Saturday, April 11, 2026
5.5 C
Bucharest

Ascultati vocile autorizate stiintific, nu impostorii! Mesajul prof dr Adrian Streinu Cercel

In timp ce tot soiul de impostori fara nici un fel de pregatire medicala, absolventi ai “universitatii facebook” sau ai “facultatii de pe internet” propaga manipulari si fake news in aplauzele multor inculti, somitatile medicale trag semnale de alarma.

Prof univ dr Adrian Streinu Cercel, reputat specialist in boli infectioase, preşedinte Comisia de Sănătate la Senat, a vorbit la Antena 3 despre posibilitatea de a se impune noi restricții de la 1 August pentru că la nivel european valul patru al pandemiei a început şi România ar trebui să aibă un plan de combatere al efectelor.

Întrebat de ce este nevoie de noi restricții, Adrian Sterinu Cercel, preşedinte Comisia de Sănătate la Senat a precizat că mai multe foruri la nivel mondial au ajuns la un consens privind debutul valului patru al pandemiei. În acest context orice ar putea fi posibil în materie de restricții.

„Orice este posibil dar, repet, aceste măsuri restrictive sunt mai puțin importante. Important este că lumea trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că vaccinul este ceva extraordinar de util pentru noi. Din toate datele până acum s-a demonstrat că vaccinurile pot proteja împotriva tulpinii Delta.

„Cei vaccinaţi cu siguranţă nu vor face o boală severă”

Una este să te infectezi și alte este să faci boală. Am spus şi cu alte ocazii că vaccinurile protejează în interiorul organismului nostru și nu la nivelul mucoasei respiratorii sau mucoasei nazale. Ne putem infecta putem deveni pozitivi, vom transmite mai departe virusul, dar cu siguranță nu vom face o boală severă”, a spus Adrian Streinu Cercel.

Întrebat dacă vom face și doză a treia zi de vaccin, Adrian Sterinu Cercel a precizat că este puţin probabil şi în cazul în care se va face măsura se va adresa unor categorii de persoane.

„Este puțin probabil mai ales că în toate studiile pe care le-am văzut această doză potențială a treia este recomandată persoanelor care sunt cu imunodepresie de fond și respectiv în unele cazuri personalului medical sanitar, dar nu pentru toată lumea.

Ca atare lucrurile vor putea diferi în funcție de evoluția contextului epidemiologic dar lumea trebuie să înțeleagă cu o persoană care nu este vaccinată și se infectează va transmite mult mai mult virusul populație și în jur pentru că rata de înmulțire a acestui virus la nivelul mucoasei nazale este de circa 6-8 ori mai mare decât la persoanele vaccinate, de aceea este bine să ne vaccinăm.

Sezonul estival şi aglomerația asigura transmiterea comunitară

Trebuie găsită o cale de mijloc și trebuie găsită foarte repede, timpului trece fantastic de repede. Luna august este o luna plina de concedii respectiv de aglomerație și avem foarte multe locuri în care sunt foarte multe persoane și care evident nu poartă mască, deci ca acolo transmiterea este la ea acasă.

Dacă nu ne vaccinăm putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni, undeva la 4-6 săptămâni. Acest lucru este total de nedorit pentru că lumea medicală este obosită, a trecut un an și jumătate s-a lucrat 24 din 24,  7 din 7 toată lumea este ca să spun așa obosită.  Apariția unui nou val cu cazuri severe și cu internării în terapie va fi foarte greu de dus de lumea medicală”, a spus Adrian Streinu Cercel la Antena 3.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img