Thursday, January 29, 2026
9.4 C
Bucharest

Calin Popescu Tariceanu, Cavaler al Legiunii de Onoare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, primeşte distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez, ceremonia urmând să aibă loc joi la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Senat, Călin Popescu-Tăriceanu “a primit înalta distincţie a Republicii Franceze, Ordinul naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler”, distincţia fiind acordată pentru recunoaşterea importanţei contribuţiei acestuia “în dezvoltarea excelentelor relaţii dintre Franţa şi România, în diferitele funcţii publice pe care le-a ocupat până în prezent”.

“La propunerea ministrului Afacerilor Externe si Dezvoltării Internationale, prin decretul MAEP 15500-80D, preşedintele Franţei l-a nominalizat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în data de 15 ianuarie 2015, pentru acordarea Ordinului naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler”, se menţionează în comunicat.

Ceremonia înmânării Ordinului Legiunii de Onoare are loc la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti, în data de 5 martie. Alături de Călin Popescu-Tăriceanu, la ceremonia decernării distincţiei şi-au anunţat prezenţa mai multe personalităţi din mediul politic sau de afaceri din România, precizează sursa citată.

Hot this week

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Topics

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img