Sunday, April 12, 2026
2.2 C
Bucharest

Care sunt “alimentele care aduc fericirea”

Unele fructe, legume și peștele ar avea capacitatea de a-i face fericiți pe oameni – este teoria pe care un medic, Bernard Fontanille, și o ziaristă în domeniul sănătății, Laurence Grezaud, o dezvoltă în cartea “Alimentele care aduc fericire”.

 

———————————————

Printre alimentele care ar produce fericire se numără bananele, avocado, sardinele și ciocolata, relatează Le Parisien, preluat luni de 7sur7.be si de agentia Agerpres

Bananele sunt prin excelență fructele stării de bine, datorită conținutului ridicat de triptofan, aminoacid pe care corpul îl transformă în serotonină, cunoscută pentru îmbunătățirea stării de spirit. Însă banana nu este singurul aliment ce conține acest hormon al fericirii: în farfurie trebuie să își facă loc și morunul și ficatul.

Se știe că fructul avocado are efecte pozitive asupra hipertensiunii, colesterolului și diabetului. Însă el contribuie și la menținerea moralului datorită tirozinei pe care o conține. Tirozina este un aminoacid care constituie punctul de plecare pentru crearea dopaminei și noradrenalinei, doi neuromediatori cu consecințe favorabile asupra libidoului și sociabilității. În plus, datorită conținutului său de magneziu, fructul de avocado acționează ca un antistres.

Un studiu a arătat că ciocolata neagră (cu un conținut de cacao de peste 60%) stimulează capacitățile cerebrale. Dar nu numai atât: ea are și un efect euforizant. “Ciocolata ne dinamizează datorită prezenței unor substanțe stimulatoare, cum sunt cafeina, teofilina (în cantitate mai mică decât în cafea și ceai) și mai ales teobromina, stimulent mai ușor decât cafeina, dar care acționează mai mult timp”, arată autorii cărții.

Șofranul are și el efect antidepresiv. “Utilizarea terapeutică a șofranului are câteva mii de ani, el fiind considerat de multă vreme condimentul fericirii în medicina tradițională orientală”, se mai spune în carte. Printre efectele sale benefice se numără cele antispasmodice, digestive, analgezice. În medicina chineză, șofranul este folosit la tratarea a peste 90 de boli, printre care depresia. El ar avea aceleași efecte ca și medicamentul Prozac (binecunoscut antidepresiv), dar fără efecte secundare. Este totuși contraindicat la copiii de sub șase ani și la femeile însărcinate.

Mai puțin scumpe decât șofranul, sardinele sunt și ele bune împotriva depresiei. “Elementul activ este DHA, principalul omega 3 existent în țesuturile nervoase. Dacă acesta lipsește, se împiedică eliberarea neurotransmițătorilor (dopamina, serotonina, noradrenalina) și se modifică transmiterea semnalului nervos. Cu alte cuvinte, creierul are mai puțini neurotransmițători, ceea ce afectează negativ bucuria noastră de a trăi”, precizează autorii cărții menționate de Le Parisien. În plus, omega 3 din sardine permit și protejarea pereților arteriali și reglarea tensiunii.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img