Friday, February 13, 2026
7.5 C
Bucharest

Aceste detalii nu sunt cunoscute la Guvern?!

”La întâlnirea cu preşedintele Erdogan am prezentat proiectele în parteneriat public privat lansate de guvern pe infrastructură şi sperăm că am stârnit interesul părţii turce. S-a stabilit comisia mixtă în domeniul cooperării economice, care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie- începutul lunii decembrie. De asemenea, un lucru foarte important este faptul că a fost stabilită creşterea volumului schimburilor comerciale de la 7 miliarde, cât avem în prezent, la 10 miliarde de dolari. Preşedintele Erdogan, de asemenea, a prezentat interesul părţii turce pentru construcţia unui spital regional la Constanţa, în parteneriat public-privat, un spital cu o mie de paturi”, a declarat, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

Toate bune si frumoase, numai ca solutia unui parteneriat public-privat (PPP) in domeniul spitalelor pune in paranteze sutele de milioane de euro care zac la Bruxelles neatrase exact pentru aceeasi destinatie.

De ce nu se iau banii europeni gratis sa construim spitalele regionale si facem parteneriat public-privat pentru spitale care vor fi deci private, cu taxe mari, pe care nu si le vor permite multi romani?!

Inteleg ca PPP sa functioneze in special pe zona de infrastructura, un domeniu in grava suferinta, iar banii sa fie recuperati prin taxa de 2 euro pe suta de km de autostrada. Cine are masina isi poate permite o taxa atat de rezonabila.

PPP ar trebui sa functioneze acolo unde nu exista alte resurse financiare. Dar cata vreme ne laudam cu cresterea economica si avem miliarde de euro fonduri europene la dispozitie, astfel de aranjamente sunt paguboase.

Cei care insa au venituri mici nu-si vor putea permite sa acceseze un spital privat facut de turci la Constanta, in locul unui spital de stat gratuit construit cu fonduri europene.

Aceste detalii nu sunt cunoscute la Guvern?

De ce este relatia Bucuresti-Bruxelles atat de proasta?

De ce merge domeniul fondurilor europene in continuare atat de prost?

De ce este revoltata Corina Cretu, comisar european, pe incapacitatea Guvernului Romaniei?

 

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img