asupra ambasadorului Indiei. Un moment dramatic, o grea incercare pentru luptatorii Brigazii Antiteroriste a SRI.
Iata aici relatarea :
Unul dintre jurnalistii vremii, Octavian Andronic, a reusit sa obtina fotografiile cu atentatorii ucisi, zacand pe caldaramul Bulevardului Aviatorilor.
Iata relatarea sa de pe Amos News :
După Revoluţie, datorită unor regretabile confuzii, Brigada a traversat o perioadă dificilă, marcată de neîncredere, acuze mai mult sau mai puţin fondate, handicapul tot mai acut în dotarea tehnică şi, mai ales, circulaţia scoasă practic de sub orice control a elementelor presupuse a desfăşura sau iniţia astfel de activităţi.
Pentru că, iată, două elemente de o gravitate deosebită, petrecute la distanţa de doar câteva zile unul de altul, să pună în evidenţă utilitatea unui astfel de organism, exigenţele majore pe care le implică contracararea unor manifestări de extremism violent şi iraţional, enormele riscuri la care sunt supuşi cei care şi-au asumat asemenea răspunderi.
Tulcea şi Bucureşti — sunt noile „repere” ale terorismului, importat cu succes, odată cu alte binefaceri ale civilizaţiei — precum berea la cutie, blugii, sucul de mango, Whisky-ul libanez — şi contracarat, din fericire, cu promptitudine şi maximă eficienţă.
Ceea ce dovedeşte, în mod fericit şi dătător de speranţe că nu suntem, totuşi, un sat fără câini.
Săptămâna trecută, India şi-a sărbătorit ziua naţională, fără ca ambasada să organizeze — conform uzanţelor — obişnuitul cocktail aniversar.
Unii s-au întrebat, poate, de ce, alţii nu s-au întrebat, foarte puţini au ştiut, însă, motivul: domnul ambasador se temea de un atentat.
Nu fără temei.
Dispunea, conform unor aprecieri, de date conform cărora figura pe locul al treilea al unei „liste negre” în care primele două locuri fuseseră ocupate de Indira Gandhi şi fiul său Rajiv.
Domnul ambasador, în calitate de ministru de Interne, organizase la vremea respectivă asaltul împotriva ocupanţilor Moscheei de Aur a shiks-ilor, eveniment controversat şi sângeros, pe care violenta minoritate jurase să-1 răzbune.
Pentru a-1 scoate din raza de acţiune a „mâinii lungi” a terorii, guvernul indian 1-a numit ambasador la Bucureşti, într-o ţară considerată, datorită regimului autoritar al lui Ceauşescu mai sigură din acest punct du vedere decât altele.
Ceauşescu, însă s-a dus, iar domnul ambasador a rămas…
Cu doar o zi înaintea atentatului, Brigada Antiteroristă avea o problemă: cum să-i asigure o protecţie mai bună ambasadorului, în condiţiile în care acesta insistă să-şi facă plimbarea zilnică, pe jos, la Şosea, în timpul căreia nu dorea ca garda să fie observată de soţia sa, din dorinţa de a nu o alerta, doamna ambasador mai trecând odată printr-o astfel de experienţă traumatizantă.
„E foarte grav, fir-ar să fie” — exclamase atunci colonelul Zătreanu, colaboratorii săi asigurându-1 însă că vor găsi cea mai optimă modalitate de a-şi îndeplini sarcina. Fragmentul acesta de discuţie mi-a rămas, nu ştiu de ce, în memorie, într-un mod straniu, generat poate de contradicţia dintre ideea de fatalitate şi refuzul de a exclude elementele care ar putea-o favoriza.
A fost mai întâi, un telefon care mă anunţa, laconic, că la statuia Aviatorilor s-au auzit focuri de armă.
Apoi un al doilea, cu amănuntul stupefiant: un atentat căruia i-a căzut victimă ambasadorul indian!
Ceva mai sus de statuie, un cordon de poliţie marchează locul atentatului.
Pe dreapta, lângă bordură, întins pe burtă, cu mâinile în lături şi cu o baltă de sânge în dreptul capului, un tip scund de statură, încălţat cu nişte adidaşi şi îmbrăcat în pantaloni în carouri.
Lângă el un automat Kalaşnikov, nou-nouţ, cu patul retezat, fabricat în Ungaria şi având scrijelite mai multe inscripţii – le descifrez cu greu: KHALISTAN LIBERATION FORCE. Aceasta este, probabil, organizaţia.
Apoi: BABGER SHEA SINGH MATTHAIL. Probabil, numele posesorului armei, un sikh, desigur.
Şi un alt nume: BABBAR KHALISA KASHTIVAL.
Doi metri mai încolo, tot pe caldarâm, o armă semiautomată, calibrul 22, cu cartuşe de vânătoare. 30 de metri mai în faţă, un autoturism cu matricola ,,CH”; dar cu număr românesc, ale cărui lunetă şi parbriz au fost perforate de rafalele de armă automată trase de către luptătorii USLA ce asigurau protecţia ambasadorului, lume multă în jur.
Este aşteptat procurorul.
Sosesc şi specialiştii în pirotehnie ai Brigăzii.
Există temerea că autoturismul ar putea să aibă o încurcătură explozibilă. Se iau toate precauţiunile dacă nu necesare, măcar posibile.
Echipamentul de protecţie are şi el calităţi limitate.
Capacul portbagajului este legat cu un cablu, petrecut peste capotă, şi deschis de la distanţă, din partea cealaltă, cu infinite precauţii. Din fericire nu se intâmplă nimic.
Din asistenţă se aude un oftat de uşurare.
Colegii pirotehniştilor nu-i uită pe cei doi care au fost făcuţi fărâme în încercarea de a dezamorsa, cu câţiva ani în urmă, bombele plasate sub maşinile unor studenţi arabi în Regie…
La scurt timp după incident şi-a făcut apariţia şi echipa specială care a acţionat la Tulcea, echipată complet, cu veste antiglonţ, combinezoane cafenii (nu negre), cagule şi ochelari de protecţie.
Nu au mai avut nimic de făcut.
Cel puţin deocamdată.
Împreună cu unul dintre cei trei membri ai gărzii, refac filmul atentatului.
Ambasadorul a ieşit la plimbare, împreună cu soţia sa, ca de obicei, la ora 10. N-a apucat să parcurgă o distanţă prea mare, că o maşină venită dinspre statuia Aviatorilor a oprit în dreptul lor, doi indivizi înarmaţi au coborit din ea şi au deschis focul, în rafale.
În preajmă puţini trecători, un băiat şi o fată care s-au aruncat la pămînt, de unde s-au ridicat cu greu, speriaţi de moarte, după aceea.
Maşina cu cei trei uslaşi se afla la vreo douăzeci de metri în spatele celei a atentatorilor.
Cu un excepţional reflex, doi dintre ei au deschis focul din mers, cu stecikin-urile, în timp ce şoferul a accelerat violent, depăşind maşina atentatorilor.
Ambasadorul a fost doar uşor rănit. Cu o mare prezenţă de spirit, s-a refugiat, traversînd strada, pe celălalt trotuar, urmărit de al treilea atentator, coborât din maşină cu arma automată cu cartuşe de vânătoare.
Între timp, unul din primii doi a căzut la pământ secerat, murind pe loc, în timp ce al doilea, căruia i s-a blocat automatul, l-a aruncat şi a luat-o la fugă printre pomii de pe alee.
Maşina uslaşilor a tăiat, în viteză, calea celei a atentatorilor, în timp ce o nouă rafală trasă de luptători l-a rănit grav pe şofer.
Băieţii au coborât şi s-au lansat în urmărirea celui de-al treilea atacator al cărui unic obiectiv era, probabil, ambasadorul, pentru că pe soţia acestuia, care o luase şi ea la fugă, traversând şoseaua, a depăşit-o fără a trage în ea.
Sub focurile urmăritorilor şi-a abandonat însă victima şi aruncând arma, care se blocase şi aceasta, a încercat să se facă pierdut spre intersecţia cu statuia Aviatorilor, unde a fost imobilizat de doi poliţişti aflaţi în preajmă. Totul n-a durat decât câteva zeci de secunde. Bilanţul tragic: domnul ambasador rănit, dar nu grav, la un picior şi scăpat ca printr-o minune de ceea ce nu fără temei se temea.
În tabăra teroriştilor: un mort, un rănit grav, un fugar prins şi imobilizat în cătuşe şi un dispărut.
Un fotoreporter care venea pe străduţa pe care o apucase acesta, s-a lovit piept în piept cu el. L-a descris: solid, înalt, brunet, panicat, exclamând, ciudat: „Şerbi, Şerbi!”
După lăsarea liniştii au apărut locatarii din preajmă.
Unii dintre ei şi-au amintit că văzuseră maşina teroriştilor staţionând cu o zi înainte pe aleea de vizavi de locul atentatului.
Unul dintre ocupanţi a coborât şi a cumpărat de la magazinul din apropiere patru cutii de pepsi.
Numărul românesc al autoturismului i-a derutat puţin pe băieţii din gardă.
S-a aflat că acesta aparţinea unui student, B. N., domiciliat pe strada Tudor Arghezi. Investigaţiile ulterioare vor stabili cum a ajuns maşina sa pe mâinile teroriştilor.
Deocamdată, întrucât nimic nu mai e de aflat aici, din Aviatorilor, unde a sosit în sfârşit procurorul şi a fost ridicat cadavrul, mă îndrept împreună ou colegul fotoreporter Lucian Crişan, spre Poliţia Capitalei, în al cărei arest se află acum teroristul capturat.
Este şi acesta de statură mică, cu tenul foarte închis, cu privirile fixe şi parcă în transă.
Are un paşaport pe numele RAJESH KUMAR, are 23 de ani, a intrat de vreo cinci luni în ţară şi nu poate să dea nici un fel de relaţii.
A locuit pe la prieteni, dar nu ştie adresele.
Anchetatorii au, în mod evident, o sarcină dificilă.
De la spital, unde se află teroristul rănit, veştile sunt proaste.
Este foarte, probabil ca acesta să nu apuce dimineaţa …
Care este atmosfera la ambasada Indiei, nici nu încerc să mă gândesc.
Deşi, în mod evident, domnul ambasador a fost norocos, noroc coroborat şi cu prezenţa de spirit şi îndemînarea luptătorilor antiterorişti, care şi-au riscat şi ei vieţile, într-o confruntare inegală cel puţin din punct de vedere numeric.
La Bucureşti, grav atentat terorist, dejucat de forţele speciale — cam aşa s-ar putea sintetiza informaţia de presă pe care astăzi o transmit desigur, toate agenţiile, chiar dacă interesul major este acum focalizat de terorismul de … stat din Uniunea Sovietică.
PS : Un mic supliment http://radu-tudor.ro/a-murit-figura-legendara-a-um-0215/
Mi-a spus dragnea ca o propune pe Gabriela Firea prim ministru!
Mars!