Monday, December 1, 2025
8.3 C
Bucharest

Comanescu : “Nu e normal, dupa 26 de ani, să nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii”

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu trage un semnal de alarma mai mult decat necesar. E o realitate foarte neplacuta pentru Romania, ce marcheaza o ineficienta cronica in domeniul infrastructurii romanesti. De ce trebuie sa traga seful diplomatiei acest semnal real si necesar si nu ministrul transporturilor?

========================

Comanescu a consideră că nu este normal ca, la 26 de ani de la Revoluţia din 1989, România să nu aibă o autostradă care să traverseze Carpaţii, arătând că aceasta este ‘până la urmă o chestiune de securitate naţională’.

Lazăr Comănescu a precizat, însă, că nu vorbeşte în calitate de ministru de Externe, ci ‘ca persoană care pretinde că a urmărit şi mai înţelege câte ceva din procesul european’.

‘Una dintre cauzele, după părerea mea, ale acestui deficit de leadership derivă din hiperelectoralizarea politicilor, nu numai la nivel european, ci şi naţional. Dacă totul se priveşte prin ciclul electoral, obiectivele pe termen lung sunt mai greu de fixat şi de implementat’, a spus Comănescu, vineri, în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia Zilei Europei de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

El a vorbit despre nevoia de dezvoltare a infrastructurii, arătând că aceasta poate deveni o temă prioritară a preşedinţiei române a Consiliului UE.

‘În perspectiva viitorului, într-adevăr România pe plan intern are un interes deosebit şi poate să transforme asta şi într-o temă, eventual pentru perioada preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene: infrastructura. Nu este normal ca în ţara asta, la 26 de ani după ’89, la 10 ani aproape după aderarea la Uniunea Europeană să nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii. E o chestiune de securitate naţională, până la urmă. Dezvoltarea infrastructurii poate să devină o temă (…) în partea de centru şi est a UE, pe care România să şi-o fixeze ca temă prioritară în perioada preşedinţiei sale şi să o pregătească pentru că (…) nu trebuie să venim cu nu ştiu câte teme, pentru că avem acest obicei’, a arătat Lazăr Comănescu.

Pe de altă parte, el le-a transmis că fac ‘o greşeală’ celor care mai au rezerve legate de faptul că România este în Uniunea Europeană şi care ar fi preferat ca ţara să se îndrepte ‘în alte părţi’.

‘Cred că există resurse să putem să stabilim mai bine şi mai pragmatic obiective atunci când ne propunem să beneficiem din plin de calitatea de membru al UE. (…) Noi tot vorbim că putem să devenim o ţară pe măsura faptului că suntem a şaptea demografic din UE. (…) Să nu devenim într-un fel ostaticii unor abordări strict cantitative. Să ajungem la un nivel de dezvoltare pe orizontală, aşa cum ne dorim şi probabil că atunci va fi mai puţin relevant că suntem a şaptea sau a nu ştiu câta suntem’, a spus şeful diplomaţiei române.

Comănescu a vorbit şi despre modul în care sunt utilizate fondurile europene, apreciind că atunci când se pune problema faptului că banii puteau fi mai bine folosiţi, trebuie discutat mai mult ‘din perspectiva identificării responsabilităţilor’.

‘Încercăm o mai bună gestionare a întregului mecanism al afacerilor europene, dar acest lucru e valabil şi la alte instituţii. Eu  întreb, de exemplu, dacă n-ar fi mai eficient ca la nivelul Parlamentului României să avem o singură comisie pentru afaceri europene, şi nu două. (…) În felul acesta se poate asigura o mai bună corelare a obiectivelor şi o mai bună proporţionare a resurselor şi eforturilor’, a opinat Lazăr Comănescu, potrivit Agerpres.

 

Hot this week

Putin : opresc războiul dacă ucrainenii se retrag din teritoriile lor ocupate de noi

Putin : opresc războiul dacă ucrainenii se retrag din...

Unul din oligarhii lui Putin a încasat 7 miliarde de dolari

Leonid Fedun, cofondatorul Lukoil, și-a vândut participația de aproximativ...

Anul 2025 în 5 cuvinte

''Skibidi'', ''prompt'', ''matcha'', ''parasocial'' și ''broligarhie''. Deși nu toată...

Gramma, ţestoasa care a trăit 141 de ani

Gramma, broasca țestoasă din Galapagos, poreclită 'regina Grădinii Zoologice...

Topics

Unul din oligarhii lui Putin a încasat 7 miliarde de dolari

Leonid Fedun, cofondatorul Lukoil, și-a vândut participația de aproximativ...

Anul 2025 în 5 cuvinte

''Skibidi'', ''prompt'', ''matcha'', ''parasocial'' și ''broligarhie''. Deși nu toată...

Gramma, ţestoasa care a trăit 141 de ani

Gramma, broasca țestoasă din Galapagos, poreclită 'regina Grădinii Zoologice...

Protezarea articulară, o soluție pentru redobândirea autonomiei funcționale

Protezarea articulară, o soluție pentru redobândirea autonomiei funcționale   Gonartroza și...

Armata Română va avea performantele sisteme de rachete MANPAD MISTRAL

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Forţelor Armate şi al...

De ce e bine să nu piloteze politicienii avioanele de luptă

O serie de politicieni, printre care Traian Băsescu (fost...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img