Saturday, December 20, 2025
3.9 C
Bucharest

Angajatii ANAF catre politicieni : “Modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă”

Un mesaj esential : din partea functionarilor din ANAF, care simt si ei ca si noi abuzul asupra Antena 3 si jocul politic pe seama televiziunii noastre.

===============================

“Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici – SNFP critică lipsa asumării responsabilităţii oamenilor politici de prim rang, faţă de legile strâmbe şi nedrepte pe care funcţionarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice. Ne surprinde să constatăm că se confundă aplicarea legii – bună sau rea, acceptată sau nu de contribuabili – cu calitatea actelor normative emise de Parlament şi Guvern.

Stimate Domnule Preşedinte al României, stimate domnule Prim-Ministru, dacă doriţi un stat de drept, modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă şi daţi-ne posibilitatea, prin intermediul lor, să ne luptăm cu cei de rea-credinţă, protejaţi-ne prin statute speciale, în faţa acestora, pentru a putea colecta mai eficient taxele şi impozitele atât de necesare finanţării domeniilor de interes naţional, precum sănătătea şi învăţământului şi, de ce nu, pentru a fi şi noi, funcţionarii publici, apreciaţi de comunitate.

Este uşor să vă ascundeţi în spatele funcţionarilor publici, dând vina pe ei atunci când un contribuabil precum un post de televiziune important, cu impact în conservarea sau ştirbirea imaginii dumneavoastră, precum Antena 3, critică nedreptatea pe care o lege aprobată şi promulgată de domniile voastre o creează, dar, mai greu este să spuneţi că legea este proastă şi că dumneavoastră, prin aparatul guvernamental, obligaţi funcţionarii, în spatele cărora ieri v-aţi ascuns, să o aplice.

Zilnic, funcţionarii publici, angajaţi ai ANAF, în exercitarea atribuţiilor de executare silită se confruntă cu situaţii similare, sau poate chiar mai grave, generate de aplicarea legilor strâmbe, neprietenoase şi greu de implementat.

Injuriile, jignirile şi uneori violenţa fizică sunt mereu prezente în activitatea curentă a funcţionarilor publici cu atribuţii în impunerea autorităţii de stat. Stimaţi şi distinşi domni, promovaţi şi promulgaţi acte normative coerente, care să ducă atât la întărirea statului de drept, cât şi la creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice.”

 

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img