Thursday, May 14, 2026
17.4 C
Bucharest

A calcat stramb seful Antifrauda ANAF?

Ciudata actiune. Acest personaj important este executat pentru o chestiune de acum 5 ani. Ori a calcat stramb si a deranjat sistemul din care facea parte, ori este executat pentru ca a deranjat mafia. Vom vedea…

Romeo Florin Nicolae, directorul Direcției Antifraudă și vicepreședinte al ANAF, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de consilier superior în cadrul ANAF — Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins și primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro de la un denunțător, reprezentant al unei societăți comerciale, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate de societatea respectivă împotriva unei decizii de impunere.

Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.

Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de ANAF — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligațiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la 1.097.923 lei.

Romeo Florin Nicolae a fost chemat miercuri la sediul DNA Ploiești, unde procurorii l-au anunțat că a fost pus sub urmărire penală.

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img