Saturday, April 11, 2026
6.7 C
Bucharest

Aurul Romaniei, la rascrucea marilor decizii. Ce spune Isarescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, susține, în nume personal, repartierea aurului, dar un aviz oficial urmează să fie dat de Consiliul de Administrație în următoarea perioadă, scrie stiripesurse.ro

„Nu pot să vorbesc în numele Consiliului (Consiliului de Administrație al BNR), dar aș înclina, personal, da. Scopul rezervei, inclusiv cea de aur, este să dea credibilitate”, a afirmat Mugur Isărescu, în cadrul briefing-ului de presă de marți, întrebat dacă este de-acord cu repartierea aurului, după cele mai recente discuții și propuneri, conform Mediafax.

Guvernatorul BNR a menționat că, imediat după această ședință, cea de marți, CA al BNR mai are o ședință va trimite „avizul, opinia BNR către Parlament”, fiind „în termenul de 30 de zile”, până când pot trimite un răspuns.

„Noi luam la aur, până în criză, 1 procent – un procent și ceva, la valută, la dolar luam 5 sau 6 pe diferite plasamente. Raportul s-a cam păstrat. Dacă la dolar a ajuns 0 sau negativ, ajunsese, vă dați seama câtă fantezie au avut cei care tot revenit și au revenit că nu știu cât a pierdut Banca Națională că nu a obținut dobânda la aur. Ce dobândă să obții la aur? Sunt dobânzi negative. Se mai obținea un câștig dacă ne apucam să facem operațiuni speculative. Nu facem așa ceva cu rezerva de aur a României”.

În aceste condiții, Guvernatorul BNR a completat că reprezentanții instituției au multe de explicat: ce este rezerva, cum este administrată.

„Direcția de comunicare trebuie să o explice mai bine. În fiecare an, avem cinci până la zece pagini, administrarea rezervelor valutare ale României în raportul anual. Probabil că nu le citește nimeni”, a adăugat Isărescu.

Guvernatorul BNR a subliniat că rezerva nu este investiție. „Rezerva este rezervă, nu este investiție. Aurul are o mare dimensiune emoțională. Suntem aproape hotărâți să mărim partea din Muzeu privind aurul, să gpsim o modalitate să treacă fiecare dintre dumneavoastră și să atingă un lingou de aur. Să vedem cum asigurăm securitatea”, a mai spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a remarcat că până și în Germania s-a văzut această dimensiune emoțională, germanii repatriind o parte din rezervă, astfel că au ajuns să aibă 50% în străinătate și 50% în țară. „Deciziile noastre trebuie să fie înțelepte”, a punctat Isărescu.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img