Un parteneriat solid, bazat pe sentimentele solide ale celor care si-au dorit din inima in decembrie 1989 alungarea dictaturii comuniste. Libertatea, democratia, economia de piata, dreptul de a calatori liber, de a muncii in spatiul occidental – toate au reprezenta obiective implinite. Au existat si sincope sau atitudini superficiale in plan politic sau economic, dar si domenii de excelenta, precum apararea si securitatea. Din acest parteneriat strategic sper sa dezvoltam pe viitor ce a fost bun si sa nu repetam greselile trecutului.
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii va continua să se dezvolte și să se extindă, valorificând toate oportunitățile și potențialul unei relații bilaterale remarcabile, arată MAE într-un comunicat transmis marți AGERPRES.
MAE salută, astfel, celebrarea a 20 de ani de la lansarea, la 11 iulie 1997, a Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cadru extins de colaborare vizând consolidarea relațiilor bilaterale, susținerea procesului de reformă și a demersurilor de integrare euroatlantică ale țării noastre, promovarea rolului României de factor de stabilitate și securitate în Europa de Sud-Est.
De la lansarea sa, Parteneriatul strategic cu SUA a reprezentat un reper esențial al politicii externe românești, unul dintre pilonii de bază ai acesteia, alături de apartenența la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană, subliniază MAE.
Astfel, odată cu adoptarea, la 13 septembrie 2011, a Declarației comune de Parteneriat strategic pentru Secolul 21 dintre România și SUA, la Washington, la cel mai înalt nivel, și semnarea “Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România”, relațiile dintre țara noastră și SUA au avansat spre “un nou nivel de excelență și aprofundare”.
Colaborarea dintre cele două țări s-a consolidat atât pe dimensiunea strategică, politico-militară și de securitate, cea mai performantă arie de cooperare bilaterală, cât și pe cea a schimburilor economice, arată MAE. Eforturile s-au concentrat, în paralel, pe stimularea tendinței ascendente a dialogului politic și a cooperării în plan strategic și militar, pe dezvoltarea dimensiunii economice și de securitate energetică, precum și pe promovarea contactelor interumane, în vederea aducerii acestora la același nivel de excelență.
Cooperarea robustă în domeniul securității reprezintă o componentă vitală a Parteneriatului strategic dintre România și SUA. Operaționalizarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu este unul dintre proiectele comune de succes strategic și, totodată, argumentul pentru aprofundarea cooperării bilaterale și în cadrul NATO, precizează MAE.
Totodată, comerțul și investițiile constituie altă dimensiune crucială a Parteneriatului strategic cu SUA, care oferă avantaje comune și regionale, stimulează creșterea economică reciprocă și asigură prosperitatea comună.
Pentru amplificarea schimburilor economice, România s-a angajat ferm, prin programele de guvernare, să asigure un climat investițional atractiv, transparent și stabil, care să răspundă cerințelor investitorilor, americani, străini și autohtoni deopotrivă. În toamna anului 2017, România va fi gazda misiunii economice americane Trade Winds, eveniment la care sunt așteptate peste 100 de companii americane, precizează MAE.
Prevederile Declarației comune sunt într-un avansat proces de operaționalizare, eforturile comune în acest sens fiind coordonate la nivelul Dialogului Strategic bilateral instituit în acest scop, care are loc cu frecvență anuală la nivel politic. Cea mai recentă reuniune, din 26 septembrie 2016, de la Washington DC, a reconfirmat dorința de a dezvolta suplimentar relațiile pe domeniile enunțate în document. Sunt deja operaționale grupuri de lucru bilaterale sectoriale privind chestiunile economice/ comerciale, securitate energetică, educație/ cultură/ inovație, siguranță cibernetică/ industrie digitală, probleme consulare/ afaceri interne, inclusiv problematica vizelor, care reflectă și prioritățile de acțiune imediată. Aceste grupuri s-au reunit deja în cadrul dialogului interimar care a avut loc la MAE pe 12 aprilie 2017, la nivel tehnic. Următoarea reuniune a Dialogului Strategic România — SUA este preconizată pentru toamna acestui an, la București, amintește Ministerul de Externe.
Conform sursei citate, dialogul politic la cel mai înalt nivel a fost confirmat recent prin întrevederea președintelui României, Klaus Iohannis, cu omologul american, la 9 iunie, la Washington, în cadrul căreia Donald Trump s-a pronunțat pentru întărirea Parteneriatului dintre Statele Unite și România.
Parteneriatul Strategic este îmbogățit prin contactele la nivel interuman dintre cele două state, fiind întărit de o relevantă comunitate de origine română din Statele Unite. Dezvoltarea suplimentară a acestor contacte este un obiectiv împărtășit atât de România, cât și de Statele Unite, prin susținerea schimburilor în domeniul educației, al cercetării, dar și prin dezvoltarea suplimentară a turismului dintre cele două țări. Un factor important este dat de accederea României în Programul Visa Waiver, fiind în prezent depuse eforturi susținute pentru îndeplinirea tuturor condițiilor stabilite în acest sens de legislația americană.
În prezent, România și SUA sunt angajate într-o relație bilaterală consolidată, reflectată de dinamica și nivelul înalt al dialogului politic bilateral din ultimii ani, de nivelul de excelență al cooperării în domeniul politico-militar și de securitate, marcat de măsurile politico-militare de reasigurare ale SUA față de România, operaționalizarea Bazei de la Deveselu și extinderea cooperării la baza de la Mihail Kogălniceanu, de decizia țării noastre de a aloca 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, precum și de adoptarea măsurilor pentru creșterea atractivității mediului de afaceri românesc pentru investitorii americani, precizează comunicatul MAE.
Atașamentul României la valorile democratice, poziția sa geostrategică în plan regional și stabilitatea macroeconomică reprezintă cele mai solide argumente că România este un partener de încredere pentru SUA și pentru comunitatea transatlantică, în actualul context geostrategic marcat de crize regionale și globale.
Apreciind eforturile depuse de la lansare și salutând progresele înregistrate în anul 2017, Ministerul Afacerilor Externe “își exprimă convingerea că Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii va continua să se dezvolte și să se extindă, valorificând toate oportunitățile și potențialul unei relații bilaterale remarcabile”, mai subliniază sursa citată.
Da! Se vede şi se simte puternic parteneriatul semnat!
Şi ce bine a adus acestei naţiuni!
1. sărăcie şi mizerie,
2. doar România face piaţa din vesul sălbatic(ungaria-polonia… ioc),
3. ‘masteranzi’ în escrocherii şi furăciuni ocoliţi de lege şi pedepse,
5. boli şi medicamente ineficiente,piaţă liberă la importuri de…boli,
6. menţinerea prin susţinere a unor netrebnici în funcţii deşi au fost eliminaţi prin vot,
7. turism pe stomacul şi buzunarele goale=’prostituţie mascată’ prin lege,
8. violenţă cât cuprinde,hoţie prin lege,
9. multi paranoia sexuală în forţă şi fără consultare populară,
10. glia şi resursele patriei vândute /proprietatea…un moft,
Ce aveţi bre cu rusia, v-a invadat teritoriul prin afaceri impuse?!
V-aţi simţit violaţi de ruşi? Sincer, eu nu am văzut sau simţit modificare din est!
Şi câte au venit în cascadă fără referendum popular ca să ştie cetăţeanul ce drum are!
Vestul şi Estul e coaja pepenelui bostan, miezul e românica.
Când se rostogolesc bostanii(V-E), miezul(românica) e torturat.
E valabil şi cu o minge luată în şuturi şi explodează!
Dezamagire profunda…
Mi-am dorit mult acest partenariat in anii 90 , 2000, pana prin 2010…
Din pacate sub ultimii doi ambasadori americani democratia din Romania a fost predata neo-securistilor, Directiei Nationale Abuzuri si unei procuroare care insulta parlamentul neprezentandu-se la o comisie parlamentara.
Asta e… ambasadorul american in Romania sustine o procuroare care isi bate joc de CCR si de parlamentul Romaniei.
Deci unde a ajuns democratia dupa acest parteneriat? La gunoi calacata in picioare.
Avem baze militare dar nu mai avem democratie.
Alo ambadasoriul Klem ce parere aveti ca procuroarea Codruzza era in sufragerie la un om politic caruia voi ii spuneti penal in seara alegerilor din 2009? Cu sefii serviciilor, cu un consilier-ziarist politic cu alti oamnei politici ?
Daca americanii ne-ar stima si ne-ar pretui ca pe un adevarat partener strategic, iar nu ca pe o sluga, ar avea sute de modalitati de a ne dovedi asta, dar nu prin vorbe mieroase si goale, si nici prin tinichele cositorite si nichelate, sau margele de sticla colorata. Dau un exemplu elementar: in loc sa ne oblige sa alocam apararii 2% din PIB, ca sa avem bani cu care sa cumparam avioane DE LA EI, ne-ar sprijini, material si cu know-how sa facem o investitie serioasa ca sa fabricam noi, aici in Romania, avioanele de care avem nevoie. Si poate sa vindem si la altii. CA SINTEM IN STARE!
Sa ne amintim ca Romania, o tara eminamente agrara, facea avioane performante pe vremea cind alte tari, mult mai avansate, nici nu stiau cu ce se maninca, si ca rusii, cind au pus cizma in Romania, au desfiintat doua chestii care le stateau ca un spin in picior: industria aviatica si arma vinatori de munte! Prietenii stiu de ce!!
Asa ca mai usor cu festivismul asta de doi bani ce aminteste de celebrul “Stalin si poporul rus…” Faptele vorbesc, propaganda doar latra si abureste!
P.S. Ce sa mai vorbim despre superba, stralucita victorie aeriana, din 10 iunie 1944, a unui grup de IAR-80 care a reusit sa doboare 24 de galonate avioane P-38 Lightning americane. Sau -oops – despre asta nu e voie …
@augustinradescu
Americanii au deschis linii de productie doar acolo unde comenzile locale erau serioase. Ce linie de productie sa deschizi intr-o tara care se chinuie cel putin 10 ani pana comanda 12 avioane? Ai activitate un an doi si dupa aia o inchizi?
Cred ca n-ai inteles. De aia 2% din PIB trintesti o fabrica de avioane de vinatoare de sta mitu’ in coada. Ei sa ne dea Know-how si ceva scolarizare!
Din partener strategic in partener domestic…cam asta e noul nostru statut.
Ca nu prea arata a familie traditionala…
20 de Ani cu americanii care ne-a stors de zeci de miliarde cu autostrada Bechtel si avioanele PE care doar le platim
Cireasa de PE tort acum apare
Concurenta de la Digi24 scrie CA vom cumpara rachete Patriot de 4 miliarde ….
Deci fregatele si blindatele de la Brasov nu au fost bune ca erau fara licitatie
Avioanele si acest sistem Patriot sunt bune si fara licitatie ….
Asta e UN motiv sufficient de bun pentru a iesi in Strada impotriva marilor parteneri …
PS Nu sunt nicidecum rusofil , dar UE e partenerul nostru , nicidecum SUA
O tara normala la cap profita din plin de acest parteneriat…Ai nostri s-au asezat intr-o pozitie nefireasca ca sa fie pe placul lor sa nu-si bage aia nasul in furtul celor alesi dar si numiti au jupuit aceasta tara….Mai alesilor,voi care va umflati in pene ca sunteti alesi si reprezentati poporul…Mars de-aici la puscarie derbedeilor (sa ma scuze cei poate 20% dintre ei care n-au furat dar niste avantaje nemeritate tot si-au tras)…Nu intra aici nici cei sub 1% care au platit prin detentie faptele comise sau asazis comise.Dar au platit.
Parteneriatul strategic presupune si mentinerea LCK la DNA?
sunati la psd, gasiti numarul pe site
Nu te face de ris, pe Corduta o tine Johanes (obligat de americani), nu PSD-ul. Stiu ca nu-i ai la stomac, e dreptul tau, dar nu minti!
Poate sun in Brazilia:))
Fără americani și vest europeni PSD ar fi dat o lege sau OUG prin care fiecare roman care nu este recunoscut în comunitate ca adorator al partidului sa-și vândă un rinichi iar banii sa-i doneze către dragnea.