Tuesday, December 9, 2025
6.8 C
Bucharest

DIICOT, dezvaluiri spectaculoase din ancheta in dosarul asasinului in serie

Procurorul şef adjunct DIICOT, Georgiana Hosu a declarat, duminică seara, că a fost extinse cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă, pentru omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate şi dinţi de natură umană, dar şi bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale.

Probe au fost găsite şi în maşina lui Dincă, acestea recunoscându-şi, de altfel, fapta. Hosu a spus că fata a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.

„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea şi adăpostirea minorei prin constrânge, răpire şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituţie fizică masivă, în faţa căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio şansă să se apere. În cenuşa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte fragmente de lănţişoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului au fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei”, a spus Hosu.

În cadrul audierilor, Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra şi apoi i-a incinerat corpul, potrivit procurorului, scrie Mediafax.

Hot this week

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Călin Georgescu, judecat pentru propagarea unor doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată

Judecătoria Sectorului 1 a respins marţi toate cererile şi excepţiile...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Topics

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img