Wednesday, December 24, 2025
2.6 C
Bucharest

Decizii importante luate in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii

Marți, 17 octombrie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis.

Consiliul a analizat tema referitoare la cooperarea structurată permanentă (PESCO) în domeniul apărării la nivelul Uniunii Europene și a aprobat participarea României la această inițiativă.

PESCO va reprezenta o formă intensificată de cooperare pe dimensiunea Politicii de Securitate și Apărare Comună, în domeniul dezvoltării capabilităților de apărare la nivel european, oferind posibilitatea ca statele membre, care îndeplinesc criterii avansate în domeniul capabilităților militare și doresc să își asume angajamente suplimentare, să realizeze între ele o cooperare structurată.

România își va exprima intenția preliminară de participare la un set inițial de 10 proiecte, din cele avansate până în prezent de către statele membre, condiționat de acceptarea acestora în cadrul PESCO și a căror dezvoltare ulterioară corespunde priorităților naționale privind dezvoltarea capabilităților militare.

De asemenea, membrii Consiliului au aprobat luarea unor măsuri pentru eficientizarea înzestrării Armatei României și creșterea implicării industriei naționale de apărare referitoare la procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare cu transportorul blindat pentru trupe 8×8.

Astfel, se vor crea premisele pentru consolidarea și dezvoltarea în țara noastră a unei capabilități industriale care să producă nu doar transportoare blindate 8×8 și derivate ale acestui program, ci să execute și lucrările de mentenanță a produselor pe durata de viață a acestora.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img