Home Articole Atentatul terorist din 1991 de la Bucuresti asupra Ambasadorului Indiei

Atentatul terorist din 1991 de la Bucuresti asupra Ambasadorului Indiei

1104
3
SHARE

Am vorbit ieri la Ordinea zilei despre atentatul din August 1991 de la Bucuresti asupra ambasadorului Indiei. Un moment dramatic, o grea incercare pentru luptatorii Brigazii Antiteroriste a SRI.

Iata aici relatarea :

https://www.antena3.ro/actualitate/inedit/ambasadorul-indiei-la-bucuresti-impuscat-pe-bulevardul-aviatorilor-atacul-terorist-socant-petrecut-391858.html

Unul dintre jurnalistii vremii, Octavian Andronic, a reusit sa obtina fotografiile cu atentatorii ucisi, zacand pe caldaramul Bulevardului Aviatorilor.

Iata relatarea sa de pe Amos News :

După Revoluţie, datorită unor regretabile confuzii, Brigada a traversat o perioadă dificilă, marcată de neîncredere, acuze mai mult sau mai puţin fondate, handicapul tot mai acut în dotarea tehnică şi, mai ales, circulaţia scoasă practic de sub orice control a elementelor presupuse a desfăşura sau iniţia astfel de activităţi.
Pentru că, iată, două elemente de o gravitate deosebită, petrecute la distanţa de doar câteva zile unul de altul, să pună în evidenţă utilitatea unui astfel de organism, exigenţele majore pe care le implică contracararea unor manifestări de extremism violent şi iraţional, enormele riscuri la care sunt supuşi cei care şi-au asumat asemenea răspunderi.
Tulcea şi Bucureşti — sunt noile „repere” ale terorismului, importat cu succes, odată cu alte binefaceri ale civilizaţiei — precum berea la cutie, blugii, sucul de mango, Whisky-ul libanez — şi contracarat, din fericire, cu promptitudine şi maximă eficienţă.
Ceea ce dovedeşte, în mod fericit şi dătător de speranţe că nu suntem, totuşi, un sat fără câini.

Julio Francis RibeiroSăptămâna  trecută,  India şi-a sărbătorit ziua naţională, fără ca ambasada să organizeze — conform uzanţelor — obişnuitul cocktail aniversar.
Unii s-au întrebat, poate, de ce, alţii nu  s-au  întrebat, foarte puţini au ştiut, însă, motivul: domnul  ambasador se temea de un atentat.
Nu fără temei.
Dispunea, conform unor aprecieri, de date conform cărora figura pe locul al treilea al unei „liste negre” în care primele două locuri fuseseră ocupate de Indira Gandhi şi fiul său Rajiv.

Domnul ambasador, în calitate de ministru de Interne, organizase la vremea respectivă  asaltul împotriva ocupanţilor Moscheei de Aur a shiks-ilor, eveniment controversat şi sângeros, pe care violenta minoritate jurase să-1 răzbune.
Pentru  a-1 scoate din raza de acţiune a „mâinii lungi” a terorii, guvernul indian 1-a numit ambasador la Bucureşti,  într-o ţară considerată, datorită regimului autoritar al lui Ceauşescu mai sigură  din  acest punct du vedere decât altele.
Ceauşescu,  însă s-a dus, iar domnul ambasador a rămas…

Cu doar o zi înaintea atentatului, Brigada Antiteroristă avea o problemă: cum să-i asigure o protecţie mai bună ambasadorului, în condiţiile în care acesta insistă să-şi facă plimbarea zilnică, pe jos, la Şosea,  în  timpul  căreia  nu dorea ca garda să fie observată de soţia sa, din dorinţa de a nu o  alerta, doamna ambasador mai trecând odată printr-o astfel  de  experienţă  traumatizantă.
„E foarte grav, fir-ar să fie” — exclamase atunci colonelul Zătreanu, colaboratorii săi asigurându-1 însă că vor găsi cea mai optimă modalitate de a-şi îndeplini sarcina. Fragmentul  acesta  de discuţie mi-a  rămas, nu  ştiu de ce, în  memorie, într-un  mod straniu,  generat  poate de contradicţia dintre ideea de fatalitate şi refuzul de a exclude elementele care ar putea-o favoriza.

A fost mai întâi, un telefon care mă anunţa, laconic, că la statuia Aviatorilor s-au auzit focuri de armă.
Apoi un al doilea, cu amănuntul stupefiant: un atentat căruia i-a căzut victimă ambasadorul indian!


Ceva mai sus de statuie, un cordon de poliţie marchează locul atentatului.
Pe dreapta, lângă bordură, întins pe burtă, cu mâinile în lături şi cu o baltă de sânge în dreptul capului, un tip scund de statură, încălţat cu nişte adidaşi şi îmbrăcat în pantaloni în carouri.
Lângă el un  automat  Kalaşnikov, nou-nouţ, cu patul retezat, fabricat în Ungaria şi având scrijelite mai multe inscripţii – le descifrez cu  greu: KHALISTAN  LIBERATION FORCE. Aceasta este,  probabil,  organizaţia.
Apoi: BABGER SHEA SINGH MATTHAIL. Probabil,  numele posesorului armei, un sikh, desigur.
Şi un alt nume: BABBAR KHALISA KASHTIVAL.


Doi metri mai încolo, tot pe caldarâm,  o armă semiautomată,  calibrul 22, cu cartuşe de vânătoare. 30 de metri mai în faţă, un autoturism cu matricola ,,CH”; dar cu număr românesc, ale cărui lunetă şi parbriz au fost perforate de rafalele de armă automată trase de către luptătorii USLA ce asigurau protecţia ambasadorului, lume multă în jur.

Este aşteptat procurorul.
Sosesc şi specialiştii în pirotehnie ai Brigăzii.
Există temerea că autoturismul ar putea să aibă o încurcătură explozibilă. Se iau toate precauţiunile dacă nu necesare, măcar posibile.
Echipamentul de protecţie are şi el calităţi limitate.
Capacul portbagajului este legat cu un cablu, petrecut peste capotă, şi deschis de la distanţă, din partea cealaltă, cu infinite precauţii. Din fericire nu se intâmplă nimic.
Din asistenţă se aude un oftat de uşurare.
Colegii pirotehniştilor nu-i uită pe cei doi care au fost făcuţi fărâme în încercarea de a dezamorsa, cu câţiva ani în urmă, bombele plasate sub maşinile unor studenţi arabi în Regie…

La scurt timp după incident şi-a făcut apariţia şi echipa specială care a acţionat la Tulcea, echipată complet, cu veste antiglonţ, combinezoane cafenii (nu negre), cagule şi ochelari de protecţie.
Nu au mai avut nimic de făcut.
Cel puţin deocamdată.

Împreună  cu unul dintre cei trei membri ai gărzii, refac  filmul  atentatului.
Ambasadorul a ieşit la plimbare, împreună cu soţia sa, ca de obicei, la ora 10. N-a apucat să parcurgă o  distanţă prea mare, că o maşină  venită dinspre statuia Aviatorilor a oprit în dreptul lor, doi indivizi înarmaţi au coborit din ea şi au deschis focul, în rafale.
În  preajmă  puţini trecători, un băiat şi o fată care s-au aruncat la pămînt, de unde s-au ridicat cu greu,  speriaţi de moarte, după  aceea.
Maşina cu cei trei uslaşi se  afla  la vreo douăzeci  de  metri în spatele celei  a  atentatorilor.
Cu un excepţional reflex, doi dintre ei au deschis focul din mers, cu stecikin-urile, în timp ce şoferul a accelerat violent, depăşind maşina atentatorilor.
Ambasadorul a fost doar uşor rănit. Cu o mare prezenţă de spirit, s-a refugiat, traversînd strada, pe celălalt trotuar, urmărit de al treilea atentator, coborât din maşină cu arma automată cu cartuşe  de vânătoare.
Între  timp,  unul  din primii doi a căzut la pământ secerat,  murind pe loc, în timp ce al doilea, căruia i s-a blocat automatul, l-a aruncat şi a luat-o la fugă printre pomii de pe alee.
Maşina uslaşilor a tăiat, în viteză, calea  celei  a atentatorilor, în timp ce o nouă rafală trasă de  luptători  l-a rănit grav pe şofer.
Băieţii au coborât şi s-au lansat în urmărirea celui de-al treilea atacator al cărui unic obiectiv era, probabil, ambasadorul, pentru că pe soţia acestuia, care o luase şi ea la fugă, traversând  şoseaua,  a  depăşit-o fără a trage în ea.
Sub focurile urmăritorilor şi-a abandonat însă  victima  şi aruncând arma, care se blocase şi aceasta, a încercat să se facă pierdut spre intersecţia  cu  statuia Aviatorilor, unde a fost imobilizat de doi poliţişti aflaţi  în  preajmă. Totul n-a durat decât câteva zeci de secunde. Bilanţul tragic: domnul  ambasador  rănit, dar nu grav, la un picior şi scăpat ca printr-o minune de ceea ce nu fără temei se temea.

În tabăra teroriştilor: un mort, un rănit grav, un fugar prins şi imobilizat în cătuşe şi un dispărut.
Un fotoreporter care venea pe străduţa pe care o apucase  acesta, s-a   lovit piept în piept cu el. L-a descris: solid, înalt, brunet, panicat, exclamând, ciudat: „Şerbi, Şerbi!”
După lăsarea liniştii au  apărut locatarii din preajmă.
Unii dintre ei şi-au amintit că văzuseră maşina teroriştilor  staţionând cu o zi înainte pe aleea de vizavi de locul  atentatului.
Unul dintre ocupanţi a coborât şi a cumpărat de la magazinul din apropiere patru cutii de pepsi.
Numărul românesc al autoturismului i-a derutat puţin pe băieţii din gardă.
S-a aflat că acesta aparţinea unui student, B. N., domiciliat pe strada Tudor Arghezi.  Investigaţiile ulterioare vor stabili cum a ajuns  maşina  sa  pe  mâinile teroriştilor.

Deocamdată, întrucât nimic nu mai e de aflat  aici, din Aviatorilor, unde a sosit în sfârşit procurorul şi a fost ridicat cadavrul,  mă îndrept  împreună ou colegul fotoreporter  Lucian Crişan, spre Poliţia Capitalei, în al cărei arest se află acum teroristul capturat.
Este şi acesta de statură mică, cu tenul foarte închis, cu privirile fixe şi parcă în transă.
Are un  paşaport pe numele  RAJESH  KUMAR, are 23 de  ani, a intrat de vreo cinci luni în ţară şi nu poate să dea nici un fel de relaţii.
A locuit pe la prieteni, dar nu ştie adresele.
Anchetatorii au, în mod evident, o sarcină dificilă.

De la spital, unde se află teroristul rănit, veştile sunt proaste.
Este foarte, probabil ca acesta să nu apuce dimineaţa …
Care este atmosfera la ambasada Indiei, nici nu încerc să mă gândesc.

Deşi, în mod evident, domnul ambasador a fost norocos, noroc coroborat şi cu prezenţa  de spirit  şi îndemînarea  luptătorilor antiterorişti, care şi-au riscat şi ei vieţile, într-o confruntare inegală cel puţin din punct de vedere numeric.

La Bucureşti, grav atentat terorist, dejucat de forţele speciale — cam aşa s-ar putea sintetiza informaţia de presă pe care astăzi o transmit desigur, toate agenţiile, chiar dacă interesul major este acum focalizat de terorismul de … stat din Uniunea Sovietică.

PS : Un mic supliment http://radu-tudor.ro/a-murit-figura-legendara-a-um-0215/ 

 

3 COMMENTS

Leave a Reply